Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Știrile zilei, la Sibiu. Mită și trafic de influență la Casa de Pensii, litoralul Ardealului are constructor din a treia încercare, povestea pisicii Cindy

Adina Bota
0
stirile-zilei-kwst

Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de miercuri, 15 ianuarie.

Publicitate
Publicitate

„Klein aber fein” (Micuț dar drăguț). Sibiu, Oradea și Timișoara s-au unit pentru a merge împreună la Târgul de Turism din Viena. ”Ministerul Turismului a decis că nu are buget”

Sibiu, Oradea și Timișoara participă împreună la Târgul de Turism de la Viena, după ce Ministerul Turismului a anunțat, la finalul anului trecut, că nu are buget pentru participarea târgurilor de turism din străinătate, în acest an.

Litoralul Ardealului are constructor din a treia încercare. Zona lacurilor de la Ocna Sibiului va fi modernizată și va fi amenajată o zonă de campare

Compania Națională de Investiții (CNI) a atribuit un nou contract pentru realizarea unei investiții așteptate în județul Sibiu. După ce ieri a deblocat proiectul fostei reședințe a mitropoliților Ardealului, instituția a publicat astăzi pe platforma de licitații publice și atribuirea contractului pentru modernizarea și reabilitarea stațiunii balneo-turistice de la Ocna Sibiului, cunoscută și ca „litoralul Ardealului”.

Alimente și bani pentru decizii de pensionare, în Sibiu. Un funcționar de la Casa de Pensii și un agent de pază sunt vizați într-un dosar

38 de persoane ar fi dat alimente sau bani, între 100 și 600 de lei, pentru a obține decizia de pensionare, anunță Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu într-un comunicat de presă.

Directorul Casei de Pensii Sibiu, Dorel Aldea, despre descinderile de miercuri dimineață: Nu ne-am așteptat. Nu am avut nicio sesizare sau reclamație

Publicitate

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție din Sibiu și alte județe, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au desfășurat miercuri dimineață șapte percheziții în municipiul Sibiu și localitățile învecinate, inclusiv la sediul Casei Județene de Pensii Sibiu. Aceste acțiuni fac parte dintr-o anchetă privind fapte de corupție comise de angajați ai instituției.

De peste trei ani în adăpostul Animal Life, pisica Cindy își caută stăpân. „Deși are o blăniță cu un colorit deosebit, timiditatea ei a făcut ca multe familii să ezite în a o adopta”

În adăpostul Animal Life Sibiu se află animale cu povești deosebite, care așteaptă ca într-o zi să-și găsească un stăpân. Una dintre aceste povești este cea a lui Cindy, o pisicuță salvată în urmă cu mai bine de trei ani de lângă o fabrică din Sibiu.

Proprietarii unei pensiuni din Cârțișoara vor să capteze apă pentru îmbuteliere și comercializare. Proiectul are legătură cu legea care îi obligă să asigure clienților apă potabilă

O firmă din Cârțișoara, care deține o cunoscută pensiune pe Transfăgărășan, inițiază un proiect care constă în realizarea unui foraj pentru captarea apei destinată îmbutelierii și comercializării. Un memoriu de prezentare a proiectului a fost depus la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu în vederea obținerii acordului de mediu.

34 de oameni care trăiesc pe străzile din Sibiu au ajuns marți seara la adăpostul de noapte. Programul s-a extins din cauza gerului

Primăria Municipiului Sibiu anunță că în noaptea de marți spre miercuri adăpostul de noapte pe care îl are în administrație a găzuit 34 de persoane. De asemenea, în nopțile următoare, care se anunță geroase, programul adăpostului va fi extins.

Sibiul cultural, încotro? Cu ocazia Zilei Culturii Naționale discutăm cu Radu Vancu, Constantin Chiriac, Alexandru Chituță, Răzvan Pop, Cristian Lupeș, Niu Herișanu și Florin Viorel

Sibiul continuă să fie un „oraș al culturii”, titulatură pe care a câștigat-o acum aproape 20 de ani cu ocazia Programului Capitală Culturală Europeană, însă are nevoie să-și reactualizeze atitudinea față de acest domeniu. În caz contrar, riscă să se transforme într-un „oraș festivalier”. Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, marcată anual pe data de 15 ianuarie, discutăm despre cultură cu oamenii din cultură.

Din Sibiu, la Luxemburg: Muzeul Astra expune 65 de bunuri din patrimoniul național al României la Castelul Vianden din Luxemburg

Muzeul Astra organizează la Castelul Vianden din localitatea Vianden, Luxemburg, expoziția Pe firul tradițiilor comune, care reunește 65 de bunuri excepționale din patrimoniul național al României, clasate în categoriile Tezaur și Fond. Expoziția poate fi vizitată la Castelul Vianden (Vianden, 10 Montée du Château, L-9408 Luxemburg), în perioada 18 ianuarie – 6 aprilie.

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate