Un sibian a fost amendat recent cu 5.450 de lei pentru că a lăsat mașina puțin timp, cât a mers cu un copil la doctor. Bărbatul a ținut să le atragă atenția și altor șoferi din Sibiu că legea trebuie respectată, chiar dacă putem găsi scuze, cum ar fi că nu avem suficiente locuri de parcare sau că ”durează doar câteva minute”.
Raportul Serviciului Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu, valabil pe primele șase luni ale anului 2021, arată că echipajul de ridicări auto a avut nu mai puțin de 831 de intervenții în perioada 1 ianuarie – 30 august 2021, dintre care în 556 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare. Asta înseamnă o medie de trei ridicări pe zi.
”În 16 cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, utilizatorul autovehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 182 de situații utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravențional fără măsura complementară de ridicare auto”, se arată în raportul citat.
Separat de cele prezentate mai sus, în 59 de cazuri autovehiculele au fost mutate pentru a permite executarea unor lucrări de utilitate publică, iar în 18 cazuri au fost ridicate autovehicule abandonate pe domeniul public.
Același raport al Poliției Locale mai specifică faptul că pentru nerespectarea prevederilor Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au fost aplicate 46 de sancțiuni în sumă de 63.000 de lei, ”persoanele sancționate încălcând prevederile art. 100 lit. g, prin parcarea mijloacelor de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, fără a deține sau fără a avea afișat la loc vizibil cardul-legitimație de parcare pentru persoane cu handicap”.
Este și cazul unui sibian care în urmă cu aproape o lună a lăsat mașina pe un loc de parcare dedicat persoanelor cu handicap, scuza lui fiind că a mers cu copilul mic la doctor. Pentru acest gest a primit o amendă de 5.000 de lei, la care se adaugă 450 de lei pentru ridicarea mașinii.
Bărbatul a ținut să relateze pe scurt pățania pe rețelele de socializare, dorința lui fiind de a atrage atenția și altor oameni că legea trebuie respectată, indiferent că fiecare dintre noi putem găsi scuze pe moment.
”Atenție, nu parcați pe locuri pentru persoane cu handicap! Am parcat, am avut copil mic, am lăsat-o zece minute, am greșit, recunosc (am mers cu micuțul la doctor). Când am venit nu mai era mașina, am plătit 450 RON ridicatul și mi-a venit amenda 5000 RON! Acum o lună s-a întâmplat. Atenție pentru toți șoferii: Amenzile sunt foarte mari, chiar dacă nu avem locuri de parcare, asta e legea!”, a scris sibianul, contactat de reporterul Turnul Sfatului.
Conform Legii nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
-
E necesar sa se stie si asta: 1. CATE PERSOANE CU HANDICAP DIN SIBIU AU AUTOTURISME SAU ALT TIP DE VEHICUL PARCABIL. 2. CATE LOCURI DE PARCARE AU FOST REZERVATE IN SIBIU PERSOANELOR CU HANDICAP si daca numarul acestora s-a facut pe baza unor necesitati reale sau dupa indicatiile unor organizatii externe.
Ca s-au rezervat astfel de locuri, e bine, ca amenzile sunt mari, nu e rau, dar cum se expilca faptul ca toate aceste locuri (cu foarte rare exceptii) sunt neocupate ?!!
Poate TURNUL SFATULUI scrie un articol pe aceasta tema?-
Locurile de parcare din zona centrală sunt mai tot timpul ocupate. Excepție (uneori), cele de la Teatru! Și de nenumărate ori, de mașini fără talon de handicap. De pildă, cele două de pe str. Avram Iancu, sunt de câteva săptămâni, ba ocupate ba parțial ocupate ( în așa fel încât nu poți parca mașina) de mașini fără talon. Ca să nu mai spun că o posesoare de astfel de mașină- zilnic bloceaza locul sau accesul unui proprietar în propria mașină- parcând la 20 de centrimetri de portiera mașinii de lângă!!!
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cerem primăriei insistent să includă în proiect scările și intrările acoperite. Există soluții moderne, cu sticlă, pot fi văzute prin…
Filmul, teatrul, teatrul de papusi, excursiile, toate s-au mutat acum la centrul chinologic. Nu le mai trebuie altceva copiiilor, statul…
Te referi la nenea cu mult timp liber, si bani „de la Dumnezeu”, care se tine de aiureli in politica?
Nelule, oricum nu pari sa fi mers la teatru in viata ta. Cu restul ai dreptate, sunteti vai de steaua…
Unde poți vedea când este planificat un astfel de eveniment? Dacă ar fi știut mai mulți oameni, cu siguranță ar…













Lasă un răspuns