Două persoane au fost reținute de polițiști, marți, 28 august, bănuite că au furat bunuri. Astfel, un medieșean și o femiee originară din Dumbrăveni s-au ales cu dosare penale.
Medieșeanul a fost reținut, fiind bănuit de furt calificat, iar femeia din Dumbrăveni a ajuns pe mâna polițiștilor la scurt timp după ce a deposedat un bărbat de suma de 300 de euro și 400 de lei.
În primul caz, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au identificat și prins un medieșean în vârstă de 38 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat după ce, la data de 19 iunie ar fi sustras un telefon mobil dintr-un autoturism parcat pe strada Lungă din municipiul Sibiu. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest caz continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.
În cel de-al doilea caz, tot ieri, în jurul orei 16:00, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Mediaș despre faptul că, în timp ce se afla pe Aleea Buziaș din localitate, o femeie necunoscută i-ar fi sustras portofelul în care avea suma de 300 de euro și 400 de lei.
În scurt timp, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au identificat și prins persoana - este vorba despre o femeie în vârstă de 57 de ani, din localitatea Dumbrăveni. Prejudiciul adus a fost recuperat în mare parte, anunță IPJ Sibiu.
În cauză s-a deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar față de femeie s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă. De data aceasta cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţiei Municipiului Mediaş , Poliției Municipiului Sibiu , Județului Sibiu , Judecătoria Mediaș , Potrivit Inspectoratului Şcola , Aleea Buziaș , Poliţia Municipiului Mediaş
Vizualizari: 799
Ultimele comentarii
Acum 32 minute
Denisa-Maria
Acum 50 minute
Feli
Acum 51 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil