Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei la începutul săptămânii, în județul Sibiu, însă se va încălzi treptat, ajungând mai caldă decât normalul, cu maxime de până la 29 de grade spre finalul perioadei.
Prognoza este valabilă pentru perioada 14-21 septembrie și a fost transmisă duminică de reprezentanții Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Luni, 14 septembrie
Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Izolat la munte vor fi condiții de ploi slabe, cu cantități de apă de 1-5 litri pe metru pătrat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare la munte, cu rafale în general de 30-40 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 23 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade. Izolat se va semnala ceață.
Marți, 15 septembrie
Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, se vor semnala ploi slabe, de 2-5 litri pe metru pătrat, care vor avea și caracter de aversă, însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare la munte, cu rafale în general de 30-40 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 25 de grade, iar cele minime între 8 și 11 grade. Izolat se va semnala ceață.
Miercuri, 16 septembrie
Vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Izolat la munte vor fi condiții de ploi slabe, cu cantități de apă de 1-5 litri pe metru pătrat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 12 grade. Izolat se va semnala ceață.
Joi, 17 septembrie
Vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 29 de grade, iar cele minime între 9 și 12 grade. Izolat se va semnala ceață.
Vineri, 18 septembrie – luni, 21 septembrie
Vremea va fi mult mai caldă decât normalul termic al acestei perioade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată.
Prognoza a fost realizată de meteorologul Florin-Gheorghe Bugner.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cei din Sibiu poate se vor invata cu ele cat de cat. Dar soferii din afara orasului nici macar nu…
Ce idei crețe. Țin să anunț mămica ce nu găsea haine bune pentru odraslele ei, că mai este un astfel…
Întâi sa le vedem în funcțiune după ce au mers degeaba pe intermitent aproape un an pe banii noștri. Presimt…
Bine observat treaba cu seceta de 2 luni și apa „pluvială” plătită! 🤣
Ar trebui In primul rand in fiecare intersectie panouri mari sa explice cum e cu cedarea trecerii in sensurile giratorii…














Lasă un răspuns