Mihai Culcea este de profesie inginer și este pasionat de tot ce înseamnă domeniul financiar. Tocmai pentru că a observat o lipsă a educației financiare, Mihai a decis să pornească la Sibiu o inițiativă care presupune workshop-uri sau întâlniri unu la unu, prin care le este alături oamenilor care nu știu cum să-și gestioneze bugetul, celor care nu reușesc să strângă bani, dar și celor care trec de această etapă și vor să investească.
Mihai are 37 de ani și lucrează la o companie unde face coaching (n.r. proces de dezvoltare personală și profesională) de performanță, optimizează procesele și, practic, îmbunătățește costurile companiei.
„Analizez procesele și caut ineficiențe. Ineficiențele consumă bani. Există o metodologie, există o filozofie, sunt anumiți pași pe care noi îi aplicăm. Din 2012 lucrez eficientizând procese, inclusiv banii. Și costurile personale ale fiecărei persoane le poți asocia cu un proces. Un proces ce înseamnă? Există anumite intrări, se întâmplă ceva la mijloc – adică procesul în sine, după care există niște ieșiri.
S-a creat legătura între experiența profesională și pasiunea mea. În 2012, m-am angajat, am început să câștig bani constant, dar am ajuns, ca tot românul, să se termine banii și să mai rămână niște lună la final. Acela a fost momentul în care am început să-mi urmăresc cheltuielile. Atunci când urmărești cheltuielile, începi să descoperi lucruri noi despre tine. Până în ziua de astăzi, din 2013, țin acest obicei de monitorizare”, a povestit Mihai pentru turnulsfatului.ro.

Începutul – un podcast
Pasionat de adrenalină și de natură, de ceva timp, Mihai și-a propus să facă în fiecare an o călătorie mai specială. Alături de alți prieteni, Mihai a terminat traseul Via Transilvanica cu bicicleta, a ajuns pe El Camino de Santiago, iar anul trecut a ajuns și în Nepal. Înainte să meargă pe El Camino, Mihai și soția lui căutau podcast-uri la care să se uite, și care să-i ajute, în călătoria care urma, să reflecte la propria persoană. Căutând, soția lui Mihai, i-a sugerat un podcast cu Mihai Morar, care îl avea invitat pe Corneliu Ionescu, coach financiar, care face parte dintr-un ONG care se numește Asociația Educație Pentru viața Reală. În cadrul asociației s-a dezvoltat un proiect numit Banometru prin care se oferă educație financiară românilor, în mod gratuit.
„Am sunat la un coach de acolo și am aplicat pentru coaching financiar. Mi-a plăcut foarte mult ce s-a întâmplat la acea întâlnire și mi-am dat seama că am cunoștințele necesare ca să pot face și eu coaching. Simțeam că pot să dau mai departe ceea ce dobândisem de-a lungul anilor.
Și așa am intrat în proiectul Barometru. Am făcut un curs de certificare de coaching financiar, recunoscut de Autoritatea Națională. De atunci, am intrat în proiectul Banometru și am început să fac coaching financiar unu la unu cu oamenii”, a adăugat acesta.
„Coaching-ul funcționează când există un obiectiv”
Mihai spune că în România este nevoie deosebită de educație financiară, lucru confirmat de statistici.
„Coachingul funcționează când există un obiectiv. Ai un obiectiv, nu știi neapărat cum să-l atingi și ai nevoie de cineva care să te îndrume. De exemplu, 7 din 10 români nu economisesc. Mai concret de atât, patru din 10 români, adică 40% au veniturile mai mici decât cheltuielile și apelează la împrumuturi ca să reziste. Iar următorii trei, de la 4 până la 7 din 10, au cel mult un salariu pus deoparte. Și asta spune deja că vorbim de niște milioane de oameni care nu știu ce să facă cu banii. Și aici e o nevoie mare de educație.
Așa a început și acest proiect Banometru, unde eu am participat ca coach. Între timp, s-a schimbat modul de a face coaching pentru că nu mai era unu la unu, dorindu-se să aibă un impact asupra cât mai multor oameni. Acesta a fost momentul în care am decis să fac ceva pe cont propriu, ceva mai mult decât face acest proiect numit Banometru”, a detaliat Mihai.

