Luni,
06.05.2024
Cer Senin
Acum
12°C

80 de locuri de munca in Germania pentru domeniul hotelier – gastronomic

EURES România dispune de 80 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, iar sibienii care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pot participa la selecţia de la Bucureşti, din 6 martie 2014.

Compania germană Europa Park oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: barman (10 de posturi), ospătar/personal servire clienţi (20 de posturi), bucătar (40 de posturi) şi supraveghetor de noapte (10 posturi). Pentru ocuparea posturilor de barman, ospătar şi bucătar sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu de cel puţin 2 ani şi cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de supraveghetor de noapte persoanele interesate trebuie să fi urmat cursuri de management în domeniul hotelier şi să aibă atât cunoştinţe foarte bune de limba germană (nivel B2), cât şi cunoştinţe de limba engleză şi limba franceză.

Angajarea se face pe o perioada cuprinsă între 6 luni şi 1 an în funcţie de ocupaţie, începând cu luna aprilie 2014. Salariul oferit este motivant, în conformitate cu tariful prevăzut în contractul colectiv de muncă în domeniu, iar orele suplimentare sunt remunerate în avans. Angajatorul asigură cazarea şi oferă programe de formare profesională, promoţii şi servicii complementare.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Sibiu, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, stradă Morilor nr. 51 A, telefon 0269-230089, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie.

Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: - cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Sibiu);

- copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni);

- C.V model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf);

- cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);

- adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus