Miercuri,
01.05.2024
Cer Senin
Acum
16°C

Efectul ”ISU închide tot”. Teatrul de Balet își joacă premiera la Cercul Militar

Efectul ”ISU închide tot”. Teatrul de Balet își joacă premiera la Cercul Militar

Premiera spectacolului de balet „Anna Karenina” – programată în sala Casei de cultură a sindicatelor și pentru care toate biletele s-au vândut – va avea loc în mult mai restrânsul spațiu al Cercului Militar. Schimbarea locului de desfășurare a spectacolelor Teatrului de balet Sibiu a devenit obligatorie după ce, săptămâna trecută, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au închis Casa de cultură a sindicatelor. Pe motiv că nu ar fi sigură în caz de incendiu.

Repetiții la sediul Junilor

De aproape o săptămână, dansatorii s-au mutat pentru repetiții la sediul „Cindrelul Junii” Sibiului, în timp ce directorul Ovidiu Dragoman caută locații pentru a se putea muta. „Zilnic văd tot felul de locații în care am putea să ne relocăm, astfel încât să ne putem continua activitatea. În acest moment suntem la Junii Sibiului, dar e ceva temporar pentru că ei lipsesc săptămâna aceasta. Urmează să avem o întâlnire cu cei de la Casa Armatei să vedem dacă putem desfășura acolo câteva spectacole la care am vândut deja bilete”, spune Dragoman. Despre situația în care se află Casa de cultură, Ovidiu Dragoman spune că nu știe ce se va întâmpla în continuare. „Nu am o atât de mare implicare acolo. Directorul nu comunică prea bine cu noi în așa fel încât să ne spună exact care e situația și la ce să ne așteptăm. Bănuiesc că sunt costuri destul de mari și greu de acoperit în situația financiară actuală”, a mai afirmat directorul Teatrului de balet Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

280 de locuri pierdute

La spectacolul ”Anna Karenina” care trebuia să se desfășoare la Casa de cultură săptămâna viitoare, pe 25 noiembrie s-au vândut toate biletele. În cursul zilei de miercuri, conducerea Teatrului de balet a stabilit că spectacolele vor avea loc la Cercul militar. „E o situație destul de urâtă, am vândut toate biletele și nu avem spațiu pentru a pune în scenă spectacolul. Probabil nu vom găsi un spațiu la fel de mare încât să încapă toți cei care au cumpărat bilete, iar soluția este să jucăm spectacolul în două zile consecutiv”, afirma Ovidiu Dragoman, pentru Turnul Sfatului, înainte ca sala Cercului militar să fie aleasă de către Teatrul de balet. Iar cum sala Cercului militar are o capacitate mai mică, spectacolele cu toate biletele vândute se vor juca în două seri consecutive. ”Nouă sală de spectacole a Teatrului de Balet Sibiu are o capacitate de doar 420 de locuri, cu 280 de locuri mai puțin decât sala mare a Casei de cultură a sindicatelor Sibiu. Cele două spectacole ale TBS care sunt deja «sold out» încă din 9 noiembrie - «Anna Karenina» și «Spărgătorul de nuci» (prima reprezentație la matineu) - vor fi dansate în două zile consecutive, pentru a permite în felul acesta accesul la spectacol tuturor persoanelor care au cumpărat deja bilete”, se arată într-un anunț al Teatrului sibian.

Foto: Ovidiu Matiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

cetateanu

Acum 8 ani

O porcarie, nu se poate asa ceva !
Raspunde

unknown

Acum 8 ani

atitudine tipic romaneasca. Hai sa le inchidem sala ... nu ne intereseaza ca fraierii aia au muncit pt spectacol, si alti fraieri au platit bilete. Noi, grasanii de la isu le inchidem sala.. si nu venim cu alternative .... ISU sa nu uite cine le da bani de paine !!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus