La Șeica Mică, unde orice vizită e „o minune”. Descoperi biserica fortificată cu două turnuri, urme romane, vin local și pensiunea Draser

La mai puțin de o oră de mers cu mașina de la Sibiu, după ce părăsești drumul național în dreptul localității Șeica Mare, ajungi în Șeica Mică. Un drum ce șerpuiește îți reamintește că ești în Transilvania, iar la scurt timp în față ți se arată impunătoarea Biserică fortificată pentru care ajungi în această localitate. Un monument inedit, cu două turnuri ce străjuiesc o incintă de apărare ce păstrează un trecut impresionant al comunității. Dar nu numai asta poți descoperi la Șeica Mică…

Prezența unei „cetăți a sufletului”, așa cum o simt puținii sași rămași, nu este doar un monument de patrimoniu istoric, ci inima unei comunități care refuză să se oprească grație unor oameni care au ales să se întoarcă acasă atunci când alții plecau și să facă rai din ceea ce lăsaseră în România. Șeica Mică este un loc al „minunilor mici”, așa cum spune preotul Gerhard Servatius-Depner, care împreună cu Maria Draser ne deschid porțile și ne sunt ghizii noștri în interiorul zidurilor bisericii.

Dacă ar fi să descriem pe scurt ce am descoperit la Șeica Mică ar fi faptul că aici, părți din istoria romană, determinarea sașilor și businessul modern s-au împletit pentru a salva o moștenire ce părea că se uită.

O fortăreață de necucerit

Biserica fortificată din Șeica Mică este unică în zonă datorită siluetei sale impunătoare, marcată de două turnuri masive. Prima menționare documentară a bisericii datează din 1414, deși structurile sunt mai vechi. Am avut norocul ca la Șeica Mică să-l întâlnim pe preotul Gerhard Servatius-Depner, care slujește la Mediaș de peste 20 de ani, dar care alături de alți trei preoți au în grijă și de satele din zonă.

Aflăm că un element deosebit este Brunenhof (curtea fântânii), spațiul din incinta fortificației situat între cele două turnuri, conceput special pentru a rezista asediilor prelungite. „De turnul porții de abia treceai… dar dacă reușeai să intri aici înăuntru, erai pierdut”, descrie preotul ingeniozitatea sistemului defensiv.

Comori salvate și simboluri vii în interior

Pășind în interior, descoperi un amestec fascinant de epoci. Altarul actual datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, înlocuind un altar mult mai vechi, din anii 1500, ale cărui plăci au fost, din păcate, furate în trecut.

Cea mai spectaculoasă întoarcere în timp este marcată de prezența unor vestigii romane rare, descoperite în zonă încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Este vorba despre o piatră funerară provenită de la un sarcofag de la începutul primului mileniu, care atestă prezența romanilor în „zona Șeica”. Preotul Gerhard Servatius ne povestește că despre acest lucru a scris Hans Gerhard Pauer într-o monografie dedicată localității – o lucrarea apărută doar în limba germană. Autorul scrie că piatra funerară a aparținut soției lui Claudius Latinus, un militar din centrul militar Apulum. Această piesă de patrimoniu a fost salvată printr-o întâmplare fericită: un țăran local a găsit-o pe câmp și a vrut să o folosească pentru treburile gospodărești, însă a fost oprit la timp de un alt localnic care știa un preot învățat la Gușterița, explică preotul Servatius. Piatra funerară poate fi văzută la intrarea în biserică.

Atenția este captată apoi de un alt exemplu remarcabil de arhitectură funerară, de data aceasta din secolul al XVII-lea. Este vorba despre piatra funerară a preotului Michael Oltardt, care a decedat în august 1623, la vârsta de 50 de ani. Monumentul, care a fost mutat de pe podea pe perete, în zona altarului, pentru a fi mai bine protejat, impresionează prin starea sa de conservare, dar și prin simbolismul bogat.

„Este un exemplu destul de bine conservat al arhitecturii funerare din secolul al XVII-lea”, punctează preotul Servatius, arătând spre elementele sculptate care definesc misiunea preotului: „Biblia și potirul”.

Orga Samuel Maetz este o piesă de patrimoniu pneumatică a cărei fațadă este aproape identică cu cea din Mediaș. Deși impozantă, orga este parțial nefuncțională din cauza mecanismelor sale complexe și a lipsei de utilizare constantă. Restaurarea ei este costisitoare.

Maria Draser: „Să fim o punte între națiuni”

„Se spune că 90% dintre sași au plecat și plecând s-au împuținat și bisericile. Dar noi trăim într-o perioadă în care vedem în orice lucru mic o minune. Și faptul că ați venit astăzi să vă interesați. E pentru noi un lucru enorm”, ne spune preotul Gerhard Servatius-Depner.

Așa aflăm că cetatea de azi rezistă datorită familiei Draser. Maria Draser, originară din Stejeriș, s-a întors în România în 1997, după doar cinci ani petrecuți în Germania. „A fost datoria să ducem mai departe ce au început generațiile trecute”, mărturisește ea.

