Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Sibiancă arestată pentru că a fost prinsă la volan de trei ori, deși nu are permis

Sibiancă arestată pentru că a fost prinsă la volan de trei ori, deși nu are permis

O femeie de 30 de ani a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, după ce polițiștii sibieni au prins-o în trafic de trei ori, conducând un autoturism deși nu deține permis.

Șoferiță fără să fi avut voie, o cisnădiancă de 30 de ani, a fost întâi reținută pentru 24 de ore. „La data de 02 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au dispus reținerea 24 de ore pe bază de ordonanță a unei femei în vârstă de 30 de ani, domiciliată în orașul Cisnădie, cercetată penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conducere fără permis. În cursul anului 2019, persoana în cauză a fost depistată în trafic de trei ori conducând autoturisme pe raza municipiului Sibiu deși nu deține acest drept”, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

În cursul acestei zile, femeia a fost prezentată unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive, iar decizia a fost de punere în arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile, arată sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus