După ani de drumuri pietruite, praf și noroi, locuitorii de pe câteva străzi din cartierul Veterani încep, în sfârșit, să circule pe asfalt. Lucrările nu sunt încă finalizate în totalitate: pe mai multe străzi a fost așternut primul strat de asfalt, pe altele, asfaltarea carosabilului și a trotuarelor este în toi, iar pe unele se montează deocamdată bordurile, urmând apoi asfaltarea.
Pentru oamenii care locuiesc aici, lucrările marchează încheierea unei perioade de așteptare care, în unele cazuri, a început în urmă cu 17 ani.
„Din 2009 – 2010 ne-am apucat de construcția casei. La început a fost noroi, cam drum de țară. Am mai băgat noi piatră, ca să putem să avem pe unde merge. Pe urmă și Primăria, vreo doi – trei ani, a tot pus griblură de asfalt și a mai aranjat”, povestește David Achim.
„Pe strada aceasta s-au mișcat repede”
David Achim locuiește pe strada Aviator Gheorghe Bănciulescu și spune că, odată începute lucrările vara aceasta, au avansat repede, cel puțin pe strada sa.
„Acum este aproape gata. Pe strada aceasta s-au mișcat destul de repede. Din ce văd, lucrările sunt în regulă și calitatea este bună”, spune acesta.
Câteva străzi mai departe, Vasile Cândea urmărește intervențiile muncitorilor. El s-a mutat în cartier în 2019, când drumul era pietruit și acoperit periodic cu material asfaltic reciclat. La cumpărarea locuinței, spune el, asfaltarea părea să fie foarte aproape.
„Noi când am luat casa, atunci ni s-a spus că într-un an – doi se rezolvă. Asta era în 2019. Am stat șase – șapte ani fără asfalt. Mai ales că eram și cu fetița, am mers o grămadă de ani pe aici, prin noroaie, apoi pe griblură de aia de asfalt. Strada aceasta s-a asfaltat în trei zile. De când s-au apucat serios de lucru, s-au mișcat destul de repede. Vizual, lucrările arată bine. Acum să vedem și cât rezistă”, spune Vasile Cândea.
Muncitorii: „O să iasă un cartier foarte frumos”
La momentul vizitei reporterului Turnul Sfatului, echipele lucrau la amenajarea carosabilului, la montarea ultimelor borduri, la tubulatura subterană și la instalarea stâlpilor noului sistem de iluminat. Unul dintre muncitori spune că activitatea a continuat inclusiv în perioadele cu temperaturi foarte ridicate.
„Nici mâncare nu-ți trebuia la amiază. Numai apă și sucuri”, povestește acesta despre zilele caniculare petrecute pe șantier.
„O să iasă un cartier foarte frumos: asfaltat, cu spațiu verde”, mai spune muncitorul.
Nu toate străzile cartierului sunt însă incluse în actualul proiect. În zonele mai puțin construite există în continuare drumuri pietruite, iar intervențiile se concentrează asupra perimetrului cu cea mai mare densitate de locuințe.
Investiție de 13,82 milioane de lei
Lucrările se desfășoară în zona delimitată de străzile General Gheorghe Mărdărescu, Căpitan Grigore Ignat, General Grigore Baștan, General Nicolae Ioniță Dăscălescu, Dimitrie Cunțan și Nicolae Branga.
Contractul pentru execuția lucrărilor, în valoare de 13,82 milioane de lei, a fost semnat de Primăria Sibiu cu asocierea Total NSA AG Construct Sibiu – Pro Hart Group SRL Sibiu.
Proiectul prevede modernizarea drumurilor, amenajarea trotuarelor, a parcărilor și a zonelor verzi, realizarea canalizării pluviale și instalarea iluminatului public cu LED. Lucrările includ și realizarea tubulaturii subterane necesare pentru coborârea cablurilor aeriene de fibră optică.
Pe străzile Aviator Gheorghe Bănciulescu, General Grigore Baștan și Căpitan Valter Mărăcineanu sunt prevăzute piste pentru biciclete. Față de alte străzi din Sibiu, acestea sunt amplasate cel mai la margine, după care urmează trotuarul, apoi carosabilul.
Primăria Sibiu a anunțat că termenul de finalizare a lucrărilor este 24 septembrie 2026.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa nu ajungi niciodată la vârsta moșnegilor!
De: Russia Today (RT)
Tu ești tras cu cheia și dat drumul aici că sa bantui că un talamb?
Corect ar fi fost ca și ONG ul și primăria să aloce proiectului nu numai suma de bani pentru copacii…
da mahhhh ,ai dat tu neica nimeni verdict: vinovați.Sunt curios cate dosare o sa mai scoateți că până acum e…





















Lasă un răspuns