Dincolo de rolul de custozi ai bisericii, familia Draser a devenit un simbol al reconcilierii și unității. Ne-o spune preotul Servatius, care îi descrie pe cei doi soți ca fiind o „punte extraordinară” între vechea și noua comunitate. Maria Draser subliniază importanța închegării legăturilor dintre sași și români:

„Noi suntem aici și cât timp suntem noi în sat… noi vrem să susținem și să ajutăm și biserica, și comunitatea cu ce putem. Nu există sentimentul de diviziune, de ‘noi sașii și restul’. Te bucuri de oricine îți trece pragul. Într-o comunitate așa mică, e păcat să fii altfel”.

Maria Draser ne invită la pensiune pentru a ne arăta serviciile de cazare și mâncare pe care le oferă turiștilor care ajung în Șeica Mică

Întâlnirile sașilor, Muzeul Vecinătăților și festivalul vinului local

Pentru sașii plecați, Șeica Mică rămâne „patria părinților”, un loc unde se întorc cu sutele în timpul verii. Un moment de referință a fost resfințirea bisericii în 2024, după o restaurare de 2 milioane de lei prin fonduri europene. La astfel de evenimente, tradițiile reînvie: membrii celor 14 foste vecinătăți din sat se adună în cerc și își cântă imnurile specifice.

Toate acestea le poți afla și din micul muzeu amenajat în fosta casă a învățătorului, unde Maria Draser ne arată, pe lângă costume tradiționale, fotografii de familie și diverse obiecte folosite de sași în gospodăriile lor, cum ar fi „semnele vecinătăților”. Aceste obiecte de lemn erau folosite pentru a transmite noutăți în comunitate: „E strămoșul WhatsApp-ului”, cum glumește preotul Servatius, prin care toată lumea era informată despre întâlniri sau munci colective în mai puțin de o oră.

Gerhard Servatius: „Semnul vecinătății” e strămoșul WhatsApp-ului

Trebuie să menționăm că o vizită la Șeica Mică nu se limitează doar la un tur al bisericii. Maria Draser și cu soțul ei Uwe sunt cunoscuți în comunitate pentru afacerea pe care o au în domeniul decorațiunilor interioare și a produselor pentru amenajarea spațiilor în domeniul HoReCa, prin grupul de firme SN Deco.

La sfârșitul anului trecut, familia a deschis oficial Pensiunea Draser, un loc amenajat cu bun gust și îngrijit, la poalele unui deal de pe care se deschide o priveliște fascinantă către biserica fortificată. Pensiunea are 12 camere duble. Există și un restaurant cu mâncare tradițională românească, singurul, de altfel, în Șeica Mică.

Maria și Uwe Draser

Mai mult decât atât, aceștia cultivă 13 hectare de viță de vie cu șase soiuri de struguri – Muscat Ottonel, Feteasca Regală, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling de Rhin și Neuburger. Anul trecut au îmbuteliat primul vin „Draser”. Practic se poate spune că Șeica Mică se poate lăuda cu un vin local.

Uwe Draser ne-a explicat că el nu se consideră un viticultor, dar familia sa a replantat cele 13 hectare de viță de vie pentru a duce mai departe visul tatălui său:

„Povestea vinului la Șeica Mică începe în anul 153 d.Hr. (…) Umanistul Sebastian Münster numea această zonă țara vinului (…) Pe harta celebră a lui Johannes Honterus din 1532, Șeica Mică apare clar ca parte din țara vinului (…) Desigur, nu au fost doar vremuri bune – incendii, boli, emigrare, toate au pus în încercare spiritul comunității. Dar oamenii din Șeica au fost mai puternici decât greutățile. În 1900, un vin din Șeica Mică a primit o distincție la o expoziție mondială din Paris; cred că a fost pe locul doi sau trei în Europa. În anii ’70 recolta noastră a fost cea mai bogată din județul Sibiu (…) Eu nu sunt viticultor. Dar uneori viața ne duce pe căi neplanificate și așa a luat naștere via Draser. Nu din cunoștințe, ci din pasiune și dintr-o dorință profundă a tatălui meu. El și-a dorit tare mult să refacă o vie, el a fost adevăratul viticultor care chiar se pricepea în domeniul acesta și o făcea și cu suflet”

În luna septembrie, satul găzduiește un festival al vinului cu degustări și muzică. Evenimentul are loc în curtea bisericii fortificate și aduce laolaltă sași și familiile lor, precum și curioși care află despre eveniment. 

Este de remarcat că facilitățile pentru turiști se vor mai dezvolta în viitor în zonă. Familia Draser planifică să organizeze tururi off-road, iar în noiembrie turiștii sunt invitați chiar să participe la culesul viței de vie alături de localnici – adevărate experiențe autentice, departe de gadgeturile moderne.

Informații practice:

Acces: Cheia bisericii se găsește la Pensiunea Draser, zilnic între orele 08:00 și 20:00.
Tarif vizitare: 10 RON.
Trasee în zonă: Comuna Șeica Mică este traversată de Via Transilvanica, fiind legată de Axente Sever și Micăsasa.