În plină pandemie, când zilnic auzim în stânga și-n dreapta despre îmbolnăviri, sănătate și imunizare, tot mai mulți oameni încearcă să fie atenți cu ceea ce mănâncă, astfel încât să aibă grijă de corpul lor. Din păcate, multă lume confundă mâncarea făcută în casă, adesea după rețete tradiționale, cu mâncarea sănătoasă. Numai eu știu vreo două mătuși care gătesc delicios, dar pun atâta grăsime în ciorbă sau tocană, încât într-o lună pot înfunda și-o arteră de atlet.
Exact acesta este principiul pe care se bazează Catering Sănătos Sibiu: Oferă câteva feluri de mâncare zilnice, făcute ca în casă, la oală. Practic, în orice zi a săptămânii ai două ”meniuri ale zilei” din care poți alege, de fiecare dată sub 2000 de kcal pe zi.
”Îți oferim și alte variante de mâncăruri sănătoase, cum ar fi meniul zilei – o porție de ciorbă și o porție de felul doi. Fie că preferi mâncărurile tradițional românești sau ai încerca altceva, ai în fiecare zi două alternative din care sa alegi”, scrie pe site-ul lor. Sună bine, nu? Din păcate, realitatea mi-a arătat că nu e chiar așa.
Am comandat pe la jumătatea săptămânii trecute două meniuri diferite, cu două ciorbe și două feluri doi. Am avut așa: ciorbă de burtă, ciorbă de văcuță cu tăiței de casă, mici cu cartofi la cuptor și șnițel de porc, piure de cartofi și salată de varză. Pare exact mâncarea cu care te așteaptă mama când mergi în vizită.
Din păcate, deși am plasat comanda cu câteva ore bune înainte, mâncarea a ajuns la rece și sleită. Ciorbele deja aveau crustă gălbuie pe la suprafață. Să zicem că nu-i o tragedie, cât de greu poate fi să pui o ciorbă un minut la microunde s-o încălzești? Deloc, însă știți foarte bine că nu mai e același lucru, după cum îi zice și expresia: ”Ciorbă reîncălzită”. Și ciorba ca ciorba, dar micii, ori șnițelul cu piure, odată răcite clar nu mai au același gust.

Acestea fiind spuse, cum v-aș putea zice eu acum că am mâncat preparate sănătoase, făcute ”ca la mama acasă”, la oală și toate cele? Le-aș numi, mai degrabă, ”ca la tata acasă”. Judecând doar după gust și prezentare, nu pot recomand experiența. Pot găsi cu ușurință ciorbe și feluri doi din bucătăria românească pe orice aplicație de comandat mâncare acasă în Sibiu, nu trebuie să fie cu denumirea ”sănătos” în titlu. Și am garanția, din experiență, că nu vin reci, nici dacă-s aduse pe bicicletă.
Ca să vă spun și lucruri de bine, pot să precizez că ciorbele au venit cu ardei iute, la mici au trimis o cutiuță mică cu muștar și pentru fiecare fel de mâcare în plasă am găsit o chiflă mare, de genul boboneților de la biserică.
În concluzie, am vrut să încerc mâncarea sănătoasă, făcută în casă. E 23 de lei un meniu al zilei și poți chiar să-ți faci abonament lunar. Din păcate, pentru mine servirea și aspectul au lăsat de dorit. Din fericire există alternative în Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Deontologia ar fi trebuit, d-le Stefan Dobre sa va oblige sa relatati faptul ca ati facut comanda la ora 12.00 si vi s-a spus ca programul firmei se inchide la ora 14.30, dar ca putem sa va pastram mancarea si sa facem livrarea la ora 18. Cum credeati ca o sa ajunga la ora 18? Aburinda?
Si e clar ca micii si piureul reincalzit nu mai au acelasi gust, ca doar sunteti critic culinar si ar trebui sa stiti!!!
Tendentiozitatea articolului e evidenta!!!-
De cate ori am vrut livrare la ore „deosebite”/dupa program mi s-a spus sa incerc intr-o alta zi in care mancarea sa ajunga cat mai repede dupa preparare. Si am inteles, si am apreciat de fiecare data… Asta am intalnit la orice restaurant care isi respecta si munca si clientul. Poate luati in considerare si varianta asta, gandind situatia la modul „care e temenul maxim pe care mancarea o poate petrece in ambalaj pana la client, si mai apoi acesta sa fie multumit”?
-
-
Revenim la mesajul initial din partea firmei Catering Sanatos, care nu a avut nici un fel de limbaj agresiv si care nu a fost postat. Dle Stefan Dobre poate acest mesaj nu va fi cenzurat!!!!
Va rog sa postati si pozitia societatii. Ati facut comanda la ora 12, dupa ce ati fost anuntat ca programul se termina la ora 14.30. Comanda v-a fost ambalata si pastrata pana la ora 18!!! Asa sanctionati buna vointa? -
Orice s-ar-povesti sau scrie despre mancarea unui restaurant, bodega, gradina de vara, taraba, etc, singura „judecata” care intr-adevar conteaza este sa gusti la fata locului sau sa-ti comanzi acasa mancarea aleasa.. Nu are rost nici sa renunti pt ca cineva a scris undeva ca mancarea i s-a parut sleita sau ca ospatarul era plictisit, la fel cum nu te duci cu sacul la pomul laudat., doar pt ca unuia i-a placut foarte mult mancarea, chelnerii si atmosfera. Pt 25 sau 30 de lei si o plimbare in oras eu cred ca merita sa-ti satisfaci curiozitatea. Mai ales ca e vb, totusi, de un „orasel” nu de cine stie ce metropola cu sute sau chiar mii de locuri in care se poate manca.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitări celebrului Florian de la Horezu, renumit șef de schimb precum și vărul său mai mare.
Resursele de care dispun „investitorii” pot castiga orice dezbatere publica, orice mercenar din presa si orice politician. Fară o mobilizare…
De ce nu se poate supralargi la 4 benzi de cate 3m fiecare?
@sibian eu stau intr-o zona mixta de case si blocuri. Mai mult de jumatate dintre cei de la case isi…
Alo TS! Ati uitat sa puneti specificatia „Publicitate”














Lasă un răspuns