Crima de miercuri din Gura Râului a produs un șoc în comunitate, spune primarul Toma Zav. Potrivit procurorilor, un bărbat de 48 de ani este acuzat că l-a omorât cu toporul pe un consătean și apoi i-a ars cadavrul „până la carbonizare cvasicompletă”.
Toma Zav, primarul din Gura Râului a aflat ieri despre crima din localitate și spune că el, la fel ca și oamenii din sat, sunt stupefiați de acest caz mai ales având în vedere faptul că persoana acuzată de crimă și victima se cunoșteau și nu avuseseră conflicte anterior.
„Toată lumea-i șocată și toată lumea vorbește despre acest caz, vă dați seama, de ce s-a putut întâmpla, adică nimeni nu-l credea oarecum capabil să comită o astfel de crimă”, a declarat primarul din Gura Râului, adăugând că cei din comunitate sunt cu atât mai surprinși având în vedere faptul cei doi erau din familii relativ așezate.
Potrivit primarului, suspectul de 48 de ani, o mai ajuta pe victima în vârstă de 60 de ani la treburi prin gospodărie și, din ce se știa, cei doi se înțelegeau destul de bine. Aceasta avea un gater de lemne.
Conflictul între cei doi ar fi pornit de la faptul că nu s-ar fi înțeles la bani pe o lucrare pe care convenise amândoi, spun sătenii.
Crima a avut loc miercurea trecută.
„În seara zilei de 8 iulie 2026, autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din județul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului şi în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă”, transmit procurorii într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Reținerea a fost dispusă pe 12 iulie de procurorul criminalist, care a pus sub urmărire penală suspectul pentru omor și profanare de cadavre.
Ilie Onceanu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sibiul nu e “capitala europeana”! Chiar si in 2007 a fost impreuna cu Luxemburg, ca asa trebuiea neaparat! Aia cu…
Eu, de fel, sunt radical si devin extremist atunci cand fac aprecieri la adresa celor care se joaca cu destinele…
Da, Politia nu aplica legea . Motocicletele tip Enduro nu au numere de înmatriculare, deci nici ITP , nici RCA…
Au apărut proletarii , cei afectați profund de comunism cărora autoritățile trebuie să le facă și să le dea! Cu…
vrea sa fie bagat in seama saracul… probabil multe frustrari interioare si ma-sa nu il mai lasa pe afara (are…













Lasă un răspuns