Întrebat de preţul Autostrăzii Sibiu-Piteşti, despre care au existat mai multe variante care au apărut în spaţiul public, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că acesta este de 2,6 miliarde de euro fără TVA.
„Am văzut că s-a făcut o mare dezbatere pe marginea preţului care apare în Master Plan şi preţul care a apărut în indicatorii tehnico-economici. În 2008 s-a efectuat un studiu de fezabilitate care a reliefat preţul acestui obiectiv de investiţii, şi anume, 2,6 miliarde fără TVA, pentru că vorbim de întreaga valoare. Valoarea integrală cuprinde şi exproprieri şi mai multe lucruri care incumbă procedura de construire a acestei autostăzi. Valorea totală este 2,6 miliarde lei plus TVA”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Mediafax.
Dezbaterile publice au început după ce s-a anunţat că valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), aşa cum se arată într-un proiect normativ postat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Master Planul General de Transport, adoptat anul trecut, prevedea investiţii de 1,6-1,8 miliarde de euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu poarta ecuson cu numele si functia toti functionarii publici.Au pretentie ca tu client sa te legitimezi cu…
…. inainte de circul acesta … de ce se fumeaza? Si mai au si tupeul sa conteste masura ….
E remarcabil că mai există încă exemplare de justițiari de tastatură în libertate, ba își mai înmatriculează și mașini în…
Si noi, populimea propunem ca doctorii sa nu mai promoveze pe spagi frumoase diferite medicamente mult mai scumpe decat cele…
Doar de 3 ori au fost prinsi ca se fuam inauntru si nu s-au luat masuri, probabil ca trebuie de…













Lasă un răspuns