De la o grădină cu trei pruni, la o afacere de 34 de ani în turism. Maria Lupu de la Pensiunea Mai: Dacă nu iubești omul, nu poți face turism. Am fost educată în spiritul muncii, al respectului și al dragostei pentru oameni

34 de ani de turism în care clientul este, de fapt, oaspete și în care iubirea față de oameni predomină, alături de un rețetar vechi din anul 1962 construiesc imaginea pensiunii Mai, situată la 15 km de Sibiu, pe drumul care duce la Păltiniș, pe strada Ștezii. La cei 69 de ani pe care îi are, proprietara Maria Lupu spune o poveste despre echilibru atât în afacere, cât și în familie. Aici a ajuns rubrica Turist în județul tău a ziarului Turnul Sfatului în acest final de săptămână.

Alături de soțul ei, Nicolae, Maria a trăit fiecare moment la intensitatea lui. Avea 35 de ani, iar soțul ei 37, atunci când au început să construiască afacerea de familie.

„Am început cu un mic restaurant și o terasă. Ceea ce a fost extraordinar de bine primit a fost acest bazin de înot — nu putem să-i spunem piscină, pentru că nu era o piscină propriu-zisă, dar a fost foarte bine primit. Foarte multă lume a așteptat să deschidem. Ulterior am făcut și o deviere din râu pentru păstrăv și am adus păstrăvul în curte. Bazinul de înot, păstrăvul în curte și preparatele pe care soțul meu le-a adus de acasă, de la Sebeș, Alba — preparatele de porc, o tradiție de familie — au fost punctele noastre forte la începutul acestei afaceri de familie. Așa am început, foarte frumos, cu multă speranță și multe zile pozitive, pentru că habar n-aveam ce ne așteaptă. Iar vremea a dovedit că ne-am priceput.

Absolut totul am construit de la zero. Am cumpărat această grădină. Noi eram îndrăgostiți de zona muntelui — weekend-urile noastre se derulau aici, cu cortul pe vale, cu copiii. Totul a început în momentul în care a apărut ideea de a avea o grădină la munte. Am cumpărat această grădină cu trei pruni — atât era, trei pruni și în rest nimic. Prima casă a fost din lemn. Soțul meu i-a făcut modelul, a construit dintr-o copertă de dosar”, povestește Maria despre începuturi.

Își amintește de parcă a fost ieri că deschiderea a avut loc în 11 decembrie 1992.

„Din modul cum am ales să deschidem reiese clar că nu știam ce înseamnă turismul montan, pentru că nimeni nu deschide într-o lună rece. Îmi aduc aminte că era zăpadă și ger. Am trecut peste iarna aceea și am reușit să completăm minusurile. A venit prima vară, primul sezon estival, și oaspeții ne-au copleșit — am fost printre primii care am deschis ceva privat pentru că asta așteptau oamenii. Nu mai era nimic construit la acele momente”, a descris ea.

„O spun mereu, în gura mare: nu este ușor să duci o afacere de familie în turism”

Își amintește că vara lui ’93 a fost una copleșitoare. Nici ei, nici ospătarii nu știam cum să gestioneze lucrurile. La un moment dat chiar au închis poarta pentru că nu se mai puteau descurca, atât de multă lume venea.

„Pe atunci, nu existau metodele de promovare de azi — pur și simplu, în doi ani de zile, se construise ceva nou și toată lumea era curioasă să descopere. Restaurantul avea 50 de locuri. La început nu aveam cazare, doar restaurantul și terasa. Noi ne-am desprins dintr-un sistem al industriei alimentare — am terminat școala de industrie alimentară, am lucrat mulți ani în industria vinurilor și a băuturilor, amândoi, de când ne-am căsătorit. Când a început să dispară industria vinurilor din Sibiu, riscam să rămânem fără serviciu și atunci am zis Nu e de glumă, avem experiență de gestiune, hai să facem treabă.

Am aplicat sistemul pe care îl cunoșteam — eu am lucrat 18 ani ca gestionară, am contribuit la producerea Bitterului de Sibiu, am lucrat la macerate, la alcool și sunt foarte mândră să spun că am avut o contribuție importantă la acest produs final, foarte cunoscut.

