Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un bărbat de 55 de ani a murit duminică, în Munții Făgăraș, după ce a căzut în gol 200 de metri

Marta Solomon
0
Foto: Salvamont Argeș
Foto: Salvamont Argeș

Un turist a murit astăzi, 16 august, în Munții Făgăraș, în urma unei căderi de aproximativ 200 de metri în zona Vârfului Viștea Mare. Potrivit informațiilor oficiale transmise de Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, operațiunea a mobilizat întreg personalul disponibil, inclusiv salvatorii aflați la domiciliu. Bărbatul avea 55 de ani și era din Târgu Mureș, conform IPJ Argeș.

Publicitate
Publicitate

„Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a intervenit în zona Vf. Viștea Mare pentru recuperarea unui turist care a căzut aproximativ 200 de metri. Din păcate, în urma căderii, victima a decedat. Salvamont Argeș a mobilizat întreg personalul disponibil, inclusiv salvatorii aflați la domiciliu, în zona Stâna lui Burnei, pentru a asigura intervenția terestră, în cazul în care elicopterul SMURD din POA Târgu Mureș nu ar fi putut efectua intervenția”, au transmis reprezentanții Salvamont. În cele din urmă, la fața locului a fost troliat personal medical care a constatat decesul, trupul fiind extras de elicopter și transportat la Victoria pentru a fi preluat de Institutul de Medicină Legală.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, din primele cercetări efectuate de polițiștii de investigații criminale din Curtea de Argeș a rezultat că bărbatul ar fi căzut accidental într-o râpă, în timpul drumeției, suferind leziuni care i-au provocat decesul.

Publicitate

Noapte de căutări

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, echipele Salvamont și jandarmii montani au căutat o tânără de 29 de ani care nu s-a mai întors dintr-o drumeție pe Vârful Moldoveanu, fiind verificate mai multe zone, inclusiv parcarea de la Bâlea Lac. Femeia a luat legătura cu autoritățile în această dimineață în jurul orei 10:00,. Din cauza oboselii, aceasta a deviat pe un drum forestier greșit, a rămas fără carburant și a fost nevoită să înnopteze în mașină, până când a găsit dimineață o zonă cu semnal telefonic.

Tot în timpul nopții trecute, o altă alertă a mobilizat echipa aflată la Refugiul Capra, după ce un apelant a semnalat posibila cădere a unui parapantist în zona Iezerul Caprei – Turnul Paltinului. În urma verificărilor efectuate pe teren, informația nu s-a confirmat.

Publicitate
Publicitate

Marta Solomon
Marta Solomon

Reporter

0754 259 053

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate