Șase comunități religioase diferite, tot atâtea povești inedite, la Tururile Religioase ale Sibiului din cadrul Ars Sacra. Profesor universitar: „Diversitatea trebuie învățată”

În cadrul festivalului Ars SACRA, au fost organizate mai multe tururi religioase în cursul zilelor de sâmbătă și duminică, vizitând șase lăcașe de cult din Sibiu. În cadrul vizitelor, în fiecare locație grupurile de vizitatori au fost întâmpinate de preoți și membrii ai diverselor confesiuni care au putut oferi participanților o perspectivă atât obiectivă, cât și personală asupra diferitelor comunități religioase din oraș.

În cadrul turului ghidat, au fost vizitate Catedrala Mitropolitană Sf. Treime din Sibiu, Biserica Reformată Calvină, Catedrala Lutherană Evanghelică, Biserica romano catolică Sf. Treime, Biserica Ursuline și Sinagoga Mare. Turul a fost ghidat de către Balázs Enikő, ghid turistic.

Catedrala ortodoxă, reședința spirituală a celei mai mari confesiuni din Sibiu

Turul lăcașelor de cult a pornit, duminică, de la Catedrala Mitropolitană Sf. Treime, de pe strada Mitropoliei. Construită între 1902 și 1906, lăcașul a fost inițiat de mitropolitul Andrei Șaguna (care a strâns fonduri timp de 45 de ani, avându-l donator pe împăratul Franz Joseph) și finalizat sub mitropolitul Ioan Mețianu. Arhitecții au fost Kommer József și Nagy Virgil din Budapesta.

În cazul catedralei, partea inedită este reprezentată de arhitectură și pictura interioară. Clădirea catedralei reprezintă o copie la scară redusă a fostei Catedrale Sofia din Istambul, cu excepția turnurilor care au fost adăugate ulterior. Pictarea interiorului a fost realizată în două etape, fapt care poate fi observat comparând cele două stiluri. La intrare, pictura este realizată în stil bizantin, în timp ce, în zona iconostasului, adoptă elemente de influență vestică.

De altfel, candelabrul din interiorul catedralei a fost printre primele electrificate din Imperiu, datorită hidrocentralei de la Sadu. Sistemul de încălzire prin ventilare din subsol reprezintă de asemenea o soluție ingenioasă a pentru a proteja pictura, dar și pentru a oferi un grad de confort mai ridicat pentru enoriași. Moaștele Sfântului Andrei Șaguna, care a fost sanctificat în 2011, se află în partea dreaptă a intrării.

Popas la Biserica Reformată: simplitate, simboluri și pâinea nouă

Următorul popas al turului a fost Biserica Reformată Calvinistă, unde Balázs Enikő, care aparține confesiunii, a explicat mai întâi contextul istoric al așezării comunității maghiare reformate în oraș. Sașii sibieni se bucuraseră, de-a lungul secolelor, de drepturi speciale, printre care dreptul de a-și alege singuri conducătorii și preoții, iar comunitățile din cele șapte scaune săsești rămăseseră mult timp închise altor etnii.

Abia Edictul de Toleranță emis de Iosif al II-lea, în 1781, a adus drepturi egale tuturor confesiunilor, deschizând astfel calea așezării românilor și maghiarilor în oraș. Primele familii maghiare ajunseseră însă mai devreme, după 1692, într-o perioadă în care Sibiul a funcționat, pentru aproape un secol, drept capitală a Transilvaniei. Comunitatea reformată și-a ținut inițial rugăciunile în case particulare, obținând abia în 1783 aprobarea pentru construcția unei biserici proprii, ridicată în stil baroc în 1786, posibil chiar de aceiași meșteri care au lucrat la Palatul Brukenthal.

Confesiunea calvinistă este desprinsă, alături de cea luterană, din reforma protestantă a secolului al XVI-lea, ca reacție la nemulțumirile față de biserica catolică din acea vreme. Spre deosebire de bisericile ortodoxe sau catolice, biserica reformată din Sibiu impresionează prin simplitatea ei: pereții sunt vopsiți simplu, în alb, fără picturi sau icoane, singurul element decorativ fiind amvonul de unde preotul ține predica. Acesta este împodobit cu simboluri precum pelicanul, simbol al sacrificiului suprem, datorită legendei privind gestul păsării de a își hrăni puii cu propria carne, mielul așezată pe cele două Testamente, sau Pasărea Phoenix, simbol al renașterii.

Decorul a fost conceput de Ștefan Orth, preot reformat și artist, unicul cetățean de onoare al Sibiului din comunitatea reformată, ale cărui lucrări moderne cu tematică religioasă pot fi văzute și într-o expoziție temporară găzduită de biserică în cadrul festivalului Ars Sacra.

Biserica funcționează, din 2007, și ca spațiu expozițional, tocmai pentru că lipsa picturilor murale lasă loc liber pentru arta contemporană. Muzical, comunitatea se sprijină pe o orgă veche, cumpărată de la un spital, și pe corul bisericii. Astăzi, parohia numără aproximativ 525 de enoriași, față de peste 1.500 în urmă cu câteva decenii, o scădere pe care ghidul a menționat-o cu un ușor regret, amintindu-și de perioada în care ea însăși s-a căsătorit în această biserică.

Ghidul a insistat asupra dimensiunii ecumenice reale, nu doar declarative, a vieții religioase sibiene: comunitatea reformată și cea evanghelică organizează, pe 31 octombrie, slujbe comune, alternativ în cele două biserici, cu cântece interpretate pe rând în germană, maghiară și română. Slujbele obișnuite ale bisericii reformate, susținute inițial doar în maghiară, au devenit între timp parțial bilingve, ca răspuns la numărul tot mai mare de enoriași proveniți din căsătorii mixte, preotul reluând, la final, esența predicii și în limba română.

Catedrala Lutherană Evanghelică: balansul dintre îmbrățișarea trecutului și adaptarea la noile vremuri

Unul dintre momentele cele mai vii ale turului a fost oprirea la Biserica Evanghelică din Piața Huet, unde preotul paroh Kilian Dörr a fost întâmpinat, alături de participanți, de motanul comunitar al bisericii. Dörr a povestit despre proiectele ecologice ale parohiei, cum ar fi plantarea de copaci, precum cele trei hectare plantate la Șelimbăr, un proiect intitulat „verde printre dale”, care lasă vegetația spontană să crească printre pietrele Pieței Huet, două stații fotovoltaice proprii și un sistem de colectare a apei pluviale.

Acesta a punctat și rolul important pe care femeile îl joacă în biserica evanghelică, punctând faptul că acestea dispun de anumite drepturi religioase, în cadrul confesiunii, care adesea nu sunt întâlnite în alte părți ale lumii creștine, precum dreptul de a se afla în spatele altarului sau dreptul de a sluji în calitate de preot. „Știu că nu este totul perfect încă și știu că este greu din cauza misoginiei care, din păcate, există peste tot în societate”, punctează Dörr.

Preotul a vorbit și despre osuarul din curtea bisericii, unde se odihnesc rămășițele a peste 1.800 de sași înmormântați acolo între secolul al XIV-lea și al XIX-lea, ale căror poveşti pot fi aflate, la unele pietre funerare, printr-un cod QR.

Turul a pus accent și podeaua de sticlă instalată recent în biserică, prin care se pot vedea ruinele unei biserici romanice mai vechi, anterioară anului 1320. O atenție specială a fost acordată orgii istorice adusă de la Slimnic, donată în trecut de Maria Tereza parohiei locale și restaurată de comunitatea din Sibiu, care s-a angajat contractual să o cânte zilnic timp de 15 ani, până când parohia de origine, aproape golită de emigrare, va putea eventual s-o primească înapoi.

În acest moment, numărul enoriașilor din sibiu care aparțin de biserica lutherană se situează în jurul la 700-800 de persoane.

Biserica romano catolică: un exemplu de adaptare la noile realități sociale

Grupul a fost întâmpinat de Marius Șpechea, lector universitar în cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu (ULBS), care a explicat că programul liturgic al zilei impune un ritm alert al vizitei. După un scurt popas în interiorul bisericii, participanții au aflat, în curtea interioară, povestea comunității catolice a orașului. Aceasta, spune Șpechea, poate fi împărțită în două mari etape istorice: prima, medievală, legată de actul papal din 1191 prin care a fost numit primul preot paroh pentru comunitatea catolică germană a Sibiului, și a doua, începută în secolul al XVIII-lea, odată cu sosirea garnizoanei militare habsburgice și cu ridicarea actualei biserici baroce, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1726, an care marchează, în 2026, exact trei secole de existență a lăcașului.