Experiența de gestiune m-a ajutat și aici. Ne-am descurcat singuri, am învățat totul și am ajuns la nivelul la care suntem astăzi. O spun mereu, în gura mare: nu este ușor să duci o afacere de familie în turism. Sunt 34 de ani și încă suntem în picioare, funcționăm la un nivel — nu de excepție sau de lux, ci de foarte mult bun-simț și calitate. O spun cu mândrie de fiecare dată”, a mai explicat Maria.

„Nu ai voie să spui că îți e greu”

Una dintre satisfacțiile cele mai mari este faptul că, după mulți ani, oameni care au devenit parte din acest proiect își amintesc cu lux de amănunte cum a început totul. Sunt oameni plecați în America, Australia, Germania, Italia, Africa de Sud și Suedia.

„Dacă îți asumi o afacere, îți asumi tot ce presupune realizarea acelui proiect — nu ai voie să spui că îți e greu. Trebuie să treci peste tot greul, și așa am făcut. Am avut multe provocări, multe controalw.

Am avut mereu o portiță de ieșire, pentru că, chiar dacă a existat o greșeală, a fost una nevinovată, neintenționată și niciodată una mare — puteam s-o rezolvăm printr-un avertisment, urmat de un nou control. Dovada e că și astăzi lucrăm foarte corect. La noi, toată vânzarea se face în baza unui bon fiscal. Nu există fraudă. Știți de ce? Pentru că cel mai important lucru e să rămâi serios în fața oamenilor. Dacă umbli mereu doar după bani și nu ții cont de detalii te pierzi. Cred că e important să rămâi uman. Dacă nu știi să rămâi om în fața celor care te caută, te pierzi cu siguranță, și foarte greu te mai ridici”, a mai povestit Maria.

Schimbări

De-a lungul anilor au fost multe schimbări și provocări pe care familia le-a luat exact așa cum au venit.

„Îmi aduc aminte că atunci când au început să se construiască pensiuni în jurul nostru, mulți mă întrebau Doamna Lupu, nu vă e frică de concurență? Iar eu răspundeam Mie nu mi-e frică niciodată de concurență, pentru că mă ține trează. Nu am voie să ațipesc dacă vreau să-mi țin afacerea în picioare. Concurența te provoacă să faci tot posibilul să fii deasupra ei. Și spun cu mândrie, fără falsă modestie, că asta am și reușit.

Muncim zi de zi să ne menținem standardul. Primul concediu pe care l-am avut a fost după zece ani de activitate. Abia atunci am început, timid, să ne permitem — și niciodată în perioada de vârf a sezonului de vară sau de iarnă. Întotdeauna în februarie, martie, sau sfârșit de octombrie-noiembrie, până la 15 decembrie — acestea sunt perioadele în care ne permitem o pauză, și asta facem de 34 de ani”.

„Mie nu-mi place termenul de client”

Meseria este o provocare permanentă pentru Maria, dar și o mândrie. Obligațiile o fac să fie foarte atentă la cum se comportă, la calitatea serviciilor și la cum se prezintă în fața clientului.

„Mie nu-mi place termenul „client” — prefer „oaspete”, pentru că e un cuvânt mult mai frumos. E oaspetele meu, e afacerea mea, și atunci îl primesc ca pe un oaspete. Dacă nu știu să-l respect, mai vine la mine? Mai am succes în afaceri? Grija mea trebuie să fie permanentă: cum îl întâmpin, cum mă prezint, cum mă adresez lui, cum mă comport. Sunt oaspeți care vin special pentru energia pe care o transmit eu, și nu fac asta cu greutate, pentru că sunt o mare iubitoare de oameni — îi iubesc chiar și pe cei impertinenți, dar nu mă las călcată în picioare de nimeni. Știu să pun stop celor care depășesc limita”.

Echilibru între familie și afacere

Maria vorbește și despre echilibru între viața de familie și afacerea pe care a fondat-o împreună cu soțul ei. Cei doi băieți pe care îi are aveau șase și zece ani la începuturile Pensiunii Mai și au crescut, treptat, alături de afacere.

„Am fost împărțită între Sibiu, școala lor, grădinițe și obligațiile de aici. Soțul meu a fost implicat și el 100%. Avem 45 de ani de căsătorie și am lucrat împreună 24 din 24 de ore. Îmi place să spun că avem, de fapt, 90 de ani de căsătorie, pentru că s-a dublat — orice cuplu care stă separat, la muncă, trăiește doar jumătate din viață împreună. Faptul că am fost o echipă puternică, cu copiii implicați de la început, m-a ajutat să țin familia unită. Nu e doar meritul meu, dar femeia are un rol aparte în familie. Dar faptul că am fost o echipă atât de puternică ne-a ajutat să reușim împreună. Iată-ne aici. Am reușit împreună.

