Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultură a Sibiului iese la pensie: „Sunt incomod – eu nu tac, spun ce am de spus”. De la tensiunile cu Fodor, la cortul din 2007

Ovidiu Dragoman conduce Casa de Cultură a Municipiului Sibiu de 30 de ani și urmează să iasă la pensie. Ar mai avea doi ani din mandatul de manager, dar spune că renunță la aceștia din cauza relației tot mai deteriorate cu primarul Astrid Fodor.

Dragoman a înființat Teatrul de Balet Sibiu, a coordonat programul cultural al Capitalei Europene a Culturii din 2007 și a introdus agenda culturală ca instrument de finanțare a evenimentelor locale. Înainte să plece, a vorbit într-un interviu acordat cititorilor Turnul Sfatului despre controalele din ultimii ani, despre relația tot mai tensionată cu primarul Astrid Fodor, despre viitorul teatrului pe care l-a construit și despre lucrurile pe care le-ar fi făcut altfel.

Reporter: Anul viitor se împlinesc 30 de ani de când ați preluat conducerea Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Care a fost cea mai interesantă perioadă a mandatelor dumneavoastră?

Ovidiu Dragoman: Cea mai interesantă a fost cea în care m-am angajat. Eram eu și femeia de serviciu în căminul cultural din Turnișor – sala de nunți, cum îi zice lumea. Și 2007, evident. 2007 a fost vârful – pot să spun că vârful carierei. Lucruri mai importante, mai dinamice, mai valoroase nu au mai existat pe urmă, pentru că au fost multe într-un timp scurt. În fiecare an am avut câte ceva deosebit, dar fără densitatea din 2007.

Și care a fost cea mai dificilă perioadă?

Cea mai dificilă e asta, ultimii ani.

De ce? Ca să întreb direct: din cauza relației cu doamna primar Astrid Fodor?

Da. Și eu răspund direct: controale peste controale, acuzații peste acuzații. Cât am fost controlat și verificat… ori eu sunt un geniu al răului ori sunt alții sunt proști.

Astfel de controale se întâmplă și în alte instituții sau numai la Casa de Cultură?

Se întâmplă în toate instituțiile. Sunt controale anuale, un audit anual – lucruri normale. Dar când termini un inventar și după șapte zile ți se spune să începi din nou inventarul, ce mai poți verifica față de ce n-ai apucat să verifici în șapte zile?

Nu vreau să spun că suntem perfecți. Am avut și noi deficiențe – de exemplu, nu aveam număr de inventar pe toate obiectele din contabilitate. Dar ce nu faci la timpul lui, ulterior e greu să pui la rând. Am lucrat vreo patru-cinci luni doar pe inventar. Acum am pe fiecare cauciuc un număr de înregistrare, pe fiecare jantă alt număr. Sunt lucruri care pot părea absurde. Da, poți să vii să spui că n-ai totul înregistrat – dar e cu totul altceva decât să lași impresia că se fură.

Asta a fost, în opinia dumneavoastră, hărțuire?

Păi, evident. Sunt un tip incomod – eu nu tac, îți spun ce am de spus. Primarul îmi reproșează că sunt cu nasul pe sus.

Ce critici credeți că i-au atras nemulțumirea primarului Sibiului?

Ea este obișnuită să îi pupe mâna toată lumea. Dar eu sunt șef de 30 de ani și comportamentul acesta îmi displace. Îi înlătur pe oamenii care se poartă astfel, pentru că în felul acesta îți pierzi echilibrul și legătura cu realitatea – ai impresia că ești cel mai deștept, că toată lumea te admiră.

Să vă dau un exemplu: când am început Teatrul de Balet, în primii doi ani aduceam critici de la București la premierele noastre – le ofeream cazare și o cină. Nu i-am mai adus, pentru că veneau și îmi spuneau că fac lucruri extraordinare. Eu voiam să mi se spună ce am greșit în spectacol, nu laude. La majoritatea spectacolelor am semnat eu regia, chiar dacă nu apar pe afiș.

