Constantin Necula: Ateii si agnosticii reali au o morala si o disciplina a gandirii de invidiat

Părintele profesor Constantin Necula răspunde astăzi celor trei întrebări propuse de Turnul Sfatului. Diferența dintre atei și agnostici, cum a existat Biserica fără a fi instituționalizată timp de secole și cum poți câștiga raiul după o viață în afara credinței, doar cu pocăința pe patul de moarte sunt cele trei discuții propuse părintelui Constantin Necula.

 

Întrebare: Care este diferența din punctul dumneavoastră de vedere dintre un ateu și un agnostic? Unde este limita dintre cei doi? Cu cine ați prefera ”să aveți de-a face?”

Constantin Necula: Sunt limite insesizabile. Ar trebui să-i întrebi pe ei. Eu pot răspunde doar cum gândeam ca un ateu. Aveam argumente pentru orice spuneam. Acum am certitudini fericite. Mă contorsionam în sisteme de filozofie, acum am o libertate de gândire dată de iubire și exigențele unui Dumnezeu existent în gândirea mea. Care este nelimitat, deci nu limitează. Azi mă uimesc de duplicitatea gândirii unor oameni ai ateismului/agnosticismului. Un exemplu: s-au arătat foarte iritați de faptul că sunt câinii folosiți în bordel pentru câini, dar susțin bordelurile pentru oameni pentru sănătatea societății. Și-i susțin și pe zoofili în definirea publică a identității lor. Ateii și agnosticii reali au o morală și o disciplină a gândirii de invidiat, o cultură asumată cu profesionalism. Sunt bucuros când îi cunosc și caut de fiecare dată să le mărturisesc frumusețea unei străluciri în plus pe care o dezvoltă gândirea și trăirea în Hristos. Orice aport la cunoașterea morală a lumii nu poate face decât să mă bucure. Uneori îi văd triști și uitați de adulatorii de altă dată. Sensul cunoașterii creștine e dat și de comuniunea pe care această cunoaștere o propune firi umane. Respect opțiunea de viață a fiecărui om, capacitatea de a cunoaște și de a folosi această cunoaștere pentru mai binele omenirii. Cred însă că fiecare om nu face decât să găsească în lume atributele lui Dumnezeu, lucrarea Sa. Fără creația Sa nici n-am fi avut ce să cercetăm...

 

Întrebare 2: Cum a existat Biserica în primele secole de după Christos, fără o instituție, fără ierarhie și fără lăcașuri de cult? De ce a trebuit religia să fie instituționalizată?

Constantin Necula: Istoria Bisericii, pornind încă din textul Noului Testament arată o ierarhie, 12 Apostoli și alți 70 de Ucenici, identifică episcopii, preoții și diaconii cu funcțiile lor specifice. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al hazardului și lipsei de organizare. Relația dintre Biserică definită ca Trup Tainic al lui Hristos, care este Capul Bisericii, se și bazează pe caracterul unic al construcției anatomice a unui corp, în care mâna nu poate fi picior ori ochiul nu poate fi și limbă. Nu e o metaforă ci un mod de exprimare analogic, dovedind maleabilitatea și rigoarea gândirii creștine. Apoi primul locaș de cult este ieslea Betleemului, acolo unde magii se închină, este Crucea Domnului Hristos și Mormântul Mântuitorului. Dese ori Mântuitorul vorbește în sinagogi iar Cina cea de Taină, care este act de cult, nu o ține pe marginea drumului în praful Țării Sfinte. Din nevoia aceasta de a conserva locuri și momente sfinte și din practica deja existentă în conștiința poporului ales de a oferi sufletului credincios un loc de închinare s-au constituit locașurile de cult. Să nu uităm că la Ierusalim era un Templu în care Hristos Însuși vine și se roagă, propovăduiește și mustră deopotrivă, un Templu în care Tatăl locuia deja și era acoperit de Șekina, slava Lui . Un soi de puncte fixe de întâlnire fără a evita însă și întâlnirea de zi cu zi, din fiecare colț al lumii, cu Cel ce Este. Instituționalizarea Bisericii s-a născut tocmai din nevoia comunităților creștine de a se pune la dispoziția lui Dumnezeu și a oamenilor. Excesul de instituiționalizare, amendabil indiferent de argumentare, este acela pe care Hristos Domnul nu l-a îngăduit și nici propovăduit. Funcționărismul și funcționarizarea celor care țin de slujire este o abdicare de la viața în Biserica vie, indisolubil legată de viața în și cu Dumnezeu. 

 

Întrebare 3: Cum poate fi Împăratul Constantin considerat sfânt, atâta timp cât s-a botezat în creștinism doar pe patul de moarte?

Constantin Necula: În primul rând aceasta nu este singura presupunere, cu botezul pe patul de moarte. Dar această presupunere mă duce cu gândul la tâlharul de pe Cruce care în Colegul de pe crucea Golgotei, înjuratul și scuipatul și însângeratul, recunoaște pe Dumnezeu și câștigă Raiul. Sfințenia este o chestiune de anduranță dovedită în momente critice. Ori Împăratul Constantin este un astfel de om care a progresat în cunoașterea și împlinirea voii lui Dumnezeu. Fără Harul Lui nimic din ceea ce astăzi legăm de numele sfântului Împărat, întocmai cu Apostolii prin plinătatea misiunii sale, nu ar fi fost posibil. Cu toate slăbiciunile și scăderile sale. E limpede că Dumnezeu nu ne vrea puri și inerți, ci luptători cu noi înșine și împlinitori ai voii Lui.