Mesaj emoționant de la familia lui Tudor Lungu, polițistul din Avrig rămas paralizat după accidentul de pe DN1, pentru medicii sibieni. „Ați vegheat la căpătâiul lui și ați făcut tot ceea ce v-a stat în putere pentru a-i reda speranța și șansa la viață”

Familia lui Tudor Lungu, polițistul din Avrig care a rămas paralizat în urma unui grav accident rutier produs pe DN1, transmite un mesaj de mulțumire medicilor Secției ATI a Spitalului Județean Sibiu. Familia mulțumește pentru implicare, devotament și pentru profesionalismul de care medicii au dat dovadă.
„Cu deosebită recunoștință, mulțumim Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, doamnei doctor ATI Ioana Codru, domnului doctor neurochirurg Titus Făgărăși, domnului doctor chirurg ortoped Bogdan Bocea și întregului personal medical.
În momentele de cumpănă prin care a trecut fiul nostru, Tudor Lungu, ați fost alături de el, ați vegheat la căpătâiul lui și ați făcut tot ceea ce v-a stat în putere pentru a-i reda speranța și șansa la viață.
Profesionalismul, devotamentul, dăruirea și omenia de care ați dat dovadă ne-au impresionat profund. Pentru noi, fiecare gest, fiecare clipă de atenție și fiecare efort depus pentru Tudor au însemnat enorm.
„Jos pălăria!” în fața întregului colectiv de profesioniști și oameni de bine care, zi și noapte, își dedică viața salvării și îngrijirii pacienților.
Vă mulțumim din suflet tuturor și vă dorim mult succes în nobila dumneavoastră activitate de zi cu zi, sănătate, putere și cât mai multe satisfacții profesionale și personale”, este mesajul transmis de familia lui Tudor pe pagina de Facebook.
Reamintim că Tudor Lungu, agent de poliție în cadrul formațiunii de poliție rutieră a Poliției Orașului Avrig, a fost implicat pe 18 iulie într-un accident grav pe DN 1, în localitatea Bradu, iar de atunci a suportat mai multe intervenții chirurgicale.
În urma impactului, măduva spinării i-a fost afectată, iar tânărul a rămas paralizat de la talie în jos.
După accident, sibienii au încercat să îl ajute pe Tudor prin diferite acțiuni caritabile. În luna august, de exemplu, la Sibiu a avut loc cea de-a 11-a ediție a Cupei Solidarității, un turneu de fotbal caritabil organizat pentru a-l sprijini pe Tudor. Printre echipele participante s-a aflat și echipa Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, secție în care Tudor a fost îngrijit.
De aproximativ trei săptămâni, Tudor s-a externat, iar starea lui este bună. Următorul pas este începerea unui program de recuperare într-o clinică din România.
Banii strânși în urma acțiunilor de sprijin sunt folosiți pentru recuperarea lui.
Cei care doresc să contribuie în continuare pot face donații în conturile dedicate lui Tudor:
Cont pentru donații online: RO14 REVO 0000 1109 5222 9144.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Asta te doare pe tine…vai vai
Petitie pentru ca nea Gigi din targ sa aive taraba la Fudi! Acestea sunt, domnilor, problemele spinoase cu care se…
Intre timp, in zona belvedere – campsor – turnisor se face curse in fiecare zi de ceva ani si nimeni…
Bre, astia e oameni fini, culti, au arta în sânge, abia ating pamantul cand calcă. Le baga Fuego si cu…
de strada Aviatiei cand se apuca ca acolo nici canalizare nu au oamenii dar platesc taxe si impozite ca toti…











Lasă un răspuns