Aproape 4.000 de locuri au fost ocupate la programele de licență ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) la finalul sesiunii de admitere din iulie 2026, cu 14% mai multe decât în aceeași etapă a anului trecut. Creșterea vine după ce universitatea a anunțat majorări de taxe pentru noul an universitar.
Datele au fost transmise miercuri de reprezentanții ULBS. Aceștia au anunțat rezultate în creștere la toate cele nouă facultăți, peste cifrele de anul trecut.
„Programele de studii de licență cu cea mai mare concurență înregistrată în această sesiune au fost Drept, Medicină, Management (Facultatea de Științe Economice), Mecatronică (Facultatea de Inginerie), Limba și literatura română/ limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană) (Facultatea de Litere și Arte), Educație fizică și sportivă (Facultatea de Științe), Controlul și expertiza produselor alimentare (Facultatea de ȘAIAPM), Psihologie (Facultea de Științe Socio-Umane), Teologie ortodoxă (Facultatea de Teologie). Două dintre facultățile din cadrul ULBS, Facultatea de Medicină și Facultatea de Științe Economice, au epuizat toate locurile disponibile la programele de licență încă din această sesiune”, transmite conducerea universității sibiene.
„Trăim într-o lume în care sunt la mare preț scurtăturile și rețetele rapide, iar faptul că voi ați decis să continuați parcursul vostru în sistemul de învățământ superior spune foarte mult despre maturitatea voastră. Ați înțeles că pregătirea profesională se construiește în timp și vă mulțumim că ați ales într-un număr mare programele de studiu ale ULBS”, a comentat rectorul ULBS, Sorin Radu, decizia absolvenților de liceu de a-și continua studiile.
Citește și:
Mai mulți studenți străini
O performanță notabilă a acestui an o reprezintă dinamica înregistrată pe segmentul studenților la programe de licență cu cont propriu valutar, creșterea provenind mai ales de la Facultatea de Medicină și de la Facultatea de Litere, au observat reprezentanții ULBS. Acest lucru „confirmă profilul internațional al ULBS și capacitatea de a răspunde nevoilor educaționale actuale pentru categorii diverse de studenți”, adaugă ei.
Candidații pe cont propriu valutar provin din 23 de țări non-UE, printre care și SUA și opt țări europene.
Citește și:
58 de dosare depuse de tineri din București
În ceea ce privește ciclul de masterat, datele ULBS arată că în luna iulie au fost ocupate deja 945 de locuri la buget și taxă, urmând ca cifrele finale să înregistreze o creștere importantă în toamnă, când sunt așteptate examene de masterat la Facultatea de Drept, Facultatea de Medicină (programele Farmacie și Asistență medicală generală) și Facultatea de Inginerie.
„Cele mai căutate programe de master au fost cele de Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie (Facultatea de Științe Socio-Umane), Cybersecurity (Facultatea de Științe), Asigurarea calității și siguranței alimentare (Facultatea de ȘAIAPM), Expertiză contabilă și audit (Facultatea de Științe Economice), Limba și literatura română în epoca globalizării (Facultatea de Litere și Arte), Teologie ortodoxă (Facultatea de Teologie). Luna septembrie este rezervată și admiterii la școlile doctorale ale ULBS, programe care deschid drumul spre cercetarea științifică la nivel național și internațional”, mai transmit reprezentanții universității.
Conform comunicatului ULBS, în acest an 47% dintre studenții admiși provin din județul Sibiu, restul tinerilor fiind din toată țara, fiind înregistrate inclusiv 58 de dosare depuse de candidați din București.
20 de olimpici
„Prestigiul academic al universității este validat de un număr mare de olimpici care au ales să-și continue studiile la Sibiu. Facultatea de Științe atrage cel mai mare număr de performeri, având 11 olimpici admiși, dintre care șase la Sport și performanță motrică, patru la Educație fizică și sportivă și unul la Matematică – Informatică. Facultatea de Științe Socio-Umane numără cinci olimpici, dintre care patru la Conservare și restaurare și unul la Psihologie. De asemenea, performanța este prezentă și la Facultatea de Științe Economice, cu doi olimpici la Administrarea afacerilor în limba engleză, la Facultatea de Litere și Arte, cu un olimpic la Limba și literatura chineză – Limba și literatura engleză, precum și la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, cu un olimpic la specializarea Controlul și expertiza produselor alimentare”, mai arată reprezentanții ULBS.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Trebuei sa ramana luminata, ca sa nu uite Dumnezeu unde are toate casele 🙂
Recomand dusul și spălarea hainelor, pentru că mirosul de transpirație ne muta nasul la primele ore ale dimineții.
Da, da… Merg destul de des cu autobuzul. Vad cate o doaman asa de vreo 55-60 de ani care isi…
Dacă nu vă supărați, ce înseamnă hub? Că noi, prostimea, nu știm.
Ce tampenie! Igienizati piata, acoperiti-o sa nu ne ploua si lasati-o piata, n-o faceti mall. Cand vin la piata, vin…













Lasă un răspuns