Cum a resimțit personalul Casei de Cultură această perioadă de controale repetate?

Personalul e la pământ. Controalele continue transmit un mesaj implicit că la Casa de Cultură se întâmplă ceva, că se fură. Oamenii sunt disperați. Am situații în care a trebuit să-i conving să nu plece.

Și ca să înțelegeți contextul: tot personalul Casei de Cultură, în afară de mecanic și șofer, are studii superioare cu master. Unii au doctorat. Salariile sunt mici – noi nu suntem clasificați ca instituție de spectacol, ceea ce ne-ar adăuga 15-20% în plus. Eu am cel mai mare salariu – 7.100 de lei net. Un referent cu studii superioare ia în jur de 3.000 de lei.

Credeți că pensionarea dumneavoastră va pune capăt controalelor?

Eu sunt cel vizat, deci, firesc, ar trebui să înceteze. Rămân alții care știu perfect ce au de făcut – unii sunt cu mine de mulți ani. Eu niciodată nu i-am chemat să le dau cu biciul. Când am idei, dezbatem, luăm deciziile împreună. Multe idei pică – și e normal, nu există omul care să le știe pe toate.

De ce n-ați putut colabora bine cu primarul Astrid Fodor?

Eu cred că ea nici nu înțelege ce facem noi. Ori de câte ori mi-a cerut ajutorul – și mă refer la situații care nu țineau neapărat de obligațiile de serviciu – am mers. Spre exemplu, era o aniversare a înfrățirii Sibiului cu Landshut, 20 de ani. Nicio altă instituție de cultură nu s-a oferit să reprezinte Sibiul. Noi eram în plină pregătire pentru premiera „Romeo și Julieta”, mai aveam trei săptămâni. Să-ți iei o săptămână neplanificată îți dă totul peste cap și ridică și emoții legate de calitatea spectacolului. Dar ne-am dus, am făcut un trailer cu toată povestea piesei și am fost aplaudați cu palmele și cu picioarele în Germania. Sibiului i-a crescut cota acolo – ceea ce pentru mine a fost întotdeauna obiectivul principal.

Experiențele din 2007

Ați spus că 2007 a fost cel mai interesant an. Ați fost printre cei care au planificat și implementat programul Capitalei Europene a Culturii. Cum a arătat organizarea din interior?

Corect spus este că am fost în vârful piramidei, pentru că toți banii au trecut prin Casa de Cultură. Planificarea am făcut-o în comun cu celelalte instituții de cultură și cu toate asociațiile culturale – cu oricine a dorit să participe. În momentul în care am aflat că vom fi capitală culturală, am pus la Direcția de Cultură, pe un zid mare, calendarul anual și i-am invitat pe toți să bifeze ziua, luna și ce vor să facă. Așa am început agenda lui 2007.

Cine au fost oamenii care au muncit efectiv la Capitala Culturală?

Mi-e mai ușor să spun cine nu era. Directorul Muzeului Astra de acum nu era directorul atunci – era adjunct, dar era în sistem. Directorul Filarmonicii de acum nu era – era Bojin. În rest sunt aceiași oameni: Budrala, Chiriac, Dragoman, suntem aceiași oameni. Și poate că și continuitatea asta, și experiența acumulată în atâția ani dau valoare muncii noastre. Dar repet – o casă de cultură cu o activitate ca a noastră nu o să găsiți nicăieri în România. Nicăieri.

Care considerați că sunt principalele beneficii ale anului 2007 pentru Sibiu și pentru sibieni?

2007 a fost un vârf de activitate. S-au făcut lucruri foarte bune, dar s-au făcut și greșeli pe care lumea nu vrea să le pomenească. Am beneficiat de foarte mulți bani – bugetul Casei de Cultură a fost de 17 milioane și jumătate de euro. Am semnat eu pentru fiecare plată din suma asta.