I-am sprijinit foarte mult până au terminat școala și facultatea — avem doi băieți — în propriile lor idei de afaceri, nu neapărat legate de ce facem noi aici. Viziunea lor a fost diferită, iar noi, ca părinți, am înțeles că e greșit să impui copiilor să continue ideea ta — asta le-ar obstrucționa propria gândire pentru viitor. I-am sprijinit în tot ce au încercat, fie că a fost eșec sau succes”, a mai povestit ea.  

„Mulți dintre cei care au lucrat cu mine spun că sunt o femeie care nu acceptă multe”

Implicarea și limitele pe care le-a impus tot timpul au ajutat-o să atragă lângă ea oameni corecți, care i-au rămas alături de-a lungul anilor.

„Mulți dintre cei care au lucrat cu mine spun că sunt o femeie care nu acceptă multe și cu care e greu de lucrat. Posibil să fi făcut greșeli, ca orice manager, dar am impus o relație de muncă corectă: la mine nu se fură, nu se înșeală și trebuie să știi meserie — atât în bucătărie, cât și în servicii. Când n-a funcționat altfel, m-am implicat eu direct, am intrat în bucătărie și am muncit alături de echipă — și da, am fost mai dură. Așa sunt eu, pentru că doar având pretenții față de propria afacere reușești să mergi mai departe. Dacă ești neglijent, afacerea se prăbușește și te pierzi.

Dar la 70 de ani, pe care îi împlinesc anul acesta, am învățat că zicala A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare funcționează perfect, indiferent de anii care trec”, a mai spus ea.

„Sunteți convinși că iubiți această afacere?”

Maria a  renunțat la casa din Sibiu și s-a mutat la pensiune, ca să fie permanent alături de oaspeți, să-i întâmpine, să se asigure că au tot ce le trebuie și să primească criticile și observațiile lor. Tinerilor care vor să deschidă o afacere în turism le spune că cel mai important în acest domeniu este să iubească oamenii.

„Primul lucru pe care l-aș întreba ar fi Sunteți convinși că iubiți această afacere? Vă e drag să faceți o asemenea muncă? Iubiți omul? Dacă nu iubești omul, nu poți face turism. Asta e, după părerea mea, condiția supremă pentru a continua în acest domeniu — să iubești omul, să-ți placă să muncești pentru el, iar restul vine de la sine. Dacă știi să iubești și să respecți, e esențial.

Eu iubesc oamenii. Cred că așa m-am născut. Educația primită de la părinți, felul cum m-a purtat viața în toate direcțiile — și, foarte important, peste tot unde am umblat, cu oricine am vorbit, am învățat câte ceva. Dacă am putut adapta acele lucruri, a fost excepțional, dacă nu, le-am ținut minte și am putut face comparații. Cel mai important lucru pe lumea asta este să fii sănătos — dacă ești sănătos fizic și mental, poți muta munții doar dacă vrei. Așa am fost educată: în spiritul muncii, al respectului și al dragostei pentru oameni”, a mai povestit Meri.

„Am construit totul cu credit bancar”

Nu și-a imaginat niciodată că afacerea va ajunge la nivelul de astăzi, dar totul a fost posibil cu pași mici și siguri.  

„Am construit totul cu credit bancar, fără sprijin din afară — cel mai mare sprijin a fost soțul meu, pentru mine, și eu, pentru el. Nu mă gândeam la ce va fi peste 30-40 de ani. Dar vreau să spun un lucru: anul acesta îmi schimb prefixul, e o vârstă la care fiecare dintre noi vrea să ajungă, și trebuie să tragem linie la 70 de ani. Cu mâna pe suflet, spun că sunt foarte împlinită, împăcată — mulțumesc familiei și lui Dumnezeu că am ajuns aici, cu o familie minunată. Afacerea funcționează încă perfect, copiii sunt fiecare la casa lor, mi-a dat Dumnezeu doi nepoți frumoși, sunt foarte fericită”, a mărturisit ea.

