Problemele de mobilitate, respectiv transportul public local limitat pentru angajații care au joburi în Zona Industrială Vest şi trebuie să se deplaseze din Sibiu, dar şi lipsa forței de muncă specializată au fost printre temele de discuții dintre ministrul Economiei și oamenii de afaceri care fac parte din Clubul Economic German.
Florin Spătaru, ministrul Economiei, s-a aflat joi în vizită la Sibiu, unde s-a întâlnit cu oameni de afaceri și reprezentanți ai Universității ”Lucian Blaga”. În prima parte a zilei, Spătaru a făcut un tur al celor mai mari companii care își desfăşoară activitatea în Zona Industrială Vest.
„Am discutat, alături de secretarul de stat Mihai Macaveiu şi de deputatul Bogdan Trif, cu o parte dintre oamenii de afaceri care fac parte din Clubul Economic German care mi-au vorbit despre problemele de mobilitate, respectiv transportul public local limitat pentru angajații care au joburi în Parcul Industrial şi trebuie să se deplaseze din Sibiu, dar şi lipsa forței de muncă specializată.
În acest sens, am decis ca Ministerul Economiei să joace un rol catalizator pentru a pune la aceeaşi masă autorități centrale şi companiile mari, astfel încât diferite probleme birocratice, sau de legislație cu care mari angajatori din Sibiu se confruntă să poată fi dezbătute”, transmite ministrul pe pagina de facebook.

Florin Spătaru a precizat că, joi, Guvernul României a aprobat schema de ajutor de stat, promovată de Ministerul Economiei, pentru industria prelucrătoare, prin care, în următorii 2 ani, companiile pot accesa 300 de milioane de euro sub formă de granturi.
„Toate autoturismele din Europa sunt dotate cu cel puțin o piesă produsă la Sibiu. Parte dintre aceşti mari angajatori produc componente pentru autovehicule, începând de la chei de contact, până la schimbătoare de viteză, sistemele de siguranță şi multe altele.Multe autoturisme pe care le vedem pe şoselele din Europa au chiar jumătate dintre componentele tehnice produse în țara noastră. Tocmai de aceea, ca ministru al economiei întotdeauna mi-am exprimat sprijinul pentru menținerea şi chiar dezvoltarea sau extinderea afacerilor cu capital străin sau românesc”, precizează sursa citată.



foto Florin Spataru/facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incep cu…..pentru ca oricum as fi fost cenzurat de redactie… Aceste puncte-puncte sunt cele mai abjecte epitete pe care eu…
Vorbesti aiureli. Ce legatura au „useristii” cu toate astea? Mai schimba postul de pe Realitatea TV, Romania TV si Antena…
In secolul XVII in Finlanda tinerii pretendenti la casatorie trebuiau sa dovedeasca in fata preotului ca stiu sa citeasca Biblia…
Păi dacă shaorma are gust de castravete murat, nu e ce trebuie, ori?
Nici macar nu au asfaltat mare lucru comunistii, marea majoritate a strazilor din Sibiu au foat asfaltate dupa 1990. 90%…













Lasă un răspuns