Seria evenimentului „Plimbările muzicale de la Cisnădioara” începe pe 12 iulie cu ansamblul baroc „Transylvania” din Cluj-Napoca care va interpreta un program alcătuit exclusiv din lucrări semnate de Georg Philipp Telemann. În total, unsprezece muzicieni vor urca pe scenă pe parcursul a trei săptămâni, mereu duminica după-amiază, la Biserica Evanghelică din Cisnădioara.
Opt dintre muzicienii participanți ai stagiunii curente au mai fost deja cel puțin o dată oaspeți ai satului și ai micii sale biserici evanghelice, situată între casa parohială și vechea școală a localnicilor sași.
„În comparație, cvartetul de coarde „Quadrivium”, tot din Cluj-Napoca, nu se limitează la data concertului din 19 iulie doar la muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Lucrările lui Claude Debussy și Serghei Rahmaninov completează un program deosebit de atractiv mai ales pentru Cisnădioara și ascultătorii săi.
Penultimul concert, programat pentru 26 iulie, îi aparține lui Raul Răzvan Guțu, profesor de chitară clasică la Liceul de Artă din Sibiu. Artistul va interpreta un repertoriu ce cuprinde lucrări de la romantism până la creația contemporană, cu accente specifice spațiului iberic și latino-american.
În scopul închiderii seriei de concerte, organistul Volker Jaekel și virtuozul saxofonului Gert Anklam, ambii din Berlin, vor invita publicul din Cisnădioara într-un periplu muzical prin cinci sau chiar șase secole de istorie, demonstrând evoluția limbajului de la muzica barocului timpuriu până la jazz. Improvizațiile și mostrele de muzică de dans și divertisment de înaltă ținută artistică nu vor lipsi din program”, au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.
Toate cele patru concerte încep la ora 17.00. Desigur, donațiile pentru acoperirea cheltuielilor de organizare sunt mai mult decât binevenite, inclusiv pentru tradiționala servire de hencleș și cafea în curtea casei parohiale după fiecare concert.
Mai multe informații despre programul muzical sunt disponibile online, în limbile germană și română, pe site-ul michelsberger-spaziergaenge.evang.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Bisericile folosite la diverse evenimente culturale care nu au legatura cu scopul pentru care au fost aceste construite sunt un sablon la moda in occident. Acolo nu mai e credinta si imlicit enoriasi si astfel bisericile au capatat alta utilitate. Unele au ajuns sali de diverse concerte, camine de primit migranti, pub-uri, spatii comerciale etc. Vad ca se incearca exportul din occident acestor practici eretice.
-
Adevar graiesti !
Doar unica si dreapta credinta ortodoxa mai exista in Europa, prin noi credinciosii din Romanica, restul sunt eretici, nu prea mai sunt paduri nici pe la ei ca i-am arde pe toti pe rug …
Intr-adevar, bisericile noastre si-au pastrat rolul…si anume acela de a spala creiere, de a cersi si de a spune cu cine sa votezi…
Desigur, nu bisericile in sine, unele chiar frumoase, ci angajatii BOR, care urmeaza procedurile interne ale acestei corporatii si CEO – marele ALB.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bravo si Felicitări pentru ce faci…👏👏👏👏
Cine naiba pierde timpul ca să vadă ce face și ce spune fata asta cu buze umflate ??? Noaptea minții.
Ce-ai bre cu pateul? Zbiara oaia in tine si tu te dai mare ? Vezi-ti de viata ta!
Esti un dejectat social cu barca de 7k euro…….. bani cu care puteai sa iei meditații pt Bac.
Trag clopotele ca să știe și Europa că Germania se pregătește de război … o mănâncă un pic în dos.













Lasă un răspuns