Cele mai importante subiecte ale zilei în Sibiu:
18 tone de pește distruse
Un focar de septicemie hemoragică virală izbucnit la o păstrăvărie din județul Sibiu a dus la distrugerea a 18 tone de pește. Păstrăvăria din din localitatea Cârțișoara aparține de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Sibiu. Detalii aici.
Investiție de 100 milioane de euro într-o hidrocentrală nouă pe Valea Oltului
Președintele Consiliului Județean Vâlcea a anunțat în urma unei întâlniri avută vineri cu Ovidiu Spătari, directorul Sucursalei Sebeș a Hidroelectrica SA, că pe Valea Oltului va fi construită o hidrocentrală nouă, în zona localității Câineni. Detalii aici.
Micile afaceri: Doi tineri oferă antrenamente specializate de fotbal
Adrian Voina și Ștefan Pană sunt doi tineri din Sibiu pasionați de sport. Pe lângă asta pe cei doi îi unește și prietenia, dar și un proiect comun în care investesc timp și dragoste. Este vorba despre Ultimate Football Individual Training Sibiu, un proiect prin care oferă antrenamente individuale tuturor care vor să practice acest sport. Detalii aici.
Jumătate din consumatorii consiliați la Alba provin din Sibiu
Aproape jumătate dintre persoanele consumatoare de droguri care au beneficiat anul trecut de evaluare, consiliere psihologică, medicală şi socială din partea Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Alba Iulia proveneau din judeţul Sibiu, iar restul din Hunedoara şi Alba. Detalii aici.
Raluca Turcan: șefii PNL și PSD s-au pus de acord să finanțeze spitalul
Președinta organizației județene a PNL Sibiu, Raluca Turcan, dă ”șanse reale, mari” finanțării proiectului noului spital județean prin Programul Sănătate, ca urmare a discuțiilor din coaliția de guvernare. Detalii aici.
USR Sibiu caută candidat la primărie
Conducerea USR Sibiu demarează în perioada următoare discuțiile cu toate organizațiile locale pentru a stabili candidații la alegerile de anul viitor. O prioritate o reprezintă stabilirea viitorului candidat al Uniunii Salvați România la primăria Sibiu, în contextul în care europarlamentarul Nicu Ștefănuță și-a anunțat recent demisia din USR Sibiu. Detalii aici.
Interviu cu Nicu Ștefănuță. Despre USR, candidatura la primărie și cele 3 mari probleme ale Sibiului
Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a demisionat, la începutul acestei săptămâni, din USR. Despre detaliile acestei decizii, dar și despre candidatura la Primăria Sibiu – pe care și-a anunțat-o în intenție de anul trecut – vorbește într-un interviu acordat Turnul Sfatului. Interviul aici.
Dan Barna a venit la Sibiu ca să îl critice pe Iohannis
Deputatul USR Dan Barna l-a criticat vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care a afirmat că "pare preocupat maxim de prognozele la schi" şi "că şi-a luat complet mâna de pe situaţia internă". Detalii aici.
Sibiul, în presa italiană
Suplimentul de arhitectură și design al revistei Elle Italia a publicat la finalul lunii ianuarie un elogios articol dedicat Sibiului. Orașul e comparat cu Bergamo, ambele împărțite în Orașul de Sus și Orașul de Jos. Detalii aici.
Dezinteres pentru biletele la meci
Aproape 4000 de bilete sunt în continuare disponibile pe site-ul bilete.ro, unde FC Hermannstadt își vinde biletele pentru meciurile disputate pe terenul propriu. Detalii aici. Echipa abordează meciul cu FC Argeș cu un lot „subțire”, măcinat de accidentări. Detalii aici.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: individual training sibiu , hidrocentrală valea oltului , septicemie hemoragică păstrăvi , subiectele zilei , Candidați Primăria Sibiu , evenimente , stiri sibiu ,
Vizualizari: 646
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Free Piața Transilvania! :)))
Acum 2 ore
Rica
Acum 2 ore
Nonick
Acum 3 ore
Serafim Scorobete
Acum 3 ore
Adrian Antonie