Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Știrile zilei: Povestea lui Andrei Buta, radioamatorul din Sibiu conectat de acasă cu întregul glob prin unde radio, 13.700 de sibieni au votat în sondajul lansat de primărie privind jocurile de noroc, Astrid Fodor, scrisori către managementul Lufthansa

Adina Bota
0
Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de miercuri, 22 aprilie.

Publicitate
Publicitate

Imagine rară în Sibiu: Strada din fața școlii fără mașini, la ora la care copiii încep cursurile. Proiectul „Străzi deschise” a fost un succes la „I. L. Caragiale”

Elevii și părinții de la Școala „I. L. Caragiale” au mers în această dimineață pe jos, cel puțin ultima parte, evitând poluarea, claxoanele și stresul. Asociația Urban Bike Revolution împreună cu Primăria Sibiu au testat proiectul „Străzi deschise”, care presupune creșterea siguranței copiilor și părinților în perimetrul școlilor, prin limitarea accesului mașinilor, pe perioada sosirii și plecării elevilor de la școală.

13.700 de sibieni au votat în sondajul lansat de Primăria Sibiu privind jocurile de noroc, până miercuri la ora 18. Se mai poate vota până joi noapte

13.700 de sibieni au votat până miercuri, la ora 18, în sondajul lansat marți de Primăria Sibiu privind interzicerea sau reglementarea jocurilor de noroc din oraș.

VIDEO / Andrei Buta, radioamatorul din Sibiu conectat de acasă cu întregul glob prin unde radio: „Poți vorbi chiar și cu stația spațială. E nebunie curată”

Într-o casă obișnuită, undeva la marginea Sibiului, se desfășoară o activitate care, la prima vedere, pare greu de încadrat între hobby și știință. Pe acoperiș, în curte și în jurul locuinței, sunt întinse antene, fire și structuri metalice orientate în toate direcțiile. În interior, aparatură radio, monitoare, filtre și programe care arată mai degrabă ca într-un mic laborator de cercetare.

Cosmina Bârză, artista care pictează pereții școlilor și grădinițelor din Sibiu: „Lumea copiilor este parte din sufletul meu”

Are 35 de ani de când a descoperit pictura și 16 ani de experiență în domeniul picturilor murale. Sibianca Cosmina Bârză reușește să creeze o poveste și să dea un farmec aparte pereților școlilor din Sibiu prin picturile pe care le realizează. Pe lângă picturi, Cosmina organizează ateliere de arte vizuale pentru copii, dar și ateliere de creație pentru oameni mari.

Publicitate

Explicații pentru cei care au participat la sondajul păcănelelor în Sibiu: întârzierile validării votului sunt cauzate de numărul mare de mailuri care trebuie trimise

Sibienii care și-au exprimat opțiunea în cadrul sondajului organizat de Primăria Sibiu pe subiectul jocurilor de noroc trebuie să aștepte și câteva ore, în unele cazuri, e-mailul de validare a votului lor.

Ciprian Ștefan, la conferința de prezentare a Coifului de la Coțofenești: Avem nevoie de specialiști tineri în muzee. Nu știm ce soluție să găsim

Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur, recuperate după furtul comis anul trecut la Muzeul Drents din Assen, au fost prezentate marți seară la Muzeul Național de Istorie a României. În cadrul conferinței de presă, directorul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, a vorbit în calitate de președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR). Acesta a atras atenția asupra îmbătrânirii angajaților care lucrează în muzee și a subliniat necesitatea de a îmbunătăți instrumentele de finanțare pentru cultură.

ANALIZĂ Scade diferența traficului de pasageri dintre aeroporturile Sibiu și Brașov. ”Probabil Brașovul va depăși Sibiul, dar oportunitățile de creștere aici sunt reduse”. Datele lunii martie

În luna februarie, diferența numărului de călători care au tranzitat Aeroportul Sibiu, față de Aeroportul Brașov a scăzut la cel mai mic număr de până acum: 5.100 de persoane. În luna martie, diferența s-a mărit la puțin peste 8.000, însă opinia specialiștilor în aeronautică este că Brașovul va depăși Sibiul în acest an, ca număr total de pasageri.

Astrid Fodor, scrisori către managementul Lufthansa: ”Sperăm într-o revenire asupra acestei decizii care are un impact negativ puternic asupra Sibiului”

Primăria Sibiu anunță într-un comunicat de presă remis miercuri că face lobby pentru reintroducerea zborurilor Sibiu – München, în acest sens primarul Astrid Fodor trimițând mai multe scrisori managementului Lufthansa.

Cisnădia vrea să devină oraș prosumator: a lansat licitația pentru construcția unui parc fotovoltaic pentru obținerea energiei, fără stocare

Primăria Cisnădie a lansat o licitație pentru realizarea unui parc fotovoltaic, care să-i asigure consumul de energie electrică. Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile și prevede obținerea energiei, nu și stocarea ei. Valoarea estimată a contractului este de peste 3,5 milioane de lei fără TVA.

Maria Hoadrea, bunica turiștilor din Țara Colibelor: „Le fac tocană cu cartofi, afumătură și cârnați de casă. Pun pe masă și sticle cu rachiu și vișinată, să se omenească bine”

Povestea Mariei Hoadrea, ultima bunică a turiștilor din Țara Colibelor este prezentată de președinta consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, săptămâna aceasta, în cadrul rubricii Oameni și locuri de poveste. Maria Hoadrea trăiește opt luni pe an la „colibă”, adică la stâna din Secături, în Munții Cindrel, iar coliba familiei Hoadrea a devenit loc de popas pentru turiști, cărora le gătește simplu.

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate