Acreditarea Spitalului de Pediatrie Sibiu a fost suspendată după cazul bebelușului rănit în accidentul cu ambulanța SMURD, care a avut loc în data de 7 martie, pe Bulevardul Vasile Milea. Managerul Spitalului de Pediatrie, Camelia Grigore, spune că suspendarea acreditării nu întrerupe activitatea medicală și nu duce la pierderea finanțărilor.
Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu se află în prezent sub monitorizarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Autoritatea a decis suspendarea acreditării unității medicale în urma modului în care a fost raportat cazul unui bebeluș. Este vorba de bebelușul victimă a accidentului produs în 7 martie, pe bulevardul Vasile Milea. Atunci, ambulanța în care se afla copilul s-a răsturnat.
Managerul spitalului, dr. Camelia Grigore susține însă că măsura este una administrativă, temporară și remediabilă, fără efecte asupra activității medicale sau asupra contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate.
„Acreditarea este suspendată, dar continuă să-și producă efecte juridice, iar unitatea este monitorizată de către ANMCS. Nu ni se retrage acreditarea, nu pierdem bani și nu se întrerupe contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate”, a declarat managerul unității medicale.

Ce a reclamat ANMCS
Potrivit conducerii spitalului, problema semnalată de ANMCS nu vizează actul medical în sine, ci faptul că incidentul nu a fost raportat în termenul legal de 24 de ore ca posibil eveniment advers asociat actului medical.
Managerul afirmă că spitalul nu a considerat inițial cazul drept un eveniment advers medical, ci consecința unui accident rutier grav.
„Noi am spus că nu era un eveniment advers, ci un accident venit la noi în spital, care a fost tratat absolut corespunzător, dar care, din păcate, a avut efecte dramatice asupta copilului”, a explicat aceasta.
Conducerea precizează că sesizarea către ANMCS a fost făcută la aproximativ trei săptămâni după accident, în momentul în care cazul a fost raportat de un medic, fost șef al Secției Clinice de Chirurgie Pediatrică din cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu.
„Legea spune că se raportează în 24 de ore. Noi nici măcar nu am considerat că acesta este un eveniment advers asociat actului medical, ci pur și simplu un accident de mașină soldat tragic”, apreciază managerul.
Copilul a ajuns ulterior la București
Accidentul rutier s-a produs în 7 martie 2026, în timp ce o ambulanță SMURD transporta un bebeluș de șase luni și pe mama acestuia către spital. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat, fiind activat Planul Roșu de Intervenție.

Copilul a fost transportat inițial la Spitalul de Pediatrie Sibiu. Ulterior, după efectuarea unor investigații cu ajutorul computerului tomograf, medicii au descoperit leziuni post-traumatice la nivelul coloanei vertebrale, iar minorul a fost transferat de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București.
Starea copilului a fost descrisă drept gravă.
„Am vorbit cu medicii de la «Marie Curie», iar copilul este acum într-un centru de recuperare. Nu am avut nicio sesizare din partea părinților, iar medicul care l-a operat la București nu a ridicat suspiciuni că starea lui ar fi fost provocată de îngrijirile medicale de la Sibiu, ci de accidentul rutier”, a declarat pentru Turnul Sfatului managerul Spitalului de Pediatrie Sibiu.
Conducerea spitalului respinge acuzațiile privind îngrijirea medicală
Managerul susține că bebelușul a fost evaluat de mai mulți medici și că prioritatea echipei medicale a fost stabilizarea funcțiilor vitale, copilul prezentând insuficiență respiratorie și pneumonie în momentul internării. Pentru aceste aspecte medicale era și transportat la spital.
„Copilul nu a fost îngrijit nepotrivit și nici nu puteai să-i faci mai repede o serie de investigații, pentru simplul motiv că era cu insuficiență respiratorie”, a declarat Camelia Grigore.
Potrivit conducerii, realizarea unui Computer Tomograf (CT) imediat după internare ar fi fost dificilă din cauza stării critice a pacientului.
„Nu poți să faci un CT unui copil de șase luni care nu respiră cum trebuie și trebuie să stea nemișcat jumătate de oră”, a explicat managerul.
Acesta mai afirmă că medicii din București nu ar fi indicat că leziunile copilului ar fi fost agravate de îngrijirile medicale primite la Sibiu.
„Doctorul care l-a operat la București nu a ridicat nicio suspiciune că ceea ce s-a întâmplat a fost din cauza îngrijirilor medicale. Totul a fost pus pe seama accidentului rutier”, a spus managerul.
Anchete și controale repetate
Conducerea spitalului afirmă că unitatea a fost verificată de mai multe ori de Direcția de Sănătate Publică și de Departamentul pentru Situații de Urgență, fiind analizate documentele medicale și modul în care a fost gestionat cazul în Urgență.
„DSP-ul a venit de mai multe ori în control să vadă foaia de observație, foaia de urgență și toate documentele medicale asociate cazului”, a declarat managerul.
În urma anchetei interne, reprezentanții spitalului susțin că au concluzionat că pacientul a fost tratat corespunzător și că leziunile grave sunt consecința accidentului rutier.
Suspendarea poate fi ridicată în maximum șase luni
Potrivit managerului, Spitalul de Pediatrie Sibiu trebuie acum să implementeze un plan de măsuri administrative solicitat de ANMCS. Instituția se află sub monitorizare până când autoritatea va considera că toate obligațiile au fost îndeplinite.
„Este o chestie remediabilă. Măsurile înseamnă să anunțăm în termen de 24 de ore orice eveniment de acest gen. Adică, deficiența constatată a fost raportarea cu întârziere a unui eveniment advers”, a mai precizat conducerea spitalului.
Suspendarea acreditării poate fi ridicată în cel mult șase luni, dacă măsurile impuse sunt implementate și validate de ANMCS.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Se poate aplica retroactiv, ca sa-l pedesim pe mucisor?
Numa’ să îndrăznească vreunul să zică de orașul lui că-i mai frumos ca Sibiul, îi și sar toți ciobăneii în…
te opreste cineva sa cumperi carne romaneasca de porc, vita, oaie, pui? Exista niste reglementari sanitare care trebuie respectate. De…
Ne bucuräm toti si vä rugäm sä postati pe google maps zona de cäutare si traseul lui Alex – ptr.…
E bot! Nu l baga in seama.













Lasă un răspuns