Daliana Sandu locuiește în Sibiu și practică masajul de aproximativ zece ani. Deși la bază este contabil, Daliana și-a dat seama că drumul ei este altul și și-a dorit să lucreze într-un domeniu care să-i placă cu adevărat. Așa a început să studieze practica masajului, care avea să-i devină meserie.
Daliana a studiat Facultatea de Contabilitate și a profesat în acest domeniu aproximativ patru ani. O experiență în America avea însă să-i schimbe viziunea și cariera.
„Am plecat apoi în străinătate cu Work and Travel și mi-am dat seama că banii se pot face și altfel, făcând ceva ce-ți place cu adevărat.

Mi-am dorit mai multe lucruri de la un job. În primul rând, să-l pot face oricând și oriunde. Apoi, voiam să interacționez cu oamenii, venind dintr-o altă zonă, simțeam nevoia de comunitate, de conexiune, să am prieteni, să mă salut cu lumea pe stradă, lucruri care-mi lipseau atunci. Și, bineînțeles, îmi doream să fac ceva care să-mi și placă și să-mi aducă o satisfacție personală”, a povestit ea.
„Feedback-urile au fost foarte bune”
După ce s-a întors din America, Daliana a avut ocazia să participe la un curs de masaj care avea loc în orașul nostru. Avea în minte două idei – să facă masaj sau să fie pilot autorizat de parapantă.
După participarea la curs, lucrurile au evoluat rând pe rând. A urmat o perioadă în care a făcut masaj la domiciliu, iar banii pe care îi câștiga îi investea în cursuri și în dezvoltarea ei.

„Am făcut cursul, apoi am făcut ședințe prietenilor și cunoștințelor. Feedback-urile au fost foarte bune. După câteva luni am mai făcut un curs de aprofundare, m-am autorizat, mi-am deschis firma în același an, iar în aproximativ trei ani m-am calificat”, a mai detaliat ea.
Un an jumătate a făcut paralel contabilitate și masaj. Tranziția de la un job stabil la o meserie nouă a fost grea, dar a fost una cu succes.
„Sigur că exista o teamă să încep ceva nou, dar am trecut de ea. Lucrând deja în domeniu, am știut ce am de făcut. În primul rând, am știut că vreau să investesc în mine, să ofer calitate și abia apoi să am pretenții de preț.
Am început să particip la evenimente de tipul „femeia antreprenor”, în Sibiu și în afara orașului. Îmi plăcea să comunic, să spun ce fac, să văd feedback-uri, mergeam la cursuri de dezvoltare personală, unde erau speakeri și mentori, lucruri care m-au ajutat să cunosc oameni, am intrat în tot felul de cluburi și am construit legături. Pot să zic că business-ul l-am construit cu grijă și cu răbdare, prin oameni și prin recomandări”, a mai spus ea.
A început să participe la concursuri
Pentru că avea mai mult timp pe care să îl dedice pasiunii sale, a început să participe și la concursuri de masaj.
„În 2019 am participat la Campionatul European de Masaj, la prima ediție, care a avut loc în Italia, și am luat o medalie de argint, lucru care mi-a dat curaj.
Împreună cu un coleg maseur din Franța, am fondat New Massage Association și organizăm Campionatul European de Masaj de șapte ediții”, a mai spus ea.

Tipuri de masaj
Unul dintre tipurile de masaje pe care Daliana le face este masajul thai, un masaj care vine din Thailanda. Este o practică veche, transmisă din generație în generație și înscrisă în patrimoniul UNESCO – thailandezii au responsabilitatea să nu lase să se piardă practica acesta. Tânăra a avut ocazia să o învețe chiar în Thailanda.
„Sunt specializată în masajul thai. Este un masaj care se face îmbrăcat, un masaj foarte activ, are parte de stretching, de întindere, iar omul se simte foarte bine. Fac un masaj de relaxare, cu bețe de bambus sau cu pietre. Vorbim, în general, despre un masaj de relaxare sau decontracturant” a detaliat ea.

Masajul cu lumină roșie
Pe lângă acestea, un tip special de masaj este cel cu lumină roșie, despre beneficiile căruia ne-a povestit Daliana.
„Ceea ce e special e terapia cu lumină roșie, red light. Ea reacționează la nivel celular. Lumina roșie și infraroșie apropiată poate influența activitatea celulară, inclusiv procesele prin care celulele produc energie. Acest mecanism, numit fotobiomodulare, este studiat pentru efectele sale asupra recuperării și reparării țesuturilor
Reacționăm foarte bine la un anumit spectru de culoare, anume lumina roșie de la soare. Această lumină a fost replicată artificial prin leduri cu anumite frecvențe. Fotobiomodularea poate influența microcirculația locală și activitatea celulară, procese importante pentru aportul de oxigen și nutrienți către țesuturi. Studiile indică beneficii potențiale asupra vindecării și recuperării musculare, în funcție de parametrii luminii și de zona tratată.

Lumina roșie pusă pe piele grăbește vindecarea și recuperarea în masajul de relaxare. Automat, clientul se simte mai bine, mai energizat. Secretul acestui concept constă în îmbinarea perfectă a celor două terapii: după ce spatele este masat manual, asupra lui se poziționează lampa cu lumină roșie (660 și 850 nm) pentru a calma țesutul și a stimula regenerarea celulară. În tot acest timp, masajul continuă pe zona picioarelor. Rezultatul este o relaxare profundă, o refacere musculară accelerată și un răsfăț complet în același interval de timp”, a descris ea.
O meserie care nu poate fi furată de Inteligența Artificială
Clienții Dalianei sunt oameni care stau la birou, care nu reușesc să facă mișcare, dar, bineînțeles, și oameni care practică sport de performanță sau urmăresc principii de sănătate – vor să slăbească, fac sport, mănâncă sănătos, încearcă să doarmă mai bine, iar terapia manuală îi ajută în acest proces.
„Sunt și persoane foarte stresate, care nu pot să doarmă – masajul se mai numește și masaj sedativ. Sunt studii făcute care arată că simpla atingere induce o stare de bine, și din fericire Inteligența Artificială nu a putut fura această atingere.

După zece ani, în domeniu cel mai greu este să reușesc să țin echilibrul între viața de familie și lucru. Cel mai frumos lucru pe care mi-l spun oamenii este că am mâini de aur, că se simt mai ușori după masaj, că se deconectează, că simt cum curge viața prin ei după ședință”, a mai spus ea.
Vrea să predea cursuri de masaj
Daliana spune că își dorește să predea și cursuri de masaj pentru a oferi mai departe tot ceea ce a învățat ea.
„Următorul meu pas firesc este să dau mai departe tot ce am învățat și să pregătesc viitoarele generații de terapeuți. La Campionatul European de Masaj am văzut la lucru sute de specialiști de top. Acea experiență, alături de cei zece ani de practică intensă, mi-a confirmat un lucru clar: diferența dintre un masaj obișnuit și excelență stă într-o tehnică impecabilă și într-o postură corectă a corpului — singura garanție pentru o carieră de lungă durată, fără uzură. Susțin aceste cursuri la salonul meu, dar sunt pregătită să mă deplasez oriunde în țară unde există oameni dornici să învețe masajul la un alt nivel”, a concluzionat ea.

Salonul Dalianei este situat pe strada Lungă, în apropiere de centrul orașului, iar programări se pot face la numărul de telefon +40 748 482 824.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Conelus dragá, mai citeste textul din articol: …comunităților săsești din Sibiu, Slimnic, Cristian, Cisnădie, Șura Mică, Dealu Frumos, din zona…
Are perfecta dreptate, cei mai mulți suntem needucați, nesimtiti și cei mai deștepți!
da overall, e un pas in fata, investita in infrastructura duce doar la dezvoltare, e o superchestie sa-ti lasi masina…
pai probabail is nehotarati :)), vor sa arate ca fac ceva dar nu vor sa faca
O mare gogomănie nu putea .Complicata parcelă de teren.Parcarea cea mai complicată













Lasă un răspuns