Prof. Maria Deacu, după 43 de ani la catedră: „S-a pierdut cumva deprinderea elevului de a fi pregătit oră de oră. Poate e și vina noastră și a școlii”

Maria Deacu este dascăl de 43 de ani și din anul 1997 predă la Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu. Este unul dintre cei 27 de profesori care au rămas în învățământul sibian și după vârsta de 65 de ani. Spune că nu s-ar vedea făcând altceva și că a decis să rămână pentru că provocările noilor generații o incită. A vorbit cu multă dragoste despre misiunea celor de la catedră într-un interviu acordat Turnul Sfatului.  

Pentru anul școlar 2023 – 2024 au fost depuse 29 de dosare de către dascăli care au cerut menținerea în activitate ca titular peste vârsta de 65 de ani. 27 dintre acestea au fost aprobate, iar două cereri au fost respinse de către Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, pentru că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute în metodologia – cadru. 18 din cei 27 de dascăli au rămas să predea elevilor din mediul urban, iar printre aceștia se numără și Maria Deacu. 

Reporter: De unde sunteți de loc?

Prof. Maria Deacu: De aici, din această zonă. Din Rod mai exact. Dar când aveam trei ani părinții au plecat în Banat. Acolo am făcut școala generală, interesant, într-un sat, deci nici măcar comună, dar am avut noroc în viață de dascăli buni. Am prins acele vremuri cu organizare bună a pregătirii copiilor în general. La grădiniță am avut o educatoare deosebită și ca învățătoare am avut o persoană absolut superbă. Era din Basarabia. Și directorul era tot basarabean, foarte bun organizator și un om care iubea mult copiii. La gimnaziu a fost la fel. În ciuda faptului că am fost la sat am avut profesori de specialitate buni. Apoi am făcut Liceul Pedagogic la Timișoara și am urmat filozofia. Am ales facultatea din București, pentru că în timpul liceului am fost la Olimpiada Națională de Filozofie de la Cluj și am realizat că nu-mi place acest oraș.

Și Bucureștiul?

Bucureștiul a fost altceva, iar profesorii mei de la facultate au fost somități, dar în același timp niște oameni cu o deschidere extraordinară. Ne-au format gândirea.

În ce an se întâmpla asta?

Din 1976 și până în 1980. A fost o perioadă foarte bună. Și condiții foarte bune la cămin și profesori de renume. Eram încântați. Eram 25 în grupă. A fost ceva de vis.

Care dintre acești dascăli v-au rămas în suflet?

Dintre toți dascălii pe care i-am avut mulți mi-au fost la suflet, dar de la facultate a fost în mod special profesorul de logică Petre Bieltz. Nu mai trăiește acum. A scos și cărți foarte bune de logică. Eu după cărțile lui merg. L-am avut și pe Mircea Flonta, un ardelean cu o savoare fantastică la cursuri, Alexandru Valentin și mulți care au fost buni. Toate științele socio-umane le-am făcut în facultate. Noi cei care am terminat facultatea până în anul 1994 putem să le predăm copiilor și etică și estetică și oricare dintre aceste materii. Avem pregătirea necesară. Astăzi facultatea nu mai este ce a fost, în sensul disciplinelor care se studiază. Pe mine după primul an m-au băgat și la istorie. Deci am secundar și istorie.

Mi-ați spus că la liceu ați mers la Pedagogic. Asta înseamnă că v-ați dat seama din copilărie că vreți să deveniți dascăl.

(Zâmbește) Nu am avut niciun dubiu. Dacă îmi permiteți, vă spun o poveste. Știți că la țară era acea tradiție, dincolo de tăiatul moțului să dea copilul peste geam, din curte în casă. Și pe masă erau puse diverse obiecte, foarfecă, oglindă, bani, chei, ceva care să-ți atragă atenția ca bebeluș. Mama mi-a spus că ei au pus și un creion mic, de vreo patru, cinci centimetri, galben, pe masă. De trei ori am luat acel creion. Mama își amintea că mi-a tot împins din restul obiectelor, dar eu tot creionul îl luam. Atunci a spus: Copilul acesta va fi cu creionul în mână. Și așa a fost. Mi-am găsit menirea de mică. Asta am vrut să fiu. Jocul meu era cu cataloage. Dădeam note, ascultam și în același timp și învățam. Puneam copilul să spună o lecție. Adică exact ce aveam eu de pregătit pentru ora următoare. Interesant este că atunci mi-am dezvoltat ceea ce astăzi numesc obiectivitate în apreciere.

