Premierul Victor Ponta a acordat un interviu agenției naționale de presă Agerpres, în care a vorbit, printre altele, și despre construcția de autostrăzi în România. Interesant pentru sibieni este că Ponta promite că de anul viitor vom avea autostradă din Sibiu până în Ungaria, dar și până la intrare pe Valea Oltului.
”De exemplu, anul viitor, cu siguranță, de la granița cu Ungaria până dincolo de Sibiu, la intrarea în defileul Oltului, va fi autostradă. De asemenea, celelalte esențiale și anume Sibiu — Pitești, Târgu Mureș — Iași, care sunt pe fonduri europene, vor fi, de asemenea, în procedurile de ... Cred să se termine procedurile să putem să ne apucăm de lucru”, a declarat Victor Ponta.
În plus, premierul a vorbit și despre salarizarea în sistemul bugetar. ”O altă idee, și cu asta închei, n-am avut-o în programul de guvernare, dar o cere toată lumea, și anume ideea de a face un pic de ordine în partea de salarizare a personalului din administrația publică și, aici, eu întotdeauna detest când se spune bugetarii. Bugetarul sună așa o chestie, unul care stă degeaba și primește bani nemunciți. Realitatea este că prin bugetari se înțeleg și profesorii, medicii, pompierii și cei din administrație care își fac treaba. Or, așa a rămas, din 2010, când spunea cineva cu omul gras și cu omul slab”, a mai spus Ponta.
Interviul complet poate fi citit aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 669
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
McD
Acum 7 ore
Dave
Acum 7 ore
McD
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Kokos