Lectorul explică faptul că numirea primului preot paroh pentru comunitatea catolică reprezintă și prima atestare istorică a orașului Sibiu. „A fost o parohie monoconfesională și monoetnică pentru că era o parohie germană, săsească, iar toată perioada Evului Mediu a funcționat ca o parohie a comunității sașilor, saxonilor veniți în Transilvania”, punctează acesta.

În schimb, odată cu reforma protestantă, comunitatea sibiană renunță la catolicism și devine luterană. Astfel, pentru o perioadă lungă de timp, comunitatea catolică din sibiu este redusă la doar câteva familii, iar parohia catolică se desființează.

Ulterior, odată cu înființarea garnizoanei Imperiului Habsburgic la Sibiu, în 1711, sust staționate în oraș militari din tot imperiul, alături de familiile lor. La cererea acestora este reînființată parohia catolică din Sibiu, iar odată cu iluminismul, societatea sibiană se diversifică, mai ales datorită diversității etnice și culturale a militarilor staționați aici.

„Lumea medievală s-a lăsat transformată greu într-o lume tolerantă și confortabilă cu alții, cu alteritatea. Deci, toleranța și unitatea în diversitate pe care o apreciem astăzi și pe care o lăudăm astăzi a fost un construct social de lungă durată”, explică Șpechea.

Pentru a exemplifica aceste divergențe, lectorul a povestit despre statuia Sfântului Ioan Nepomuk din curtea bisericii, ridicată inițial în Piața Mare în 1734, care a stârnit tensiuni într-un oraș majoritar protestant și a necesitat, ani la rând, pază militară pentru a nu fi vandalizată. Demontată în perioada comunistă și mutată în curtea Muzeului Brukenthal, statuia a fost recuperată abia în 1980, prin eforturile preotului paroh de atunci, și remontată în curtea bisericii, unde poate fi văzută și astăzi.

„În ciuda greutăților istoriei sau problemelor, tensiunilor politice la nivel macro, la nivel local, oamenii au învățat să fie toleranți, să accepte diversitatea confesională, diversitatea etnică și să conviețuiască împreună cu speranță și cu nădejde. Și motoul din acest an al festivalului acesta este: speranță și nădejde. Deci, practic au învățat că există speranță și că există continuitate chiar în ciuda unor dificultăți care pot apărea punctual pe drumul fiecărei comunități. Diversitatea trebuie învățată”, relatează Șpechea.

Acest aspect este evidențiat și de limbile în care se efectuează slujbele religioase. În trecut, acestea se țineau în latină, română, germani și maghiară, însă, între timp, s-a renunțat la limba latină, fiind în schimb introduse slujbe în limba engleză pentru a acomoda comunitățile de cetățeni străini veniți în România pentru a munci. În prezent, comunitatea catolică din Sibiu numără în jur de 1.400 de enoriași.

Biserica Ursulinelor: de la mănăstire dominicană la simbol al educației feminine

Unul dintre popasurile cele mai bogate în poveste ale turului a fost la fosta Biserică a Ursulinelor, aflată inițial sub numele de „Biserica Neagră”, ridicată de călugării dominicani în 1474. Șpechea a explicat că alegerea acestui loc, în interiorul zidurilor cetății, nu a fost întâmplătoare: mănăstirea dominicană funcționase inițial lângă gară, într-o zonă expusă atacurilor otomano-tătare, motiv pentru care sfatul orașului a decis mutarea călugărilor, considerați niște „învățați” prețioși, care conduceau atunci cea mai mare școală dominicană din această parte a Europei, într-un loc mai sigur, în interiorul fortificațiilor. Biserica, construită inițial în stil gotic, a funcționat astfel până la Reforma luterană, moment în care călugării dominicani, refuzând să adere la noua confesiune, au părăsit orașul.