Și ați vrut să fiți profesor?

Da. Nu am avut atracție pentru clasele mici, ci pentru adolescență. Este o perioadă zbuciumată, interesantă și aici am simțit o legătură cu elevii.

Cred că era filozoful din dumneavoastră.

(Râde) Da, cu siguranță. Adevărul este că la inspecții, pentru că am prins multe, printre care și vreo cinci brigăzi de la minister și inspectorii erau mereu surprinși de felul în care îmi fac orele. După ce aflau că am făcut Pedagogicul și mai apoi Facultatea de Filozofie spuneau: Da, acum înțelegem.

Ce credeți că este special în felul dumneavoastră de a preda?

În primul rând vreau să vă spun că a contat foarte mult că am făcut Liceul Pedagogic. Am prins perioada aceea bună de cinci ani făcuți ca la carte. Eram deja maturi când am terminat, trecuți de 20 de ani și a fost important. Eu la clasă merg pe gândire foarte mult. Le pun copiilor multe întrebări, foarte multe, pentru a-i provoca să gândească. Și lor le place. Apoi am o mimică accentuată și reușesc să-i fac să fie atenți la mine. În pandemie, când trebuia să purtăm măști erau elevi de clasa a XII-a care îmi spuneau: „D-na profesoară, ne lipsește mimica dumneavoastră.” Sunt foarte deschisă cu elevii mei, ceea ce nu fac cu oamenii, să știți. Cu ei, dacă nu rezonez, nu pot comunica.   

Care a fost parcursul dumneavoastră? După facultate ați ajuns la Sibiu?

Nu, am fost 16 ani profesor la Călărași, prima dată la o școală cu clasele I – X, iar după Revoluția din 1989 am ajuns la un liceu chiar în oraș. Am făcut filozofia la țară. Deci vă dați seama ce am putut preda: agricultură, desen, muzică, istorie, geografie. Am făcut foarte multe, dar am avut noroc și de elevi buni cu care am relaționat foarte bine. Îmi place în continuare, mă incită și tot îi stârnesc pe copii puțin. De la Călărași am ajuns la Sibiu în anul 1996. Primul an am fost detașată, apoi m-am titularizat la Ghibu și aici sunt din anul 1997. Le predau elevilor toate socio-umanele: logică, psihologie, educație antreprenorială, economie, sociologie și filozofie.

Ați menționat, la un moment dat, cât de buni dascăli și pedagogi au fost cei care au stat la catedră în anii dumneavoastră de studii. Cum trebuie să fie un profesor ca să fie considerat bun? Din punctul dumneavoastră de vedere aș vrea să știu.

Trebuie să fii în primul rând pasionat și să iubești copiii. Să ai acea dorință permanentă de a te pune în temă cu noutățile. De a încerca să ții pasul cu ceea ce este nou. Drept urmare, pe mine nici modificările din programă, nici orele în online nu m-au deranjat pentru că eram dinainte pregătită. Trebuie să recunosc și faptul că sunt o persoană care se adaptează repede. Logica cred că mă ajută la asta. Trebuie să asiguri informații, să fii bine pregătit ca specialist în materia sau materiile pe care le predai, să ai abilitatea de a selecta, în funcție de clase, ce anume prinde la elevi sau cum reușești să-i inciți. Trebuie să ai preocupare pentru problemele lor și să empatizezi foarte mult cu ei. Să-i ghicești după față dacă au înțeles sau nu au înțeles. Foarte important este să-i dai voie copilului să te întrebe dacă nu a înțeles. Dacă nu înțeleg nu să-i repezi, să le spui că dacă ai explicat o dată nu mai repeți, ci să le explici altfel dacă n-au înțeles. Este acea artă de a pune întrebări. Dacă pui o întrebare elevilor și ei nu-ți răspund atunci tu reformulezi și reformulezi până vezi de unde poți pleca să mergi mai departe. Trebuie să reușești să scoți informația în funcție de ce bănuiești că ar putea ști copilul. Asta ne-a învățat la liceul pedagogic. Pe atunci făceam proiecte de lecție, iar acest fapt avea o mare importanță. Dascălii de astăzi nu le mai fac.

