Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Președintele Nicușor Dan s-a mutat într-o locuință de protocol, după un an și jumătate de când a fost ales. Facturile din vechea casă erau în jur de 1.000 de lei, la două luni

Traian Deleanu
0
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Sursa foto: Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, că începând cu luna octombrie s-a mutat, împreună cu familia, într-o locuință de protocol.

Publicitate
Publicitate

„Din octombrie m-am mutat într-o locuință de protocol. V-aș spune (unde – n.r.) dar nu știu dacă, din motive de securitate, am voie”, a spus el, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Publicitate

Întrebat cine plătea facturile și care era valoarea acestora, președintele României a arătat că soția (partenera) sa le achita, valoarea acestora fiind între 800 și 1.000 de lei la două luni. „Era la comun”, a mai explicat președintele.

De la preluarea mandatului, în luna mai a anului trecut, șeful statului a ales să rămână în locuința în care stătea înainte de a câștiga alegerile, alături de partenera sa de viață, Mirabela Grădinaru, și de cei doi copii ai lor.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate