La Olivia’s Trattoria am descoperit că focaccia poate veni târziu… și totuși la momentul perfect

De restaurante italiene Sibiul chiar nu duce lipsă. Dacă ar fi să le vizitezi pe toate într-o singură lună, ai risca să începi să vorbești cu mâinile și să pui parmezan peste orice, inclusiv pe ciorba de fasole. Cum pizza și pastele n-ai voie să le greșești daca nu vrei în iadul bucătarilor, meniurile nu sunt foarte diferite, prin urmare micile detalii sunt cele care fac clasamentul, cum se zice. Olivia`s Trattoria are cam doi ani de când s-a deschis și cum încă n-am ajuns pe-acolo, a părut locul perfect pentru un prânz de duminică.

Ne-am așezat cuminți la o masă pentru două persoane, convinși că n-o să ocupăm prea mult spațiu. Chelneița ne-a privit zâmbind și ne-a recomandat să ne mutăm la o masă de patru. „O să vină multe boluri și farfurii și o să stați înghesuiți.” O recomandare pe cât de simplă, pe atât de inteligentă. Rar vezi personal care se gândește la confortul clientului înainte să înceapă să umple masa cu mâncare. Și bine a făcut. Aveam să înțelegem câteva minute mai târziu.

Restaurantul arată impecabil. Elegant, dar fără să fie scorțos. Plin de plante naturale și flori, cu un tavan verde-lime care, în mod surprinzător, nu deranjează deloc, ba chiar completează perfect atmosfera. Până și tuburile instalației de climatizare au fost vopsite în aceeași culoare, semn că cineva chiar a fost atent la detalii și n-a zis clasicul „lasă că merge și așa”.

Am început cu un tartar de somon cu mango și avocado, însoțit de o focaccia cu parmezan.

Tartarul a fost foarte bun, ingredientele proaspete, combinația echilibrată, însă parcă prea timid condimentat. L-am ajutat puțin cu câteva picături de Tabasco și un strop de sos de soia, iar preparatul parcă s-a trezit la viață. M-a surprins însă altceva: era călduț. Nu cald, dar nici rece, cum mă așteptam de la un tartar. Nu m-a deranjat, doar că a fost o premieră personală.

Apoi au sosit vedetele. O porție zdravănă de scoici în sos de vin alb și un risotto cu fructe de mare, însoțite de… focaccia. Exact focaccia pe care, sincer, ne-am fi dorit-o lângă aperitiv. Dar dacă a întârziat, a făcut-o cu folos.

Pentru că există puține plăceri culinare comparabile cu aceea de a înmuia o bucată de focaccia pufoasă într-un sos de vin alb cu unt, usturoi și sucul lăsat de scoici. Dacă există cineva care reușește să lase sosul acela în farfurie, probabil are o voință de fier.

Risotto-ul a fost executat aproape didactic. Orezul avea textura aceea perfectă, ușor fermă, pe care o cauți într-un risotto adevărat și o găsești surprinzător de rar. Șofranul era prezent exact cât trebuie, fără să acopere celelalte gusturi, iar fructele de mare au fost de o prospețime care s-a simțit din prima îmbucătură. Tentaculele de calamar erau atât de fragede încât aproape se topeau în gură, iar creveții… dintre aceia cărnoși, care chiar justifică prețul din meniu.

Despre scoici nu sunt multe de spus. Au dispărut una câte una, iar farfuria a rămas atât de curată încât aproape că puteai s-o pui direct înapoi în dulap.

La final am tras concluzia că Olivia’s Trattoria este unul dintre cele mai elegante restaurante din Sibiu, fără să cadă în capcana eleganței reci și pretențioase. E genul acela de loc în care ai duce persoana pe care vrei să o impresionezi. Fie că e o primă întâlnire, o aniversare sau momentul acela în care trebuie să repari o gafă serioasă.

Nota de plată a fost 254 de lei, iar cu un bacșiș de 10% am ajuns la mustață de 280 de lei, pentru un prânz în doi.

Mult? Depinde cu ce îl compari. Pentru Sibiu, e o notă care nu mai sperie pe nimeni. Pentru experiența primită – servire impecabilă, atmosferă elegantă și câteva preparate pe care le-ai comanda din nou fără să clipești – pot să zic că a meritat.