Peste 2.300 de persoane au semnat, în doar câteva ore, o petiție lansată în după-amiaza zilei de marți prin care se cere autorităților să nu aprobe și să nu autorizeze proiectul MPI Magnesium.
„ Ne opunem proiectului în ansamblul său: exploatării serpentinitului din Rășinari (Valea Dobra), transportului materiei prime și procesării sale industriale. Ne opunem construirii uzinei la Săliște, în orice altă localitate din Mărginimea Sibiului sau în orice alt loc”, se arată în descrierea petiției lansată prin intermediul platformei CampaniaMea.declic.ro.
Cei care au inițiat demersul – sub denumirea Comunitatea din Săliște – solicită transparență deplină și participarea reală a publicului la procedurile în cadrul cărora se pun în discuție avizele și acordurile necesare, iar poziția cetățenilor să fie avută în vedere.
Cei care au lansat petiția consideră că proiectul trebuie analizat integral (atât cariera propusă la Rășinari, cât și unitatea de procesare propusă la Săliște), iar verificarea acestuia trebuie realizată interinstituțional. Sunt solicitate echipe de experți independenți care să evalueze procesul industrial, iar evenutalele beneficii economice prezentate de investitori să fie puse în balanță cu „valoarea economică, socială și naturală care există deja și cu ceea ce comunitățile riscă să piardă pe termen lung”.
„Să fie evaluată compatibilitatea proiectului minier și industrial cu valoarea etnografică, culturală, peisagistică și naturală a Mărginimii Sibiului, precum și importanța acestei regiuni în patrimoniul cultural și natural al României și în context european. Evaluarea trebuie să analizeze riscul ca activitățile de exploatare, transport și procesare industrială planificate pe termen lung să afecteze grav identitatea zonei, peisajul cultural, patrimoniul viu, turismul, modelul său tradițional de dezvoltare și valoarea economică deja existentă”, este o altă solicitare transmisă în atenția Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, Apelor Române, Autorității Naționale pentru Resurse minerale, Ministerului Sănătății.
Inițiatorii petiției spun că se opun investiției din cauza riscurilor pe care le consideră inacceptabile pentru sănătatea oamenilor, aerul, apa, solul, biodiversitatea și viitorul comunităților afectate.
Autorii invocă riscurile pe care le include exploatările de serpentinite – precum cea propusă pe Valea Dobra, în Rășinari. „Un studiu științific publicat în 2026, realizat într-o comunitate din Polonia aflată în apropierea unei cariere și a unor instalații de procesare a serpentinitului, a identificat în aer fibre respirabile de crisotil și antigorit asbestiform, inclusiv în spații interioare. Studiul a identificat exploatarea, procesarea și transportul serpentinitului ca surse relevante de fibre respirabile și a constatat o relație între concentrațiile măsurate și distanța față de carieră și instalațiile de procesare.
Acest studiu nu demonstrează că serpentinitul din Valea Dobra are aceeași compoziție mineralogică. Demonstrează însă că un asemenea risc nu poate fi exclus prin simple afirmații! În absența unei caracterizări mineralogice independente, reprezentative și făcute publice, considerăm că autoritățile nu au suficiente date pentru a exclude acest risc și pentru a fundamenta o decizie favorabilă proiectului”, motivează autoriii petiției.
Citește întregul text al petiției aici: Protejați Mărginimea Sibiului: opriți uzina chimică si exploatarea MPI Magnesium
Petiția are aderență în rândul comunității locale. În doar câteva ore s-au strâns peste 2.300 de semnături, număr în continuă creștere: cel puțin câte două noi semnături pe minut.
Autorii petiției spun că textul acesteia și listele finale de semnături vor fi transmise autorităților mai sus enumerate. „Cum va fi înmânată: prin e-mail, către fiecare instituție competentă care are atribuții de evaluare, verificare, avizare, autorizare, control sau decizie în legătură cu proiectul MPI Magnesium, solicitând înregistrarea oficială a petiției și un răspuns din partea fiecărei instituții, în limitele competențelor sale”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
oare cu ce cheie putea fi intors primarul Bucur al Rasinariului, cat vreme s-a sucit 180 de grade?? Castigand pe buna dreptate, in 2023, premiul Best Tourism Village primarul zicea „Localnicii au știut să își păstreze cu sfințenie obiceiurile, tradițiile și aspectul arhitectural deosebit al caselor, dar și datorită aerului curat, peisajelor montane”. ACUM acelasi primar, trage la wc traditiile, oieritul, peisajele, si e pro minerit, pro poluare, pro cariera deschisa – pe Dealul Plaiului- dealul emblematic ce strajuieste satul! Aloo!?? tov. Bucur, de unde-i directiva? cui dati seama? locuitorilor ce v-au votat sa le aparati interesele si sanatatea, sau intereselor obscure??
-
Abia astept sa vad pozitionarea Bogdanelului nostru… pe de o parte fost sef la Mediu, si oricum incearca mereu sa se lipeasca de marginime, pe de alta parte, mna, asta e un proiect de unde se vor umple multe cutii de pantofi. Plus ca voi ati vazut cine a luat atitudine, de-alde „RomaniaCurata”, dusmanii naturali ai cutiilor de pantofi pesediste…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De când politia a trecut de la statutul militar la cel de functionar public cu statut special, prin Legea nr.…
Abia astept sa vad pozitionarea Bogdanelului nostru… pe de o parte fost sef la Mediu, si oricum incearca mereu sa…
Interesant comentariu…dacă ajungi din greșeală aici sigur nu te rătăcești..n-ai cum…te găsesc ăia de la diicot cu sonarul ca pe…
Nu sunt de acord
Foarte bine. Să semneze cât mai multă lume.












Lasă un răspuns