Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Avrigul a interzis jocurile de noroc, cu excepția activităților organizate de Loteria Română. Primar: Decizia are ca scop protejarea cetățenilor

Ion Surdu
6
Foto: depositphotos.com
Foto: depositphotos.com

Activitățile de jocuri de noroc au fost interzise în orașul Avrig. Consilierii locali au decis să permită doar activitățile organizate de Loteria Română.

Publicitate
Publicitate

Consiliul local Avrig a adoptat în ședința extraordinară din data de 7 mai hotărârea privind interzicerea activităților de jocuri de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului.

Conform hotărârii, se interzice desfășurarea activităților de jocuri de noroc în orașul Avrig, indiferent de tipul sau forma de organizare. Totodată, documentul prevede că sunt exceptate activitățile organizate de Loteria Română, conform legislației în vigoare.

Publicitate

Operatorii care dețin în prezent autorizații valabile își pot continua activitatea doar până la expirarea acestora.

„Această decizie a fost luată în interesul comunității și are ca scop protejarea cetățenilor, în special a tinerilor și a persoanelor vulnerabile, de efectele negative ale jocurilor de noroc”, a explicat primarul orașului Avrig, Adrian David.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

6 răspunsuri

  1. Avatar Sibianul
    Sibianul
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    1
    19
    1. Avatar newman
      newman

      Ai o logica de oaie.

      10
      1
  2. Avatar Andrei
    Andrei

    Sibiene, înainte să te dai rotund prin prostie, analizează beneficiile aduse comunității prin această măsură… După, poți să behai liniștit.

    12
    1
    1. Avatar Sibianul
      Sibianul
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      12
      1. Avatar AMB
        AMB

        Sa joace linistiti pe telefon…fiecare sa faca ce vrea cu banii lui…

        Iti spun eu ce beneficii imi aduce mie personal…in Valea Aurie unde Las Vegas deja a strans tot si Baum urmeaza…
        Nu vor mai fi figurile alea neanderthal-iene si cefoase la intrare si pe trotuar, nu va mai iesi unul sau altul sa injure, sa urle, sa se p….in iarba sau in gangurile de la bloc, nu va mai fi covor de tigari pe jos…si multe multe altele…

        Asa ca ne scutesti cu lacrimile tale…

        11
        0
      2. Avatar Andrei
        Andrei

        Nu toți amărâții care lucrează cu ziua au card și cont online, toți liceenii de 16 ani joacă la orice oră. Eu nu am spus că problema jocurilor de noroc este rezolvată, dar este un prim pas.

        8
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate