Livada Rodiana de la Șura Mare, care în primăvară devenea cunoscută în toată țara după ce a protejat florile de cireș de îngheț cu fânul a 100 de animale, a scos la vânzare primele cireșe pe anul acesta. Prețul este 35 de lei pe kilogram, considerabil mai scăzut decât prețul cu care s-au vândut primele cireșe în acest an în piețele sibiene.
”Momentan am avut doar câteva lădițe, cele mai multe s-au și vândut. Am câțiva cirești de mai, aceștia s-au copt deja și pe ei i-am cules primii. Grosul, ca să zic așa, livada mare de cireși, de la 1 iunie va fi gata. Atunci vrem să și organizăm un eveniment mare la care să invităm copii la cules împreună cu familiile”, a explicat pentru Turnul Sfatului Ana Maria Avram, proprietară.
Totodată, Ana Maria spune că mai există un motiv pentru care dorește să invite cât mai mulți clienți în livadă: Astfel au ocazia să vadă cu ochii lor unde sunt crescute cireșele.
”Multă lume ne spune că nu ne crede că sunt crescute și îngrijite de noi, că sunt aduse din import și îi mințim. Cumva, s-a extins această informație propagată din unele piețe. Noi îi invităm la noi în livadă să culeagă cu mâna lor cireșele și le facem și o reducere dacă le culeg ei cum le place”, mai spune Ana Maria Avram.
La Livada Rodiana sunt plantați aproximativ două hectare cu cirești. Ei vor începe să se coacă în jurul datei de 1 iunie. Dacă cireșele de mai s-au vândut cu 35 de lei / kg, cele obișnuite vor avea un preț cuprins între 15 și 20 de lei kilogramul.
”Cine vine și culege singur cât vrea primește o reducere de cinci lei. Încă n-am stabilit exact prețul pentru că vrem să vedem ce producție vom avea. Estimăm, la modul general, între una și două tone, dar depinde foarte mult. Spre exemplu, după înghețul din mai au mai venit valuri de frig și sunt afectate inclusiv unele fructe formate. Vom vedea cu mai multă precizie când ne apropiem de 1 iunie”, a mai explicat Ana Maria.
Anul trecut, din cauza înghețului de primăvară, întreaga recoltă de cireșe a fost afectată. Pentru a evita pierderile, în luna mai cei doi proprietari ai Livezii Rodiana au stat treji toată noaptea, pentru a ști când să pornească focul fumigațiilor pregătite de peste zi. Înainte de răsărit au consumat fânul cu care ar fi hrănit 100 de animale, vreme de o lună.
Mai multe detalii despre acest subiect găsiți mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
imi cer iertare cu umilintă că indrăznesc, dar cred că formularea -sunt plantați aproximativ două hectare cu cirești.- contine o eroare de acord deoarece subiectul propoziției este „două hectare” (substantiv de genul neutru, la plural: un hectar, două hectare). Predicatul „sunt plantați” folosește un participiu masculin plural (plantați).Corecție: Participiul trebuie să se acorde în gen și număr cu subiectul neutru/feminin plural, adică „sunt plantate”. Vă rog sa ma iertati
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Corect, corect, corect si iar corect! Primul jurnalist din SB care are curajul sa spuna cu subiect si predicat adevarul…
Sa deschida politia dosare penale si pentru oile intepate si moarte in pandemie!
Niste minori si unii aproape minori(4 la numar) sunt pericolul maxim din tara. Ce bine ca avem organ represiv care…
Care rusine ?! Care scuze din partea lor ?! Va rog din suflet sa incercam sa nu cadem in penibil…
Nu inteleg de ce plateste primaria trecerea in subteran a unei LEA care nu le apartine…LEA trece pe terenul primariei,…













Lasă un răspuns