Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

Știrile Zilei - 30 mai

Știrile Zilei - 30 mai

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:

Prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice, a sosit astăzi la Sibiu pentru a lansa cel mai mare proiect european transnațional de restaurare a peisajelor forestiere. ThinkForest este cel mai mare proiect de reîmpădurire din Europa. Prințul Charles a vorbit în română la Sibiu, „gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă”, le-a spus prințul celor prezenți la Sala Thalia, aleși pe sprânceană de organizatorii evenimentului.

La mai bine de doi ani de la consultarea publică a documentației urbanistice elaborată pentru ridicarea a două blocuri pe strada Bahluiului, la marginea parcului Sub Arini, administrația locală a publicat raportul consultării. Ca urmare a sutelor de sibieni care s-au manifestat în scris împotriva proiectului, Primăria a decis să ceară redepunerea proiectului în comisia de specialitate.

Autorecenzarea s-a încheiat, recenzorii vor trece în curând din poartă în poartă ca să recenzeze și leneșii. Trei localități s-au remarcat în procesul de autorecenzare în județ, Racovița, Ludoș și Sadu fiind aproape de 90% procent de autorecenzare în timp ce Merghindeal și Moșna n-au trecut nici măcar de 20%.

100 de milioane cheltuiți pe 33 de kilometri între Slimnic și Păuca. Lucrările au fost încheiate în 2021, Consiliul Județean a returnat constructorului Strabag cea mai mare parte a garanției, după care drumul s-a rupt „de la ploi” iar acum se caută 1 milion de euro pentru reparații. Ciudățenia situației vine, însă, de la prognoza meteo. Consiliul Județean zice că a plouat de a rupt drumul în primăvara anului trecut, cei din Păuca spun că a plouat în septembrie.

Profesorul de matematică Martin Bottesch, cel care a condus Consiliul Județean Sibiu timp de opt ani, va primi Ordinului de merit al Republicii Federale Germania. Distincția îi este acordată lui Martin Bottesch ”pentru merite excepționale de-a lungul întregii sale activități profesionale”

Sibiul este pe locul 7 în țară la nivelul chiriilor practicate, dar pe locul II la creșterea de pe primul trimestru al acestui an. În primele 3 luni, chiriile din municipiu au crescut cu aproape 12%, cea mai mare creștere din țară după Cluj.

27 de firme și 6 producători au fost verificați de OPC în ultima perioadă. Bilanțul: 22 de amenzi, 203.000 de lei și 33 de avertismente.

De 1 iunie, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Sibiu eliberează pașapoarte doar pentru minori.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 709

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus