Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ministerul Mediului a emis acordul de mediu pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig, pe râul Olt

Ștefan Dobre
0
Foto: Ministerul Mediului
Foto: Ministerul Mediului

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat acordul de mediu necesar pentru finalizarea amenajării hidroenergetice Cornetu-Avrig, situată pe râul Olt, în județele Sibiu și Vâlcea. Investiția, aflată în portofoliul Hidroelectrica, va contribui la producția națională de energie din surse regenerabile cu o cantitate estimată de 156,8 GWh pe an, echivalentul consumului anual a peste 52.000 de gospodării. Acordul stabilește condițiile de protecție a mediului care trebuie respectate atât pe durata lucrărilor, cât și în perioada de funcționare a amenajării.

Publicitate
Publicitate

„România are nevoie de investiții care să îi întărească siguranța energetică, realizate cu respectarea legislației și pe baza unor evaluări riguroase. Investițiile nu sunt opuse respectării prevederilor legale privind mediul – cele două obiective pot coexista. Susținem finalizarea proiectelor hidroenergetice acolo unde soluțiile sunt fundamentate tehnic, cu măsuri de reducere a impactului și monitorizare pe întreaga perioadă de funcționare”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.

Proiectul vizează lucrările rămase de executat în cadrul amenajării hidroenergetice aprobate în anul 1989, a cărei schemă cuprinde cinci trepte: Cornetu, Robești, Câineni, Lotrioara și Racovița. Acordul de mediu emis se referă concret la finalizarea treptelor Câineni și Lotrioara, precum și la intervențiile necesare pentru ca amenajarea Racovița să funcționeze la parametrii proiectați.

Evaluarea proiectului s-a bazat pe trei studii de specialitate: raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată și studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă. Concluziile acestora au fost integrate în condițiile acordului, prin măsuri de prevenire și reducere a impactului, precum și prin cerințe de monitorizare pentru etapa de execuție și pentru funcționarea amenajării în integralitatea sa.

Publicitate

Soluția tehnică aleasă ține cont de lucrările deja executate și de necesitatea protejării infrastructurii de transport din defileul Oltului, urmărind păstrarea, pe cât posibil, a căii ferate și a DN7 pe amplasamentele actuale, cu realizarea lucrărilor suplimentare de protecție necesare. La Racovița sunt prevăzute intervenții pentru protejarea podurilor de cale ferată, care să permită îndepărtarea pragului din avalul centralei și funcționarea acesteia fără restricțiile de nivel existente în prezent.

Acordul de mediu, cu numărul 4 din 21 septembrie 2026, include și condițiile impuse prin avizul Ministerului Culturii pentru protejarea monumentului istoric Turnul Spart.

Procedura de evaluare a inclus consultarea publicului și dezbateri organizate la Câineni și Boița. În etapa de consultare a deciziei de emitere și a proiectului acordului de mediu au fost primite patru mesaje cu observații, transmise de trei persoane fizice și o persoană juridică.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate