Lucrările de restaurare a podului acoperit din Gura Râului se apropie de final, iar inaugurarea va avea loc duminică, la ora 12.00, transmit reprezentanții Ambulanței pentru Monumente, pe pagina de Facebook a organizației.
Cu această ocazie, va avea loc și un tur al podului pentru cei interesați. „Poveștile din jurul lui sunt impresionante”, spune sursa citată.

Echipa se află în ultima etapă a intervenției. Reprezentanții Ambulanței pentru Monumente au precizat că, cu o zi înainte, la șantier a venit grupul Drănitarii, care a confecționat o șiță de dimensiuni impresionante, folosind tehnica tradițională specifică zonei.

Ambulanța pentru Monumente a început lucrările de restaurare la pod pe 8 iunie. Primăria Gura Râului a pus la dispoziție materialul lemnos necesar, șița și căminul pentru voluntari, iar beneficiarul sprijină echipa cu masa și cazarea.
Podul, datat dendrocronologic între 1859 și 1860, este ultimul de acest tip rămas în județul Sibiu și unul dintre cele șapte structuri similare care mai există în România. La final, podul va fi folosit pentru organizarea de evenimente culturale dedicate comunității locale.
Podul este inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Sibiu.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Băi „intelijentilor” din primărie, pricepeți o dată că giratoriile au raza prea mică să poți pune și semafoare în interiorul…
ASA DA ! Un adevarat succes ! (cam singurul …in zona !?) „Proiectul a fost coordonat de ULBS „,se vede…
Eu personal nu înțeleg de ce se plâng stimabilii. Ca sunt prea puțini? Dacă ar fi mai mulți ar avea…
Ori e giratoriu, ori nu mai e… Să se hotărască geniile de pe Revoluției. Știți cum e vorba aia: dacă…
Sa nu uitam ca am avut acea presemnalizare inainte de intersectii in functie de directia de urmat dupa intersectii, doar…













Lasă un răspuns