Una din principalele greșeli a fost că am oferit prea multe gratuități și ulterior oamenii s-au obișnuit că spectacolele în Sibiu sunt gratuite. A fost foarte greu să refacem echilibrul dintre valoarea spectacolului și prețul biletului. Pe de altă parte, eu am considerat întotdeauna că, noi fiind plătiți de la bugetul local, sibienii nici n-ar mai trebui să plătească nimic. Eu plătesc un impozit anual de vreo 1.200 de lei – la banii ăia ar trebui să am spectacole gratuite. Acum am fost obligați de primărie să creștem prețul biletului, dar o să fac niște propuneri celor care vor urma: la două bilete cumpărate, al treilea să fie gratuit.

Cel mai mare beneficiu a fost că oamenii cu idei, care în anii de dinainte nu ajunseseră la finanțare din lipsă de bani, au avut posibilitatea să participe. A fost o explozie de participare – și pentru noi, o posibilitate de a descoperi oameni valoroși care au continuat. Agenda culturală după 2007 a explodat.

Credeți că s-a creat după 2007 o comunitate de manageri culturali și în zona privată? Care sunt evenimentele generate de entități private care vă atrag atenția?

Eu cred că sunt cunoscute și n-aș vrea să intru în subiectul ăsta – să nu creadă lumea că am ceva cu cineva. Particip și eu, de exemplu, la petreceri de pe strada Turnului – atmosferă excelentă, organizată cu mai multă onestitate decât altele. Dar cu adevărat culturale sunt Astra Film, de exemplu, care e pe fundație, și Festivalul de Teatru, și el pe fundație privată organizat.

Bine, dar la aceste festivaluri, echipa și know-how-ul, provin din zona publică.

Asta e altă discuție. Și mi-e teamă să enumăr pentru că uit pe cineva – și nu vreau să stric relațiile cu nimeni, că e important să rămânem colegi.

Petrecerile finanțate prin Agenda culturală nu sunt în regulă

Dumneavoastră ați introdus Agenda culturală ca instrument de finanțare la Sibiu. Cum s-a întâmplat asta?

Eram singurii din țară care foloseam modalitatea aceasta. Am introdus-o chiar în anul în care m-am angajat, după o discuție cu Titi Schmidt, directorul Festivalului de Jazz – Dumnezeu să-l odihnească. Umbla prin primărie și se ruga să-i dea cineva bani pentru decontarea unor bilete de avion. Pe vremea aceea, modalitatea de lucru era: te duceai, spuneai că vrei să faci un festival, primeai o înțelegere verbală, iar după ce-l terminai mergeai cu facturile și îți decontau ce voiau.

M-am dus la primar și i-am spus că trebuie să avem o proiecție a anului următor – nu numai ca titluri și ca perioadă, ci și ca finanțare. Nu sunt eu atât de deștept încât să fi inventat agenda culturală – era deja Cultura 2000, un instrument de lucru european. M-am inspirat din acel ghid, pe care l-am simplificat la vreo două pagini. Toată lumea zicea că primăria nu plătește, că te mint. Ca să-i atragi, trebuia să le oferi o modalitate ușoară de a intra în sistem.

Vreo patru ani am tras de oameni. Pur și simplu mă duceam, auzeam la o cafenea oameni care vorbeau despre un mic festival sau o expoziție și îi abordam: „Haideți și aplicați pe agenda.” – „Ce-i aia, cu primăria? Nu, nu.” Ușor-ușor câte unul-doi veneau, ceilalți au căpătat încredere când au văzut că funcționează. Și așa, după 2007, nu mai puteam finanța toate cererile.

Agenda sportivă tot dumneavoastră ați înființat-o?