Și-a dorit mai mult
Dacă proiectul Banometru aduce oamenii pe linia de plutire și îi învață cum să cheltuie răspunzător, Mihai vrea să facă și mai mult de atât prin workshop-urile pe care le organizează – să-i ducă în zona de investiții.
„Am deja un portofoliu de investiții pe care îl administrez de trei ani, cu rigurozitate, adică am o strategie clară. Banometrul se adresează românilor vulnerabili, care au o situație mai dificilă, dar nu-i duce în zona de investiții, îi ajută doar să-și găsească echilibrul.
Eu mi-am propus să fac pasul următor, pe care banometrul nu-l face. Astfel, în luna martie am organizat primele două evenimente de educație financiară”, a mai detaliat acesta.
Risipa
L-am întrebat pe Mihai, din experiența pe care o are, pe ce lucruri inutile sunt cheltuiți banii celor cu care lucrat. Mihai spune că, în primul rând, există două lucruri care cântăresc la organizarea bugetului românilor.
„Până la lucruri inutile, există risipă foarte mare. Noi suntem pe primul loc în Europa la risipa de mâncare, la mâncare aruncată. Românul cumpără să fie, să umple frigiderul și după aruncă. Raportat la costuri, este o medie de 350 de lei de familie pe lună, atât se aruncă în bani.
Apoi, românul are o mașină pe care nu și-o permite. Mașina ar trebui să reprezinte undeva la 5 – 7 % din veniturile tale lunare. Adică, ai un salariu de 10.000 de lei, care e un salariu foarte bun în România, trebuie să ai o mașină care cheltuie 500-700 lei pe lună”, a detaliat Mihai.
Tânărul a lucrat atât cu oameni care nu reușeau să-și plătească datoriile, cât și cu oameni care nu pot să economisească bani dintr-un motiv pe care nu reușesc să-l găsească.
„Unii vin cu datorii și nu mai știu pe unde să scoată cămașa. În special, în Banometru, veneau oamenii ale căror venituri sunt depășite constant de cheltuieli și apelau la împrumuturi. Împrumuturile acelea acumulează dobândă și la un moment dat intri într-o spirală negativă din care nu mai vezi scăparea.
Evident că vin la coaching și găsesc soluții, dar ei, în contextul lor de viață nu mai văd soluții. Alții vin, câștigă bine, dar nu reușesc să economisească”, a mai detaliat acesta.
Cea mai mare satisfacție a lui Mihai este schimbarea pe care o vede în oamenii cu care a lucrat de-a lungul timpului.
„Ce mă bucură cel mai mult este schimbarea pe care o văd la ei. Vezi o transformare la omul cu care lucrezi și care îți mulțumește că l-ai învățat să vadă lucrurile altfel. Prin coaching, practic, oferi perspective un pic diferite. Nu îi spui omului ce să facă, deoarece decizia vine de la el, ci îi oferi perspective”.
Urmează alte proiecte
Mihai a organizat în luna martie două workshop-uri de educație financiară, iar următorul va avea loc în 25 aprilie. Planurile sale nu sunt doar să se adreseze oamenilor, ci să promoveze educația financiară în școli sau în fața antreprenorilor.
„Sunt la început, dar cred că aceasta este misiunea mea. Am reușit să realizez și un proiect de educație în liceul în care am învățat eu.
Este un proiect care mă atinge profund și mă bucură să văd consecvența elevilor și implicarea lor în activitățile pe care le organizez cu ei”, a concluzionat el.
Activitatea lui Mihai poate fi urmărită pe pagina sa de Facebook.
Foto: Arhivă Personală


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dacă cineva îl făcea pentru el cu 200000 lei îl făcea de la zero…
Excelent comentariul Sibianului….!!!
mister Ioan Banciu , sper ca nu ai pretentia sa iti gasesti vreun aliat intre locuitorii din Sibiu. In ultimii…
Sau pe fi-su lu’ Aurora :))))) !!!
Impozitele la finante cand le plateste dl acesta? Au ramas tot pe tatal decedat?












Lasă un răspuns