Consilierii județeni au aprobat azi, în ședință extraordinară, modul în care va repartiza primăriilor suma de aproape 43,8 milioane de lei lei, care reprezintă cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în 2026. Primăriile din județul Sibiu au solicitat mai mult de jumătate de miliard de lei.
Autoritățile județene au argumentat că hotărârea a fost adoptată în regim de urgență, deoarece primăriile au obligația de a-și aproba bugetele locale în cel mult 45 de zile de la publicarea Legii bugetului de stat pe 2026 în Monitorul Oficial.
Potrivit raportului de specialitate aferent proiectului, după centralizarea cererilor transmise de toate localitățile județului, suma totală solicitată a fost de 13 ori mai mare, adică peste 561,1 milioane de lei. Banii au fost ceruți pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care primăriile din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din venituri proprii.
„Pentru o repartizare echilibrată care să răspundă necesităților colectivităților locale din cadrul unităților administrativ-teritoriale din județul Sibiu, s-au avut în vedere criterii verificabile, utilizând date și informații publice gestionate la nivel național de către anumite autorități public”, au explicat funcționarii CJ, precizând că suma de 43,8 milioane de lei va fi repartizată pe baza a două criterii cu pondere egală. Astfel, va fi luat în calcul numărul locuitorilor, conform Recensământului din 2021, care a numărat un total de 388.326 locuitori în județul Sibiu, respectiv suprafața din intravilanul fiecărei localități.
Totodată, calculul prevede că localitățile mari vor primi sume plafonate – municipiul Sibiu a fost limitat la 2,5 milioane de lei municipiul Mediaș și orașele Avrig, Cisnădie și Săliște – la câte 1,5 milioane lei, iar comunele – la maximum un milion de lei fiecare.
O excepție este comuna Biertan, căreia i-a fost prioritizată suma de 25.000 de lei, destinată „asigurării fondurilor necesare continuării implementării Ghidului de finanțare și intervenție pentru păstrarea și creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona de protecție a monumentelor istorice și pentru zone construite protejate”.
Cine primește cele mai mari sume
După cele două municipii și orașele Avrig, Cisnădie și Săliște, cele mai mari sume vor fi repartizate orașului Dumbrăveni (1.187.000 lei) și Agnita (1.171.000 lei). În rândul comunelor, sumele cele mai mari – un milion de lei – au fost alocate primăriilor Cristian, Roșia și Șelimbăr, urmate la o diferență mică de Porumbacu de Jos (916.000 lei), Șura Mare (886.000 lei) și Rășinari (885.000 lei). La polul opus, cele mai mici sume din județ revin comunei Râu Sadului (206.000 lei) și comunei Ludoș (230.000 lei).
Prin aceeași hotărâre, CJ Sibiu a aprobat și repartizarea sumelor defalcate din cotele din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în anii următori, pe baza datelor comunicate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu:
• 2027: 6,4 milioane lei
• 2028: 6,5 milioane lei
• 2029: 6,7 milioane lei
Distribuția detaliată pe fiecare localitate este redată într-o anexă separată, pe care o publicăm mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
-
Ați verificat proiectul pentru bugetul din 2025, dupa acea verificare ati verificat executia bugetara pentru 2025, sumele nu bat de nici un fel, pentru anul 2025 proiectul de buget venituri = cheltuieli la bănuț , imposibil, decât dacă e făcut din pix, pentru anul 2026 la fel, sunt semne mari de întrebare. Pentru anul 2025 execuția bugetară arată cheltuieli mai mari decât venituri deci in anul 2026 ar trebui sa fie deficit, dar totuși există excedent, curios, dar cine stă sa analizeze, noi mergem pe încredere. Mulțumesc doamnelor si domnilor.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Merita apreciati astfel de oameni si merita apreciate astfel de articole!
A început săptămâna bădăranilor internaționali la Hermanstadt
Radu, gandesti prea mult! Statul te vrea tuns!
Ăștia ne vând gogoși 🤔 Și la propriu, și la figurat…
Ar arăta deosebit de urat, pentru ca fiecare își va umbri sera cu diverse materiale, de la mătase până la…













Lasă un răspuns