Pescarii din Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu susțin petiția lansată public recent prin care se cere interzicerea pescuitului comercial pe mai multe râuri din țară.
Petiția este adresată Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și solicită interzicerea activităților de pescuit comercial pe râurile Olt, Prut și Siret.
Conform inițiatorilor, asistăm la un adevărat dezastru ecologic pe aceste râuri, datele oficiale indicând o scădere constantă a cantităților extrase. Informațiile sunt dublate de mărturiile pescarilor, aceștia confirmând că sunt locuri unde aproape că nu se mai prinde nimic.
”Pe toate cele trei râuri s-au raportat în medie pe an, în perioada 2016-2020, o cantitate de 62,6 tone de pește, provenită din activitatea de pescuit comercial realizată de către 202 de pescari autorizați în medie/an. Pe râul Olt este permis pescuitul comercial pe lacurile de acumulare Ionești, Băbeni, Drăgășani, Strejești, Frunzaru, Rusănești, Izbiceni (în 2022) dar s-au raportat capturi comerciale doar pe primele patru corpuri de apă. În perioada 2016-2020 au fost autorizați în medie/an un număr de 71 pescari profesioniști, cu o creștere de 500% între 2016 și 2020, de la 21 la 99 pescari. În această perioadă aceștia au raportat în medie 25 kg pește/pescar/lună. Pescarii autorizați au raportat în medie/an aproximativ 20.5% din captura totală admisibilă (TAC) alocată pentru lacurile de acumulare de pe râul Olt, conform ordinelor anuale privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit”, se precizează în petiția online.
VIDEO-Unul din braconierii prinși în week-end se lăuda pe facebook cu capturile uriașe
Directorul AJVPS Sibiu, ca reprezentant al pescarilor sibieni, spune că activitatea de pescuit comercial pe râurile din România are urmări nocive pe mai multe planuri.
”Sunt două aspecte aici. Primul este că se vede un declin al populației de pește, vizavi de toate speciile, pe apele interioare ale țării. În toată țara nu mai este pește cum ar trebui să fie. În condițiile acestea, găsim adesea în magazine pești subdimensionați, ceea ce pentru mine este un semnal de alarmă clar. Dacă ajunge în magazine pește subdimensionat, înseamnă că numai din acela se prinde, la limita legalității. În condițiile acestea, cum poți pescui industrial, ce viitor avem?”, a declarat pentru Turnul Sfatului Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu.
Braconieri din Vâlcea prinși în județul Sibiu cu peste 300 de kg de pește din Târnava
Pe de altă parte, activitatea de control a pescarilor autorizați comercial este aproape inexistentă, așa că fac ce vor pe ape.
”A doua problemă și aici vorbesc despre caz concret, întâlnit de noi la Sibiu, este că braconierii vin din zonele unde este permis pescuitul industrial și când sunt prinși spun că au avut comandă aici, au venit să livreze peștele. ”Am venit la un client care s-a răzgândit și acum ne întoarcem cu peștele acasă”. Autorizația de pescuit comercial pe apele interioare este folosită ca un paravan pentru activități ilegale. Tot aparatul de control al autorităților este subdimensionat, nu face față valului de acte de braconaj. Nimeni nu verifică lungimea plaselor întinse sub luciul apei. Ce este pe hârtie nu este controlat și ținut în frâu pe malul râului. Își scot autorizații, își fac firme, societăți, PFA-uri sau ce mai sunt, se autorizează, apoi fac ce-i taie capul. Captura reală nu e declarată nimănui, nu au documente justificative legate de cantități. Plus că nu au niciun fel de obligație pentru a întoarce mediului natural deserviciul făcut. Numai asociațiile de pescari fac populări și trebuie să se justifice. Și alții vin cu plasele și adună tot, fără să livreze nimic în bugetul statului pentru bunăstarea cetățeanului”, mai declară Romeo Stoicescu.
AJVPS Sibiu: Braconier din Vâlcea prins cu peste 200 de kg de pește pe Olt
Nu în ultimul rând, directorul AJVPS Sibiu arată că inclusiv argumentul economic folosit de autorități nu stă în picioare când vine vorba de banii pe care îi aduce în economia reală un pescar sportiv, în comparație cu unul comercial.
La nivel european, unde se aliază acum tot mai mulți pescari din România, toate studiile arată că pescuitul recreativ-sportiv este cu mult mai lucrativ pentru societate decât pescuitul comercial. O tonă de pește extrasă, probabil într-o singură zi de deținătorul unei autorizații de pescuit comercial, este scoasă din mediul natural cu doi oameni, care au sau nu carte de muncă și asigurări sociale. Se duc, scot o tonă de pește și o valorifică cu un preț derizoriu. Pește, care așa cum vedem, a ajuns să fie subdimensionat la raft. Pescarul recreativ în schimb, până ajunge să țină undița în mână pe malul apei, pune în mișcare un întreg sistem economic, un mecanism comercial din care beneficiază diferite entități. Vorbesc de locuri de muncă, taxe, impozite, asigurări, plăți, de la benzinărie la magazinul de momeli, magazinul cu echipamente de pescuit, îmbrăcăminte sportivă, cazare, alimente... toate însumate aduc beneficii infinit superioare celui autorizat să bage plasa la nivel comercial. Iar la final peștele rămâne în apă, în majoritatea cazurilor”, concluzionează Romeo Stoicescu, reprezentantul pescarilor sibieni.
Petiția online pentru interzicerea pescuitului comercial pe râurile Olt, Siret și Prut poate fi semnată aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5599
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Stefana
Acum 55 minute
Forza
Acum 2 ore
Ana
Acum 2 ore
Spam Sparrow
Acum 2 ore
Emil