Competiția devenită un punct de reper pentru cicilismul montan din țara noastră va găzdui și prima etapă din acest an a Cupei României de Mountain Bike XCM. Multiplele modificări de trasee oferă pasionaților acestui sport și un punct de observare nou.
Peste 500 de cicliști adulți și 180 de copii se vor alinia la startul celei de-a 15-a ediții a Triadei MTB Avrig, un eveniment care a devenit deja o sărbătoare a comunității și un punct strategic pe harta ciclismului profesionist, transmit organizatorii de la Asociația Club Sportiv Pro Cycling.
„Ediția din acest an aduce o miză sportivă uriașă, traseul Negru de 72 km fiind ales pentru a găzdui prima etapă a Cupei României de Mountain Bike XCM”, arată reprezentanții clubului din Avrig.
Față de anii trecuți, o parte din trasee au fost reconfigurate și asta și în beneficiul spectatorilor. Aceștia se vor putea poziționa în zona botezată „Power Lap”, aflată la poalele munților Făgăraș, Este vorba de o buclă de 4,5 km cu o diferență de nivel de 300 de m, pe care concurenții înscriși în cea mai dificilă cursă a competiției – Traseu Negru – vor trebui să o parcurgă de trei ori. Timp în care spectatorii le vor putea urmări îndeaproape evoluția și tehnica abordată atât pe urcări, cât și pe coborâri. „Cu două urcări și două coborâri extrem de solicitante atât fizic, cât și tehnic, Power Lap-ul va fi locul unde se va scrie probabil istoria etapei de Cupă Națională”, apreciază cei de la ACS Pro Cycling.
Sâmbătă și duminică
În cursul zilei de sâmbătă, Triada MTB Avrig se desfășoară pe nu mai puțin de șase trasee, la care s-au putut înscrie concurenți în funcție de nivelul de pregătire. „De la amatorii care vor să testeze atmosfera de concurs pe traseul Galben sau în formula Family, până la cei care vor înfrunta Munții Făgăraș pe traseele Roșu (complet refăcut) sau Negru. Nici pasionații de tehnologie nu sunt uitați, traseul de e-bike fiind regândit pentru a pune în valoare atât asistența electrică, cât și îndemânarea pe urcări tehnice”, transmit organizatorii competiției.

Duminică este rezervată concursurilor pentru copii. Traseul amenajat pentru aceștia include atât străzi din oraș, cât și curtea interioară a Palatului Brukenthal. „Competiția celor mici rămâne axată pe bucurie și recompensarea efortului, toți participanții fiind invitați pe scenă la finalul cursei”.
Înscrierile la competiția care transformă Avrigul în sărbătoare se vor încheia la finele acestei zile, de 14 aprilie 2026.
„Prognoza meteo se anunță a fi un aliat de nădejde, cu temperaturi numai bune pentru mountain biking, favorizând atât performanța sportivilor, cât și confortul spectatorilor care vor veni să îi încurajeze pe rideri. Triada MTB Avrig confirmă astfel, încă o dată, rolul județului Sibiu ca destinație de top pentru turismul sportiv și capacitatea comunității locale de a organiza evenimente de amploare națională”, mai transmit cei de la ACS Pro Cycling.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vai de capul nostru cu unul care a făcut un plan PNRR în care niciun capitol nu are ceva bun…
Bine ca sunt legale șurile din piața mare și piața mică. Lucrările ilegale din articol măcar nu se văd, pe…
Haideți să vedeți cum se mențin puieții plantați de primărie în ultimii ani și în cartierul Arhitecților…. au rămas la…
Daca sunt reguli ca lemnul uscat sa nu fie scos din padure, se pot face pe motiv ca afecteaza lemul…
După logica de primata a funcționarasilor locali, accesul oamenilor în toate parcurile naționale (acolo unde nu intră nici o urmă…













Lasă un răspuns