„Dacă nu simți acel umăr pe care să te sprijini permanent, nu-ți pot reuși toate”

În cei 30 de ani nu toate au fost roz. Au existat și momente de cumpănă, dar au trecut mai ușor pentru că ea și soțul ei s-au avut mereu unul pe altul. Au avut un umăr pe care să se lase atunci când le-a fost greu și au reușit să treacă peste tot doar împreună.

„În orice familie există certuri, iar noi, de 45 de ani, suntem împreună 24 din 24 de ore. N-am fi putut realiza ce am realizat unul fără celălalt. El a avut multe idei, eu l-am sprijinit. Dacă nu simți acel umăr pe care să te sprijini permanent, nu-ți pot reuși în toate. Unitatea, respectul și dragostea dintre noi, plus responsabilitatea care vine cu trecerea anilor — pentru că devii tot mai înțelept — ne-au ajutat.

Ne-am asumat greșelile pe care le-am făcut, și probabil încă le mai facem, dar la nivelul la care am ajuns, nu mai sunt majore și putem merge mai departe.

Sfaturile copiilor legate de schimbările de mentalitate ale generațiilor ne-au ajutat foarte mult — fără ei nu am fi putut percepe lucrurile atât de bine, încât să reacționăm corespunzător. Dacă ești un părinte încăpățânat și nu le dai voie copiilor tăi să vorbească, insistând că doar tu ai dreptate, nu poți face nimic”, a mai spus ea.

„Am avut oaspeți, oameni de afaceri din Sibiu, care au stat cu lunile la noi”

La început pensiunea nu a avut cazare, ci doar partea de restaurant. Ulterior, au amenajat cinci camere la mansardă pentru că oaspeții se simțeau atât de bine încât nu voiau să mai plece seara. Așa a apărut ideea camerelor, iar gradul de ocupare a fost 100%.

„Am avut oaspeți, oameni de afaceri din Sibiu, care au stat cu lunile la noi, atât de mult le plăcea felul nostru de a fi și de a ne ocupa de ei încât nu le era greu să facă naveta până la birou.

În 2001, când s-au stabilizat dobânzile bancare, am avut curajul să facem un credit pentru clădirea din spate, cele 19 camere. Alpha Bank a fost cea care ne-a acordat creditul, au avut încredere în afacerea noastră și am girat cu construcția. A fost șansa noastră. Am construit cele 19 camere în doi ani, iar în 2006 am dărâmat cabana veche din lemn și am reconstruit partea din față în cărămidă, adăugând încă 11 camere, în total, 30 de camere. Ne-am dezvoltat treptat, cu credit bancar, pe care l-am terminat de plătit în 2018”, a mai arătat ea.

A urmat o perioadă extraordinar de grea, care i-a responsabilizat enorm.

„S-a dovedit că, într-adevăr, cazarea e cea care aduce plus-valoare în turism. Cu restaurantul e foarte greu, cine spune că se îmbogățește din restaurant minte, decât dacă lucrează la negru. Poți trăi frumos din restaurant, poți avea o viață mai bună prin serviciile și profitul pe care le oferă, dar nu te îmbogățești. Cazarea aduce plus-valoare pentru că oaspetele stă și mănâncă la tine. Faptul că avem un restaurant cu servire à la carte este un avantaj, iar faptul că am rămas fideli rețetelor tradiționale românești și ardelenești de atâția ani contează enorm”, a mai arătat ea.

Biblia casei – un rețetar din 1962

Am vorbit și despre rețetele făcute la pensiunea Mai. Acestea își au originea într-un rețetar vechi din anul 1962 pe care socrul Mariei l-a avut la carmangeria din Sebeș.

„Eu nu m-am detașat niciodată de rețetele pe care le-am promovat aici, dintr-un rețetar din 1962, pe care socrul meu, Dumnezeu să-l ierte, l-a avut la carmangeria din Sebeș.

Acolo aveam rețetele tuturor preparatelor tradiționale românești, din toate zonele, și am învățat să gătim după cantități exacte, fie pentru 10, fie pentru 100 de persoane — inclusiv sare, piper, tot conform rețetei. Acolo a fost secretul reușitei noastre la restaurant.

Este Biblia Pensiunii Mai acel rețetar. Nu știu câți îl mai au. Din 1962, e Biblia noastră. Așa am început, și nu ne-am detașat de el, pentru că lumea ne caută tocmai fiindcă suntem serioși și respectăm rețetele, mâncarea are gustul autentic pe care mulți nu-l mai cunosc, dar îl regăsesc aici. O ciorbă de porc cu tarhon are alt gust, autentic”, a mai arătat ea.

