Și în timpul ”minivacanței 1 decembrie”, pompierii sibieni anunță vor desfășura inspecții în cluburi, baruri și discoteci, pentru ”identificarea și înlăturarea neregulilor specifice”, dar și pentru instructaj al personalului din astfel de lucruri. Care instructaj pompierii îl transmit și ”cetățenilor care aleg destinații care vizează zonele turistice”, se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Sibiu. Potrivit acestuia, șase sunt regulile pe care turiștii sunt îndemnați să le respecte atunci când se cazează: de la solicitarea de informații referitoare la mijloacele de apărare împotriva incendiilor, până la respectarea interdicțiilor referitoare la locurile de fumat. În plus, reprezentanții ISU anunță că în județ sunt ”la datorie” peste 400 de cadre, care au la dispoziție peste 40 de mijloace tehnice.
Reguli de prevenire a incendiilor la unitățile de cazare Sursa: ISU Sibiu
1. Solicitarea informațiilor în ceea ce privește dotarea structurii de cazare turistică cu mijloace de apărare împotriva incendiilor (stingătoare, hidranți interiori, detectoare de fum);
2. Studierea planului de evacuare în caz de incendiu existent pe partea interioară a ușilor camerelor de cazare;
3. Identificarea traseelor de evacuare, precum și a eventualelor butoane manuale de semnalizare a incendiilor; 4. Informarea personalului existent la recepții atunci când identificați blocarea căilor de evacuare sau depozitarea necorespunzătoare a materialelor combustibile;
5. Interzicerea utilizării instalațiilor și aparatelor electrice cu defecțiuni sau improvizații. În situația identificării deficiențelor în acest sens, se va anunța, imediat, administrația unității de cazare;
6. Respectarea interdicției privind fumatul și utilizarea focul deschis. În situația în care fumatul este permis, scrumul și resturile de țigări se vor arunca în locuri special amenajate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 877
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 50 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 51 minute
Asdfasdf
Acum 55 minute
Asdfasdf
Acum 58 minute
Un român