Inițiativa agendei sportive, ca instrument, nu îmi aparține mie. Într-o discuție cu domnul Iohannis i-am spus că în sportul sibian e o debandadă – nimeni nu știe încotro se îndreaptă, nu colaborează între ei. I-am propus să le dăm posibilitatea, în același mod ca și pentru cultură, să acționeze și în sport. A prins bine.

Vedeți lucruri pe care nu le considerați în regulă acum cu instrumentele de finanțare a evenimentelor culturale?

Pe partea de evenimente-petreceri… dacă ești un bun manager, finanțează-te singur. Eu, ca primărie, îți pun la dispoziție domeniul public – prin asta te susțin. În rest, arată-ți măiestria de manager, arată că poți să-ți acoperi cheltuielile. Eu, dacă fac Festivalul Medieval – pe care nu l-am mai organizat de mulți ani, tocmai ca să lăsăm loc și altora… nu există termen de comparație între un festival cu tradiție și o petrecere. Petrecerile sunt necesare, îmi plac, particip și eu. Dar nu trebuie să iau bani de la un festival cu tradiție ca să-i dau unei asociații care oricum câștigă bani dintr-un eveniment petrecere.

Nu există și o problemă de transparență în comisia de selecție a proiectelor?

Există preferați și renegați. Teoretic există o comisie de selecție care evaluează proiectele și propune sumele. Dar obiectivitatea unde e, când în comisie se regăsesc organizatori de evenimente?

Dar noi nu știm cine e în comisie, pentru că niciodată nu se face public cine face parte din această comisie.

E o informație de interes public. Nu suntem servicii secrete. Tu depui un proiect, trebuie să știi cine ți-l judecă – poate că materialul depus nu descrie suficient de bine ce vrei să faci, pentru că nu toată lumea a făcut școală de management cultural. Dacă știi cine e în comisie, ai voie să-ți faci lobby – legal – și să explici omului în cuvintele tale ceea ce n-ai putut exprima în rubricile din formular.

Marile evenimente ale Sibiului finanțate prin agenda culturală sunt cam aceleași de ani de zile. E normal să nu se primenească programul?

Sibiul are câteva mari festivaluri pe care nu le poți evita și care trebuie susținute. Tot ce apare pe lângă acestea și câștigă în timp valoare și tradiție trebuie dus mai departe. Pentru organizatorii noi e mai greu la început.

Bugetul anual al Agendei Culturale de acum e în jur de 1,5 milioane de euro. E suficient?

E prea puțin, foarte puțin. Procentual, în vremurile bune, Agenda Culturală avea 5% din bugetul Sibiului – un procentaj pe care l-am urmărit cu domnul Iohannis în timp și l-am atins. Nu știu dacă mai există alte orașe în țară care să aloce atât culturii.

Cortul de un milion de euro din 2007 și containerele – măr al discordiei

Pavilionul din 2007 – cortul de un milion de euro – a fost o investiție bună?

N-am făcut eu investiția, a făcut-o primăria, și a făcut-o pentru că era necesară. Regulamentul de organizare al Capitalei Europene a Culturii cerea dovada că ai minimum 6.000 de locuri de spectacol. Sibiu nu le avea. Asta a fost menirea cortului. Și a fost necesar – la Adunarea Ecumenică din 2007 au fost mii de oameni.

De ce n-a mai fost utilizat după aceea?

A mai rămas vreo doi ani pe amplasament, după care s-a încercat un Oktoberfest. Nu noi – noi l-am pus la dispoziție. Ulterior, în 2012, cortul și containerele au revenit la Casa de Cultură, dar erau ale primăriei – n-am avut niciun amestec. La un moment dat a fost casat și valorificat printr-o firmă. Mai sunt câteva containere care au rămas și astea au fost mărul discordiei între mine și primar. Ea m-a acuzat de abuz în serviciu și m-a controlat un an de zile pe acest subiect – în final, vina îi aparține ei 100%.

Unde au ajuns containerele?