Timp de aproape două secole, clădirea a rămas într-o stare de semiabandon, folosită sporadic, inclusiv ca școală germană, până când, în 1733, la cererea comandanților militari austrieci, proprietatea a fost transferată ordinului monahal feminin al Ursulinelor. Un grup de șase călugărițe, provenite din familii nobiliare central-europene, au sosit atunci la Sibiu cu misiunea de a înființa o mănăstire și o școală dedicată educației fetelor, un demers considerat, pentru acea vreme, aproape neobișnuit, într-o societate în care educația feminină nu era încă privită drept o normalitate.

Lectorul a povestit că transformarea bisericii și mănăstirii într-un ansamblu baroc, așa cum arată astăzi, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul direct al împărătesei Maria Tereza, care a donat o sumă considerabilă pentru finalizarea lucrărilor, după ce zestrea inițială a călugărițelor s-a dovedit insuficientă. Drept recunoștință, deasupra altarului principal a fost păstrată o inscripție în limba latină dedicată împărătesei, considerată binefăcătoarea bisericii. Nava principală păstrează și astăzi elemente gotice, în timp ce altarul și cele două altare laterale au fost complet transformate în stil baroc.

Devenită, în timp, una dintre cele mai prestigioase școli de fete de pe teritoriul actual al României, instituția a atras eleve din toate regiunile istorice ale țării și s-a bucurat, datorită statutului de biserică cu privilegiu imperial, de vizite ale unor personalități notabile — printre care împăratul Franz Iosif și împărăteasa Sissi, care au asistat aici la o liturghie, în timpul unei vizite la Sibiu în care au pus și piatra de temelie a spitalului municipal. Balconul din care familia imperială a urmărit slujba mai păstrează și astăzi un vultur bicefal din fier forjat, simbol al autorității habsburgice.

Ghidul a mai explicat că școala și-a păstrat prestigiul chiar și după Unirea din 1918, statul român preluând și susținând acest edificiu de educație feminină — până în 1948-1949, când regimul comunist a desființat mănăstirea, iar clădirea a fost transformată în liceu pedagogic.

„Liceul Pedagogic a plecat între timp de acolo, iar clădirea s-a retrocedat. Astăzi încă nu știm exact ce va fi, care va fi viitorul acestei clădiri. Sperăm să fie redată publicului și cadrului cultural, educațional căruia îi aparține de drept, să nu devină altceva”, susține Șpechea.

Tot aici, participanții au aflat despre acordul semnat în anii ’90 între reprezentanții parohiei romano-catolice și comunitatea greco-catolică din Sibiu, prin care biserica a devenit lăcașul principal al greco-catolicilor locali, o soluție găsită pentru a evita eventuale tensiuni sociale legate de retrocedarea bisericii greco-catolice istorice a orașului, rămasă, din 1948, în patrimoniul bisericii ortodoxe. Lectorul a subliniat că, deși slujbele urmează ritul bizantin, condiția păstrării statutului de monument istoric a impus ca aspectul exterior al bisericii să rămână neschimbat, asemenea unei biserici romano-catolice clasice.

„Este un crez de-al nostru că fiecare are locul lui și că nu e o problemă faptul că, într-un teritoriu relativ mic, aici în centrul Sibiului, se regăsesc atât de multe confesiuni și viziuni diferite. Există totuși un element comun tuturor acestor perspective: toate aceste confesiuni privesc spre același Dumnezeu și au același set de valori fundamentale. Când lucrul acesta este făcut cu bună-credință și bunăvoință, cooperarea și buna înțelegere apar natural și firesc, chiar dacă fiecare își păstrează elementele identitare specifice”, adaugă Șpechea.

Sinagoga Mare: o istorie a rezistenței

Ultimul popas al turului a avut loc la Sinagoga Mare din Sibiu, unde Tiberiu Baruch, președinte al comunității evreilor din Sibiu, a povestit despre unul dintre cele mai tensionate episoade din istoria recentă a lăcașului: planurile regimului comunist, din anii ’70, de a lărgi strada din fața sinagogii pentru a permite desfășurarea paradelor oficiale, după ce autoritățile se confruntaseră cu dificultăți logistice similare în cadrul unor manifestații desfășurate în centrul orașului.

