Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Festivalul Medieval nu se mai organizează în acest an. „Exista riscul de a-l transforma într-un eveniment de divertisment”

Marta Solomon
0
Festivalul Medieval a fost inițial programat pentru luna august. Mai apoi, a fost mutat în luna octombrie din lipsă de timp. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Festivalul Medieval a fost inițial programat pentru luna august. Mai apoi, a fost mutat în luna octombrie din lipsă de timp. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” nu va avea loc anul acesta. Casa de Cultură a Municipiului Sibiu a scos festivalul din programul pentru 2026, după ce licitația pentru organizarea lui a fost anulată, ofertele fiind respinse. Proiectul de hotărâre prin care se modifică programul instituției se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 29 octombrie.

Publicitate
Publicitate

Potrivit raportului de specialitate semnat de directorul Casei de Cultură, Ovidiu Dragoman, instituția a publicat pe 10 august anunțul pentru achiziția serviciilor de organizare a celei de-a XX-a ediții a festivalului. Până pe 26 august au fost depuse două oferte. Ambele au trecut de verificarea documentelor, dar au fost respinse la evaluarea tehnică. Comisia a constatat că ofertele nu îndeplinesc cerințele din caietul de sarcini și „sunt lipsite de relevanță față de obiectul contractului […] existând riscul de a transforma festivalul într-un eveniment de divertisment.” După respingerea ambelor oferte, procedura de achiziție a fost anulată.

Programul Casei de Cultură are alocați, în total, 2,3 milioane de lei. Cei mai mulți bani merg la Teatrul de Balet. Trei premiere au prevăzuți 930.000 de lei. „Frumoasa din pădurea adormită”, în coregrafia lui Andrei Litvinov, „FREEDa”, în coregrafia Kjarei Wurst, și „Valparaiso Vals”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Ultimele două sunt trecute în program cu premiera în cadrul FITS.

Publicitate

Pentru 20 de spectacole din repertoriu, gale și turnee sunt prevăzuți 800.000 de lei, iar pentru spectacolul de închidere a stagiunii din Piața Mare, 400.000 de lei. Programul mai cuprinde cinci matinee pentru elevi, concerte de vară, materiale de promovare și cinci întâlniri cu oameni de cultură.

„Nu-l puteam organiza în două luni de zile”

Directorul Casei de Cultură, Ovidiu Dragomn, a spus, pentru turnulsfatului.ro, că banii au ajuns prea târziu pentru ca un festival de asemenea dimensiuni să nu mai poată fi organizat la nivelul edițiilor anterioare. Echipa a început lucrul la festival, dar au preferat să nu îl organizeze decât să fie un festival mai slab. „Cât timp nu ai bani, nu poți contracta nimic, iar pe ultima sută de metri a fost greu, pentru că e totuși un festival de anvergură, implică o participare internațională largă. Nu-l puteam organiza în două luni de zile.”

Festivalul Medieval nu s-a mai ținut de 7 ani. Ediția din acest an urma să aibă caracter aniversar, fiind a XX-a. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 2001. Bugetul licitației pentru reluarea festivalului a fost de 1,8 milioane de lei. Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” a fost organizat timp de 14 ani în centrul Sibiului. A primit finanțare și în 2020, dar ediția a fost anulată din cauza restricțiilor impuse în pandemia de coronavirus.

Citește și:

Publicitate
Publicitate

Marta Solomon
Marta Solomon

Reporter

0754 259 053

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate