Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit miercuri după masă pe strada Constituției unde a fost semnalată prezența unui bărbat decedat.
Actualizare ora 19:02:
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu anunță că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili circumstanțele morții.
”La data de 8 martie, în jurul orei 16:00, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că, pe un teren din zona intersecției străzilor Magheru și Constituției, din municipiul Sibiu, un bărbat ar fi decedat.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat persoana în cauză. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, sibian, decesul acestuia fiind pronunțat de echipajul medical sosit de urgență.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
Totodată, la nivelul I.P.J. Sibiu, s-a deschis o anchetă în vederea lămuririi circumstanțelor în care a survenit decesul bărbatului în cauză”, a informat Poliția.
Știre inițială:
Apelul a venit prin sistemul 112 și inițial s-a crezut că este vorba despre o persoană leșinată pe stradă.
Când a ajuns la fața locului echipajul SAJ a constatat decesul, trupul bărbatului prezentând urma de violență. Zona de află aproape de intersecția străzii Constituției cu strada General Magheru, foarte aproape de centrul Sibiului.
”Încă nu știm pre multe detalii, nu am găsit nici act de identitate, nu știm vârsta, dar se pare că existau urme de sânge și posibile semne ale unei agresiuni. Există posibilitatea ca trupul să fie acolo de o zi sau două, nu putem ști deocamdată. Colegii mei au chemat imediat un echipaj de Poliție, cazul urmând a fi preluat de ei și de Procuratură”, a declarat pentru Turnul Sfatului Scridon Crinu, purtătorul de cuvânt al Ambulanței.
În zona unde a fost găsit trupul bărbatului este un teren viran, folosit uneori de oameni ai străzii.
Vom reveni cu amănunte.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Treceam ieri dupamasa pe acolo cand erau prezente autoritățile ca sa ridice cadavrul. Ce cauta azi in 2023 acea casa părăsită in centrul orașului si care sta asa de ani..? Terenul a cui e, de ce arata asa? Cand incep autoritățile sa isi faca treaba in țara asta macar la modul decent? Pentru ce sunt platiti cu salarii mult peste cat merita? Niste întrebări banale, aștept angajatii de la stat sa sara pe mine ca lupii… 🙂
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu am înțeles nimic din ce vor ăștia să facă….
Informatia furnizata de militie nu ofera datele complete. Tipic pentru o fumigena mediatica. 16 militieni au prins fiecare cate 10…
Dacă s-ar face verificări pe bune ….. în majoritatea (și aici sunt indulgent) patiseriilor, magazinelor alimentare mici … toate contractele…
*** acestia incompetenti au reusit sa abureasca foarte multi oameni. Va dati seama ce afacere ” sigura ” au daca…
Excelenta veste, scoala chiar are nevoie de asa ceva! Spor la treaba si la sport! 🙂













Lasă un răspuns