O parte dintre acestea le-am repartizat instituțiilor orașului care aveau nevoie – le găsiți la cimitir, la grădina zoologică, la o școală care are lucrări în derulare. Și în acest an s-a încheiat și ultimul control legat de containere.

A existat un episod în care cineva a mers la primar și i-a șoptit că fiul meu a luat scena și sonorizarea și le-a dus la Vâlcea. Primarul a trimis imediat oameni să sigileze tot și să caute. Au venit și au găsit în plus față de inventar, nu în minus. Tocmai demontasem din Piața Mare niște echipamente – o parte erau ale noastre, o parte ale firmei SetUp. Când le descarci se mai amestecă. Directorul economic a vrut să confiște tot ceea ce era marcat cu „SetUp”. I-am spus că nu poate confisca echipamentele altcuiva – acelea nu sunt ale noastre. Le-am lăsat deoparte până când a venit camionul lor să le ia. Adică mă găsești cu mai mult decât am în inventar, nu cu mai puțin.

Cele două scene achiziționate pentru anul 2007 mai există?

N-au fost achiziționate de noi. Le-am primit prin Ministerul Culturii, de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. În 2008, printr-o decizie a Teatrului Național, scena mare a fost predată Teatrului Național din Timișoara – au venit și au luat-o, era a lor. Cea mică a rămas și am folosit-o ani de zile, dar acum sunt bucăți prin depozit. Am realizat service-ul motoarelor scenei periodic, la un moment dat n-am mai avut ce să repar și nu am mai avut bani în buget pentru altceva. Nici cerere pentru finanțare n-am mai putut face, pentru că în momentul în care faci bugetul ți se spune ce să treci și ce să nu treci în buget.

„Teatrul de Balet Sibiu e o vedetă în lumea baletului”

De ce durează de atâția ani construcția noii săli de spectacol a Teatrului de Balet?

Suntem de patru-cinci ani în curs cu acea lucrare. Proiectul inițial era de vreo 2 milioane de euro. La reluare – pentru că ne-au expirat certificatul de urbanism și toate avizele – ni s-a cerut să facem și un adăpost civil. Acum bugetul a ajuns la vreo 4 milioane de euro, dacă nu mai mult.

Am cerut în scris motivul pentru care nu primim bani și am primit justificări penibile. Prima: că o ordonanță de guvern a interzis demararea de investiții noi – dar aceasta nu-i investiție nouă, e în curs de cinci ani!. Și ni s-a mai promis finanțare printr-un program european al cărui ghid e în dezbatere publică, iar banii ar veni undeva în decembrie. Ce să fac cu banii în decembrie? N-am mai acceptat să schimb bugetul până când nu mi-au dat în scris că nu primim bani pentru continuarea lucrărilor. Am înscrisul semnat.

Sibiul reportează în acest an bani, are excedent, dar pentru investiția asta nu-i cheltuiește – în condițiile în care nu-i o investiție nouă.

Cum ați înființat Teatrul de Balet Sibiu?

Eu provin din zona coregrafiei – până în 1990 am dansat, după care m-am întors acasă. Aveam 30 de ani, o vârstă la care oricum te poți retrage din dans. În 2007 am invitat mai multe companii de dans și teatre din lume, toate spectacolele au fost cu sala plină. Domnul Iohannis a văzut fenomenul și mi-a spus: „Ovidiu, noi putem înființa un teatru de balet.” El nu știa că eu sunt de profesie coregraf. Am zis cum să nu, hai să-l facem – dar n-am luat-o prea în serios, era o discuție neoficială.

După câteva luni m-a întrebat cum stau cu proiectul. I-am spus sincer că n-am făcut nimic. Mi-a răspuns că e foarte serios și să mă apuc de treabă. Asta era prin iulie. În septembrie am organizat o școală de vară internațională și din participanți am selectat primele balerine.