Am rugat-o să ne spună și câteva feluri de mâncare pentru care turiștii vizitează cel mai des pensiunea Mai.

„Foarte multă lume vine doar pentru o plimbare și un desert. Papanașii de la Pensiunea Mai sunt numărul unu, toată lumea știe de ei. Eu îi servesc doar cu dulceață de afine făcută în casă, iar în loc de moțul acela din aluat pun înghețată din fructe de pădure, combinația e perfectă.

Avem și clătite cu brânză de vaci și sos de vanilie la cuptor, extraordinar de bune, și acestea sunt preferate.

Am mai introdus, în timp, laptele de pasăre — nu exista nicăieri în Sibiu, o spun cu mâna pe suflet. Ne aduce aminte de desertul copilăriei, mai ales pentru sașii care veneau din Germania”.

La pensiunea Mai vom găsi ciorbă de porc cu tarhon, ciorbă de fasole cu ciolan sau costiță afumată. Toate preparatele de porc, toate mezelurile, sunt producție proprie.

„Ciorbele sunt toate foarte apreciate. Nu aș putea spune că există una care nu se mănâncă. Avem ciorbă de fasole, ciorbă de burtă, ciorbă de vacă, ciorbă de porc și supă de găină cu tăiței de casă, mereu în meniu, toate se mănâncă.

Apoi fripturile — facem tocănițele la ceaun, pe foc, iar fripturile la cuptorul cu lemne: friptură din ceafă de porc, coaste, toate coapte bine. Tocană de vițel, de pui, de miel. Materia primă o cumpărăm de la Transagape. Suntem parteneri de 30 de ani cu ei, de când au început și ei, ne-am și împrietenit, am crescut împreună. De la ei luăm vițelul, mielul, telemeaua, brânza de vaci, iaurtul — toate naturale. E un producător de mare încredere, cu care avem o colaborare excepțională”, a mai arătat ea.

Nume cunoscute au trecut pragul pensiunii de-a lungul timpului

De-a lungul timpului, multe personalități celebre au trecut pragul pensiunii Mai. Maria îi poartă în suflet pe toți și a realizat un panou cu poze pe care ei le-au făcut la pensiune.

„Acum am început și pe Facebook și TikTok să prezint această mândrie a casei, legată de vizitele lor și de multe relații rămase , de prietenie — cum e cea cu Cătălin Botezatu, care ne face o publicitate fantastică. Suntem prieteni din anul 2000, când a venit aici pentru prima dată, și de atunci n-a mai plecat. Nu ratează niciodată ocazia să mă amintească, indiferent de interviul pe care îl dă, atunci când e întrebat despre Sibiu — prima dată vorbește despre prietena lui de aici. Pentru mine e o mare onoare și un mare noroc. Am postat și despre vizitele lui Ștefan Bănică, ale lui Julio Iglesias, ale unor politicieni”, a mai spus ea.

La 69 de ani ține pasul cu Tik-Tok-ul

Maria este activă și pe rețelele sociale, acolo unde prezintă detalii interesante despre penisune. Ideea de a face o astfel de promovare a venit de la copii.

„Michi mi-a spus Mamă, nu mai e cazul să faci publicitate prin alte firme, fă-ți singură, tu ești cea mai credibilă. Îți fac o pagină de TikTok. Mi-a făcut pagina și i-am zis. Stai puțin, eu nu știu ce să fac. Mi-a spus Uită-te la ceilalți, vezi ce fac, și tu poți la fel de bine, poate mai bine. Așa a început activitatea mea pe TikTok.

Așa am aflat că sunt foarte mulți care nu știau de noi, chiar și mulți sibieni care n-au fost niciodată la Păltiniș, nici măcar nu s-au gândit că există un autobuz care duce acolo, nu și-au propus niciodată să cunoască traseul acesta.

Povestea noastră este una foarte frumoasă, pe care o spun și o trăiesc cu mândrie. Rămâne o moștenire pentru noi toți. Dar nici nu mă pot gândi la altceva acum, decât la satisfacția pe care mi-o dă investiția noastră de-o viață și la legăturile pe care le-am construit”, a concluzionat ea.

Galerie Foto turnulsfatului.ro/ Bogdan Brylinski