Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Fostul prefect al Sibiului, la flashmob-ul din fața sediului PSD

Madalina Micu
18
flashmob-unire-3-2aqv

Fostul prefect al Sibiului, Cristian Roman, s-a aflat azi printre zecile de protestatari din fața sediului PSD. Flashmob-ul #văvedem cu numărul 29 a reunit aproximativ 100 de oameni, cu toate că afară erau minus opt grade C. 

Publicitate
Publicitate

Ziua de 24 ianuarie este liberă de la stat. Însă nu și pentru protestatari, care au zis din nou „prezent” flashmob-ului din Zona liberă de corupție. Cristan Roman, fostul prefect al Sibiului și actualul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie a fost și el printre aceștia.

„Orice gest, cât de mic, contează. Există speranță. Când am timp, vin, nu e primul protest la care vin”, spune Cristian Roman.

Publicitate

flashmob unire-4

Pe lângă steagul României, de la flashmib-ul de azi nu a lipsit nici steagul Uniunii Europene. „Atunci când am semnat un acord de rectificare a membership-ului în UE ne-am asumat niște valori și oamenii care nu înțeleg lucrul acesta, trebuie să se mai gândească o dată. Am adus azi steagul UE ca să susținem valorile UE, azi, în zi de mică sărbătoare, ca oamenii să-și amintească care sunt ideile și principiile după care am alergat atâția ani, să devenim membrii în UE și de care, dintr-o dată, se pare că am uitat”, spune Cristian Cismariu.

flashmob unire-1

Nelipsit de la proteste, Radu Vancu admite că protestele #văvedem a scos la iveală una dintre cele mai mari calități ale poporului român: consecvența. „Faptul că, din 11 decembrie până azi, 24 ianuarie, sunt șase săptămâni încheiate de protest neîntrerupt arată faptul că românii sunt capabili de o consecvență de care nu multă lume îi bănuia. Atunci când vorbim despre noi înșine și ne place să ne listăm tot felul de defecte ca țară, unele reale, altele inventat, lipsa de consecvență e unul dintre defectele pe care le înșirăm. Iată că, suntem în stare să construim coerent proteste timp de zeci de zile, suntem în stare să avem un mesaj articulat pe care să îl transmitem către politicieni și, în același timp, către alte clase sociale. Suntem în stare să construim într-un mod coerent și consistent speranță. Iar asta mi se pare cel mai important lucru. Și ca să mă leg și de Mica Unire pe care o sărbătorim azi, și ea a fost o probă de consecvență. Ea a fost începută imediat după 1848 de fapt, s-a lucrat vreo 10 ani și a fost nevoie de coerența și consistența unor protestatari români, pentru că, de fapt, asta au fost revoluționarii de la 48: niște protestatari care au început un protest cu un scop civic bine articulat și l-au ținut pe o perioadă îndelungată. Dacă faci asta, România are numai de câștigat”, zice Radu Vancu.

flashmob unire-6

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

18 răspunsuri

  1. Avatar Reli Vinerean
    Reli Vinerean

    A vazut cineva vreun urs pe la PSD si l-a chemat sa il impuste sau e vorba de elefantii lui Iohannis?!

    15
    13
  2. Avatar O persoana care se si informeaza
    O persoana care se si informeaza

    Un mare porc, nesimtit si grobian notoriu! Este clar modelul olteanului care doreste doar functiI!

    26
    12
  3. Avatar un functionar public
    un functionar public

    bai cristi e rusinos ce faci, tu nu ai putut gestiona un lucru, dealtfel banal, vezi ursul pacalit de vulpe, și vi cu pretenti de mare patriot, cauta in partidul tau si vezi cum ati dat afara , pe capete, din institutii, oameni competenti și profesionisti, cauta in partidul tau si vezi cum asa zisi oameni de afaceri nu au platit contributiile sociale angajatiilor, cum ati adus in institutii toate jegurile gasite prin șanturi, mare neom ești

    23
    9
    1. Avatar daktari
      daktari

      Asa e! Aratat-i ursuletul si o ia la fuga…

      10
      3
  4. Avatar sibianul realist
    sibianul realist

    Nu e ocupat cu managerierea Spitalului de Boli Pulmonare? Sigur, oricine are dreptul la opinie, insa cand ai ocuoat o functie de demnitate publica, precum cea de prefect, si acum ai alta functie, ma gandesc ca ai facut niste optiuni, nu alergi de colo-colo… a.. dumnealui e coleg de doctorat in filologie cu dl. Vancu…

    24
    9
    1. Avatar Constantin B.
      Constantin B.

      Domnule „realist”, aveţi o problemă cu filologia?

      9
      9
      1. Avatar sibianul realist
        sibianul realist

        Am dat o informatie,… Abia acum imi dau seama ca un doctor in filologie conduce alti doctori…

        9
        2
    2. Avatar Hotii
      Hotii

      Bada, dar e mandat pe 3-4 ani. Apoi ii trebuie alta functie! Acum pune temelia. Asta-i problema partidelor. Pragul electoral! Asa sunt fortati si ajung sa racoleze toti traseistii, gunoaiele si saritoriu peste trepte de la altii.

      7
      1
    3. Avatar optiuni
      optiuni

      Traim intr-o epoca in care hotii vor sa faca legile, lor nu le este rusine? Pare ca faci apel la un fel de constiinta…cei de la putere, o au?

      3
      3
  5. Avatar Emil
    Emil

    Într-adevăr, fiecare gest contează. Dacă am fi mai uniți, România ar fi departe. BRAVO!

    13
    9
  6. Avatar Constantin B.
    Constantin B.
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    8
    16
  7. Avatar Zoldi Tibor
    Zoldi Tibor

    Continuati pana in 2020 .pana la alegerile parlamentare!!! Niste looseri toti!!!

    17
    10
  8. Avatar Zexe
    Zexe

    Papagalul asta a devenit din prefect boschetar, ca restul unsurosilor de pe acolo? Bai bulangiilor, daca tot nu aveti muieri si copii pe acasa ca sa stati cu ei, de ce nu ati marsaluit in cinstea Unirii? Sau pe voi nu va intereseaza, ca sunteti de-ai lui Sabin Gherman, cu dezmembrarea Romaniei, pupatori de cururi sasesti si unguresti? La munca, parazitilor si slugoilor!

    18
    10
  9. Avatar apostol
    apostol

    Au aparut iarasi boschetarii.Pe la gara si autogara nu mai sunt.

    11
    7
  10. Avatar Mda
    Mda

    Dupa ce a impuscat ursul, va falimenta si spitalul ! Garantat !

    12
    8
  11. Avatar Apolitic(a)
    Apolitic(a)

    Toti cei care au postat comentarii rautacioase si foarte insultatoare o fac doar pentru ca politica lor PSD-ista le-o cere si pentru ca nu il cunosc cu adevarat pe acest om!!
    Sunt sigura ca cei care-i comenteaza activitatea de manager habar nu au ce face el acolo.
    Pot sa va informez, spre marele vostru regret, ca omul e foarte bun in ceea ce face.
    O spun faptele si mai ales oamenii cu care lucreaza si care nu au nici o legatura cu politica voastra murdara!
    O tot dati inainte cu ursuletul acela…nimeni nu se bucura de moartea unui suflet…dar imprejurarile evenimentului sunt discutabile si mai ales ,,pretextul” pentru ce a urmat e evident.Voi la cata rautate aveti si daca (doamne fereste!!) ati ajunge intr-o functie importanta cred ca ati putea ,,executata” si oameni pentru interesele voastre marsave!!!!

    7
    6
    1. Avatar ...

      Un oltean maritat la Sibiu!

      6
      1
  12. Avatar capros costel cristian
    capros costel cristian

    Tot o tineti cu ursul ,dar voi chiar nu vedeti ca PSD asta nenorocit ,distruge aceasta tara ?Comentati la adresa fostului prefect ,dar de ce nu comentati si motivul cand lumea a iesit in strada cu zecile de mii in capitala ,si in tara ?Au iesit din cauza fostului nostru prefect ,sau din cauza PSD-ului?Tot respectul pentru fostul nostru prefect

    2
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate