Europarlamentarul Dan Barna, fost vicepremier în guvernul Cîțu între decembrie 2020 și septembrie 2021, a fost audiat vineri la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de martor în dosarul achiziției vaccinurilor anti-Covid, a declarat acesta la ieșirea din instituție, citat de G4media.ro.
În dosar sunt urmăriți penal fostul premier Florin Cîțu, foștii miniștri ai sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, precum și Andrei Baciu. România trebuie să plătească companiei Pfizer peste 700 de milioane de euro pentru vaccinuri comandate în pandemie și neredicate.
„Prima oară când sunt audiat în acest dosar”
Barna a precizat că este prima dată când a fost chemat să dea declarații în acest caz. „N-am mai fost audiat anterior și, din ce mi-am dat seama, nu mi s-a părut că ceea ce am spus eu reprezenta un element de noutate. Cel puțin nu mi-am dat seama nici din reacția procurorului”, a spus el.
Europarlamentarul a apărat deciziile luate în perioada pandemiei, comparând situația cu achiziția de echipament militar. „România a procedat la fel cum au procedat majoritatea statelor europene în momentul respectiv, când nu se știa cum va evolua pandemia. Este ca și cum, într-o situație de război, cumperi 100 de tancuri și apoi vine pacea. Iar acum îi acuzi pe cei care au cumpărat tancurile că de ce le-au cumpărat”, a declarat Barna.
„Ulterior nu s-a procedat tocmai inspirat”
Problema, în opinia sa, a apărut după încheierea contractului, în gestionarea relației cu Pfizer. „Ulterior nu s-a procedat tocmai inspirat, vorbind despre acest proces cu Pfizer”, a spus el, fără a detalia.
Barna a mai ridicat o întrebare separată față de subiectul dosarului: „De ce suntem pe ultimul loc în Europa la vaccinare? Ceea ce ridică o problemă mai degrabă despre educația medicală din această țară”, a adăugat europarlamentarul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
-
Foarte interesant ca acest absolvent de drept se pricepe la orice vaccinuri,armament si multe altele.Se pare ca facultatile tehnice si medicina trebuie desfintate avand in vedere competentele juristilor in toate domeniile.Nb.: se pricep la toate doar pe teritoriul Romaniei.Peste granita oriunde in lume sunt niste necalificati.
-
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
„Deși era plină de vânătăi și abia mergea, preotul nu a spus nimic. I-a dat un canon și ceva de…
Felicitari! Scania v8, cea mai frumoasa, e si rosie
Bravo! Succes iti doresc!
Sa platateasca cei care au permis golanilor sa intre pe stadion cu produse pirotehnice si care sunt platiti tocmai sa…
Mah Zaharie.. Esti cumva controlor la Tursib… Chiar nu inteleg ce te intereseaza numele, ca sa ce… Reactia ta confirma…













Lasă un răspuns