„Se fac demersuri, se negociază, iar un membru al comunității evreiești, polonez la origine, întors între timp din Italia, intervine și oferă la schimb două terenuri. Aici era casa rabinului, iar în dreapta funcționau o baie rituală, o cantină rituală, o grădiniță și o cameră de studiu pentru băieți. Toate acestea se dărâmă, iar cele două blocuri se construiesc cu cinci metri mai în față spre stradă, tocmai ca sinagoga să nu mai fie observată când treci cu mașina. Pe partea opusă, locul rămâne o groapă mai bine de zece ani. Dar, în final, comunitatea este bucuroasă, fericită că a scăpat sinagoga”, povestește Baruch.

Ghidul a povestit și despre construcția inițială a sinagogii, ridicată în 1898 după planurile arhitectului Ferenc Salgó. Sinagoga combină un exterior în stil neoromanesc, cu fațadă de cărămidă, cu un interior de factură eclectică, decorat cu motive pictate manual în stil maur, arcade neogotice și un tavan de influență renascentistă italiană, o combinație stilistică descrisă drept una dintre cele mai originale din Transilvania.

Comunitatea evreiască din Sibiu a atins, înainte de al Doilea Război Mondial, aproximativ 1.500 de membri, ajungând, în mod paradoxal, la circa 2.200 după încheierea conflictului. Creșterea este explicată prin faptul că sudul Transilvaniei, aflat sub administrație românească, nu a cunoscut deportările masive care au afectat comunitățile evreiești din nordul regiunii, aflat atunci sub administrație maghiară, de unde peste 155.000 de evrei au fost deportați în 1944. La Sibiu, comunitatea a fost supusă totuși muncii forțate și unor legi antievreiești succesive, inclusiv legilor de românizare a proprietăților private, introduse sub regimul mareșalului Ion Antonescu.

După instaurarea comunismului și naționalizarea afacerilor private, în 1948, o parte importantă a comunității a ales să emigreze spre noul stat Israel. Un prim val a plecat prin Constanța, la începutul anilor ’50, iar un al doilea val, mai numeros, în perioada 1964-1965.

Baruch a povestit și despre existența, în trecut, a unei a doua sinagogi în oraș, de rit sefard, desființată în perioada comunistă printr-o decizie a autorităților de a unifica cele două ritualuri religioase practicate până atunci separat.

Astăzi, comunitatea mozaică din Sibiu numără aproximativ 45 de membri, răspândiți în tot județul, care se reunesc lunar pentru sărbătorirea Șabatului. Baruch a mai menționat eforturile, rămase fără finalizare din lipsă de fonduri, de recuperare a fostei sinagogi sefarde, transformată între timp în spațiu industrial, precum și un proiect de renovare mai amplu al comunității, susținut parțial prin fonduri primite de la Primăria Sibiu în perioada în care fostul președinte Klaus Iohannis ocupa funcția de primar al orașului.

Opinii despre turul ghidat

La finalul turului, o participantă intervievată și-a împărtășit impresiile despre experiența celor câteva ore petrecute în lăcașurile de cult ale orașului. „A fost o idee foarte bună să intrăm în biserici în care nu am intrat niciodată, să ascultăm, hai să zicem, prelegeri de bun-simț. Cred că e foarte bine pentru educația populației”, spune aceasta.

Întrebată care a fost partea sa favorită din turul de astăzi, participanta amintește prezentarea făcută de Kilian Dörr și de implicarea socială de care el și comunitatea evanghelică dau dovadă. „Cel mai puțin mi-a plăcut, evident, superficialitatea cu care ni s-a vorbit la Catedrala Ortodoxă”, spune aceasta.

Festivalul Ars Sacra are loc la Sibiu, în perioada 12-20 septembrie, pentru a patra oară, marcând totodată cea de-a 20-a ediție jubiliară a evenimentului la nivel internațional, sub motoul „Să vă dau speranță și un viitor” (Ieremia 29:11). Timp de nouă zile, mai multe biserici din oraș se deschid publicului altfel decât la ceas de slujbă, găzduind concerte, expoziții, lansări de carte și tururi ghidate. Toate evenimentele sunt gratuite, iar programul complet poate fi consultat pe site-ul festivalului, ars-sacra.ro.