Președintele Nicușor Dan și-a exprimat o poziție de principiu cu privire la proiectul de lege privind transparentizarea finanțării ONG-urilor. Aceasta consideră că obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetățeni și, prin aceasta, ar afecta societatea civilă
Proiectul, adoptat deja în Senat, a stârnit critica societății civile, care îl consideră drept o măsură de intimidare ce contravine practicilor europene.
Acesta propune ca la dezbaterile din Camera decizională (Camera Deputaților) să fie invitate organizații reprezentative ale societății civile.
„Transparența în fața statului a oricărei persoane socio profesională și a ONG-urilor, este necesară și se realizează deja, în bună măsură. Adăugarea la rapoartele anuale a unei sinteze a donațiilor importante reprezintă un plus de transparență.
Însă obligația de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetățeni și, prin aceasta, ar afecta societatea civilă în ansamblul ei. Atât această prevedere, cât și cea care prevede dizolvarea de drept a ONG-urilor pentru nedepunerea unor declarații sunt măsuri disproporționate față de o categorie socioprofesională și, prin aceasta, o nouă sursă de tensiune în societatea noastră”, scrie președintele, pe pagina de Facebook.
Confidențialitatea donatorului, pusă în pericol
Turnul sfatului a luat legătura cu mai mulți reprezentanți ai ONG-urilor sibiene, care au criticat modificările legislative propuse. ONG-urile ar urma să își declare absolut toți donatorii, o măsură despre care activiștii spun că nu are legătură cu transparența, ci cu exercitarea unor presiuni politice. Statul român dispune deja de mecanisme de control prin ANAF și alte autorități pentru a verifica activitatea acestor organizații, spun oficialii ONG-urilor locale.
Declarațiile Cameliei Proca, fondatoarea A.L.E.G. și ale Andreei Roseti, președinta asociației Animal Life le puteți citi în materialul de mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Deci fereasca Sfantul ca cetateanul sa doneze informat pentru o organizatie de acest tip. Am inteles. Deci nu avem dreptul sa ocolim anumite ONG-uri finantate de anumite entitati care poate nu sunt pe placul fiecaruia in parte. Ok, halal democratie! Multumim Ficusului 2.0 pentru comentariul foarte elocvent pentru atitudinea sa generala (de fost ONG-ist si el)!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Paguba-n ciuperci!Oricum era pensionar si mai incasa si indemnizatia de prefect.
Așa e. Teatrul goangă nu e teatru, dar poartă mască de teatru.
Și eu care credeam că Copăceanu se plictisește. Ca orice progresist autentic, vorbește despre educația copiilor doar din auzite și…
Vai vai vai saracu om, la etatea sa sa ramana pe drumuri… nasol. Oare are pensie?
Daca sibiul NU „poate „ce se va intampla la nivel national ? Ca să gandesti tb sa poti ! Cati…













Lasă un răspuns