Artroza este o afecțiune degenerativă a articulațiilor care poate fi ținută sub control prin măsuri conservatoare, iar osteoporoza evoluează frecvent fără simptome până la prima fractură, transmit vineri reprezentanții Spitalului Județean Sibiu. Cele mai frecvente întrebări despre cele două afecțiuni au primit răspuns din partea medicului specialist Ortopedie – Traumatologie Nicolas-Cătălin-Ionuț Ion, din cadrul Secției Clinice Ortopedie Traumatologie.
Medicul a explicat ce presupune fiecare dintre cele două afecțiuni, ce se poate face pentru a încetini degradarea articulațiilor, ce opțiuni de tratament există pentru durerile cronice și care sunt persoanele cu risc crescut de osteoporoză.
Ce este artroza și cum se tratează?
Artroza este o afecțiune degenerativă a articulațiilor, caracterizată prin degradarea progresivă a cartilajului articular și apariția durerii, a rigidității și a limitării mobilității. Tratamentul include în primul rând măsuri conservatoare, precum kinetoterapia, controlul greutății corporale și administrarea de antiinflamatoare sau analgezice, iar în cazurile severe se poate recurge la tratament chirurgical, inclusiv protezare articulară.
Cum putem încetini degradarea articulațiilor?
Degradarea articulațiilor poate fi încetinită prin menținerea unei greutăți corporale optime, practicarea regulată a exercițiilor fizice adaptate, evitarea suprasolicitării articulare și adoptarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al afecțiunilor articulare contribuie la prevenirea progresiei bolii.
Ce tratamente există pentru durerile cronice?
Tratamentul durerilor cronice presupune o abordare multidisciplinară, incluzând medicație analgezică și antiinflamatoare, fizioterapie, kinetoterapie și, în anumite cazuri, terapii intervenționale sau psihologice. Alegerea tratamentului depinde de cauza durerii și de severitatea simptomelor.
Cum afectează osteoporoza oasele?
Osteoporoza este o boală caracterizată prin scăderea densității și a rezistenței osoase, ceea ce determină fragilizarea oaselor și creșterea riscului de fracturi. Afecțiunea evoluează frecvent fără simptome până la apariția unei fracturi.
Sunt predispuse la osteoporoză în special femeile aflate la menopauză, persoanele vârstnice și indivizii cu antecedente familiale de boală. Factorii de risc includ deficitul de calciu și vitamina D, sedentarismul, fumatul și anumite afecțiuni sau tratamente medicamentoase de lungă durată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cerem primăriei insistent să includă în proiect scările și intrările acoperite. Există soluții moderne, cu sticlă, pot fi văzute prin…
Filmul, teatrul, teatrul de papusi, excursiile, toate s-au mutat acum la centrul chinologic. Nu le mai trebuie altceva copiiilor, statul…
Te referi la nenea cu mult timp liber, si bani „de la Dumnezeu”, care se tine de aiureli in politica?
Nelule, oricum nu pari sa fi mers la teatru in viata ta. Cu restul ai dreptate, sunteti vai de steaua…
Unde poți vedea când este planificat un astfel de eveniment? Dacă ar fi știut mai mulți oameni, cu siguranță ar…













Lasă un răspuns