În primul an eram 12 dansatori – prea puțini pentru un repertoriu clasic, dar am început cu spectacole mai mici. Ușor-ușor am crescut. Anul viitor, pe 30 aprilie, dansăm la Sala Palatului din București împreună cu Iana Salenko, balerină la Berlin, și Daniil Simkin, unul dintre cei mai apreciați balerini freelance din lume.

Care credeți că e viitorul teatrului?

În colectivul pe care-l conduc există oameni pregătiți să ducă munca mai departe. Nu ține de mine, ține de primărie. Eu aș recomanda ca lucrurile să continue pe făgașul pe care au plecat – văzând rezultatele, nu văd de ce ai face schimbări.

Teatrul de Balet Sibiu e o vedetă în lumea baletului, fără exagerare. La ultima audiție am primit peste 700 de aplicații pentru trei posturi și, după o primă preselecție, 120 de balerini s-au prezentat fizic. Am sunat operele din Cluj, București, Iași, Timișoara, din Bulgaria, și am adus directori din alte teatre să-i vadă pe cei care nu au luat un loc la noi, ca să nu se întoarcă acasă cu mâna goală. Acesta e un lucru pe care nu îl fac alții.

E o lume mică, în balet. Vestea bună sau rea circulă repede. Dacă-i de bine, toți trag la tine. Noi, în câțiva ani de zile, am ajuns să ne facem cunoscuți și să ne câștigăm simpatia – cu atât mai mult că eram o companie nouă. Nu se înființează în lume o companie de balet în fiecare an și multe dintre cele înființate n-au rezistat.

Reluarea Festivalului Medieval și proiectele de la pensie

De ce s-a oprit Festivalul Medieval? A fost din cauza pandemiei?

Nu, pandemia nu a fost motivul. Motivul invocat de primărie a fost că nu avem personal și externalizăm prea multe lucruri din festival. La a 19-a ediție ni s-a spus să nu-l mai organizăm. Păi, cu ce personal l-am organizat până atunci? Dacă n-am personal, mai aprobați câteva posturi. Iar externalizarea e normală – dacă ai 300 de artiști, nu ai cum să semnezi tu 300 de contracte, să le urmărești, să le plătești. Angajezi o firmă de impresariat artistic, semnezi cu ei un contract-cadru pe toată activitatea și ei se ocupă de relația cu artiștii. Așa fac toți. Ediția a 19-a n-a fost specială din punctul acesta de vedere – la fel am procedat în toți anii.

Și acum, la reluare, de ce e nevoie de un buget 1,8 milioane de lei?

Suma e mică, să știți – e chiar insuficientă. Decorurile de la edițiile anterioare s-au degradat în depozit, pentru că dacă nu le iei la mână în fiecare an să le repari și conservi, după cinci-șase-șapte ani se distrug. Trebuie refăcute de la zero și asta costă.

Am așteptat să văd bugetul aprobat. Când am văzut banii în rubrica aceea, le-am dat drumul. „Ocupați-vă de Medieval”, le-am spus. Nu-l putem face la sfârșitul lui august, cum îl organizam de obicei – nu mai e timp. L-am mutat în octombrie. După ce n-ai organizat festivalul atâția ani, nu poți veni cu un proiect pilot – trebuie să-l reiei la nivelul la care l-ai lăsat, ba chiar să vii cu ceva nou, că în fiecare an trebuie să crești un pic.

Ce veți face după pensionare?

Când îmi vine decizia de pensionare, fac pasul în spate. Va rămâne interimar directorul tehnic, iar primăria va trebui să organizeze concurs dacă vor să o facă pe bune.

Nu mă rup de activitate. O să stau cu ochii pe ce se întâmplă aici – e copilul meu, trebuie să rămân cu ochii pe el. Și mai am un proiect personal: vreau să regizez Hamlet anul viitor, ceva ce n-am putut face cât am fost director, pentru că nu era corect să-mi pun semnătura pe afișul instituției pe care o conduc.