În Sibiu, copiii care altfel ar petrece ore în fața ecranelor descoperă o alternativă activă și educativă în trasee montane, aer curat și biciclete folosite ca instrumente de învățare. Sibiul Pedalează, o asociație sportivă locală, transformă ciclismul de tip mountain bike într-un mijloc de educație, punând accent pe tehnică corectă, siguranță și respect pentru natură. În spate se află o echipă formată din instructori și specialiști pasionați.
Într-un context în care accesul la natură devine tot mai fragmentat, în Sibiu a apărut o inițiativă care propune o alternativă structurată, bine gândită. Este vorba despre Sibiul Pedalează, o asociație sportivă construită în jurul ciclismului montan, dar care depășește granițele unui simplu club sportiv.
O asociație tânără
Asociația a fost înființată în anul acesta și este dezvoltată de o echipă locală cu experiență în ciclism montan și educație sportivă, proiectul fiind coordonat de Cosmin Olaru și Dana Frățilă, co-fondatori ai asociației. Alături de aceștia, activitatea este susținută de instructori și colaboratori cu competențe variate. Marius Frățilă este specialist în educație fizică și sport și contribuie la structurarea antrenamentelor pentru toate grupele de vârstă, Codruța Olaru, instructor certificat, se concentrează pe lucrul cu copiii, creând un mediu sigur și încurajator, iar Maria Gabor se ocupă de comunicare și marketing, asigurând transmiterea coerentă a valorilor organizației.

În prezent, activitatea se desfășoară în jurul acestui nucleu de instructori și colaboratori, fără ca structura completă a membrilor să fie formal comunicată public.
„Suntem o mână de oameni legați de aceeași pasiune. Nu doar predăm tehnica pedalatului, ci dăruim copiilor încrederea de a merge în siguranță și bucuria de a simți vântul pe față. Pentru că fericirea se învață de mic, de la prima pedală”, spun membrii asociației.
Bicicleta, un instrument de educație
Acești oameni își doresc să creeze condiții reale pentru ca, în special copiii, dar nu numai, să iasă în natură, să se miște și să învețe să folosească bicicleta într-un mod corect, sigur și responsabil. Au pornit de la observația că, deși există interes și resurse, lipsesc adesea cadrul organizat și educația necesară pentru a transforma ciclismul într-o activitate constantă și sănătoasă. Astfel a luat formă un proiect pe termen lung, în care bicicleta devine un instrument de educație, nu doar un mijloc de recreere.
Citește și: S-au deschis înscrierile pentru Triada MTB Avrig 2026. Noutățile celei de-a 15-a ediții

Școala de mountain bike
În centrul activității este școala de mountain bike, unde copiii și adulții sunt instruiți progresiv, în funcție de vârstă și nivel. Programele sunt organizate pe grupe mici, iar procesul începe cu o evaluare inițială, urmată de parcurgerea etapizată a unor noțiuni esențiale precum echilibru, control, poziție corectă, frânare și citirea terenului. Abordarea se bazează pe tehnică înaintea vitezei, iar progresul este construit în timp. Participanții nu sunt încurajați să obțină rezultate rapide, ci să își dezvolte abilități solide, care să le permită să se deplaseze în siguranță pe trasee reale.

Nu doar cursuri
Antrenamentele nu rămân însă în spații controlate. O parte importantă a procesului de învățare se desfășoară în natură, pe trasee off-road din jurul Sibiului, unde participanții aplică practic ceea ce au învățat. Dincolo de latura sportivă, proiectul are o dimensiune educațională și comunitară bine definită. Sibiul Pedalează promovează respectul față de natură, utilizarea responsabilă a traseelor și dezvoltarea unor comportamente care țin de autonomie, disciplină și colaborare.
Activitatea nu se limitează la cursuri. Asociația este implicată și în documentarea și utilizarea responsabilă a traseelor de ciclism montan din Munții Cindrel, o direcție care stă la baza programelor educaționale.

„Punem accentul pe folosirea traseelor existente, fără intervenții agresive asupra mediului, și pe înțelegerea corectă a reliefului și a gradelor de dificultate”, spun reprezentanții asociației. În paralel, organizația contribuie la dezvoltarea unei comunități active în jurul ciclismului. Copiii participă constant la activități, își creează relații și își înving temerile.
Asociația organizează și competiții
Un alt pilon al activității asociației îl reprezintă organizarea de evenimente sportive, printre care o competiție anuală de MTB și e-MTB desfășurată în zona Cisnădie. „Toate aceste inițiative sunt susținute de o echipă cu experiență practică în ciclism montan și pregătire în domenii precum educația fizică, turismul și lucrul cu copiii. Programele sunt construite pe baza unei combinații între experiența directă în teren și modele de instruire întâlnite în alte țări cu tradiție în MTB. La nivel de principii, avem mereu pe primul plan siguranța participanților, respectul față de natură, accesul la mișcare pentru toate vârstele și dezvoltarea unor proiecte sustenabile, cu impact pe termen lung”, mai spun membrii asociației.

Viziunea lor este una amplă. Își doresc dezvoltarea unui ecosistem coerent de ciclism în județul Sibiu, care să includă infrastructură, educație și evenimente, și care să transforme mișcarea în natură într-o practică accesibilă și valorizată în comunitate. Acesta este și motivul pentru care și-au depus un proiect la Maratonul Internațional Sibiu și se numără printre participanții de anul acesta.
Alte detalii despre asociație și proiecte găsiți pe site-ul lor www.sibiulpedaleaza.ro




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Licheaua asta penala a subminat statul de drept, a pastrat si promovat coruptii PNL-PSD in varful miniseterelor, si-a spalat dosarul,…
USR partid antiromânesc și neomarxist. Sper să fie ejectat de societate și scos de pe scena politică.
Stai liniștit, că nu mai vin , sunt deja aici , n-au plecat niciodată din 1945.
S-ar putea rezolva o astfel de anomalie extrem de simplu: sa fie prevazut un termen de implementare, iar daca respectivul…
A ajuns cotețul de 50 MP o sută de mii de euro… Vai de urmașii urmașilor noștri.












Lasă un răspuns