V-au ajutat acele proiecte de lecție?

Foarte mult. Trei ani de zile am făcut proiecte la absolut toate lecțiile și acolo ne obligau să punem întrebări și să dăm și răspunsuri, dar gândite. Cam o oră ne lua un astfel de proiect. Vă imaginați pentru o zi de lucru mai munceai patru, cinci ore acasă, dar asta mi-a prins foarte bine în primii ani. Era un exercițiu de a ști ce să faci la ore, cum să lucrezi. Nu se mai face astăzi. Comisia metodică este cu ghilimele. S-a desființat, că nu mai există. Adică totuși cineva care este mai în vârstă să-i dirijeze cumva pe tinerii care vin. Am experiență cu studenții care vin să facă practică. Sunt destul de încăpățânați, să știți. Ei le știu. Eu le spun: fă așa, fă așa sau fă așa și ei fac tot cum vor. Numai nu-mi spun: ești prea în vârstă, ești depășită, am pățit-o. Sunt și unii care sunt pregătiți, dar puțini, din păcate. Din 2006 fac practică cu ei și cred că cinci de-a lungul anilor dacă au spus că vor să fie în învățământ. Restul, nu. Cei care doresc au realmente un talent în ei.  

Este ceva ce nu vă place în învățământul nostru?

Modul în care au tăiat din conținuturi.

Adică?

De exemplu la Logică, din câte teme erau, undeva s-au oprit și acum facem cam 60% din logică. La Economie și mai puțin. Din 25 de teme dacă mai avem 16. Restul le-au tăiat, efectiv din programă fără nicio justificare. Și la economie m-am uitat în toate manualele. Niciunul, dar niciunul nu tratează la fel de bine fiecare temă. Au câteva teme interesant tratate și mă iau după ei, dar eu merg pe manualele vechi, să știți. Și informația este tratată altfel. Îi învață pe copii să argumenteze. Citind ei învață lucrul acesta. Și eu la clasă merg pe gândire foarte mult. Le pun foarte multe întrebări. Nu-mi place să le predau informația și să plec de la oră. Dar s-au obișnuit și de multe ori ei îmi spun să le pun întrebări.

Și cum faceți de reușiți să vă stăpâniți clasele, să faceți copiii să vă asculte și să fie interesați de oră, cum reacționați dacă un elev vă răspunde neadecvat?

Nu pot spune că este o atitudine anume pe care o abordez. Să spun că așa fac într-o situație sau alta. De obicei privesc, analizez contextul și în funcție de asta reacționez. Depinde de situație. Nu este o strategie anume de relaționare. Putem ajunge și până la negociere dacă este cazul. (râde)

Sunt diferiți copiii din generațiile de acum față de cei pe care i-ați avut elevi în prima parte a carierei?

Clar sunt și simțim cu toții asta. Din păcate, tinerii din ziua de astăzi nu mai doresc să știe foarte multe. Și-ar dori să sară peste liceu și să fie deja specialiști. Dar ca să se întâmple asta trebuie să aibă o bază de cultură generală. Chiar am avut o discuție cu ei în acest sens și îmi spuneau că ar trebui să studieze numai materiile care îi interesează ca și specialitate. Bun, am spus, dar de la ce vârstă știți care sunt aceste materii? Și au dat din umeri. Prima dată este important să acumuleze informații, să-și formeze o cultură generală, nu neapărat cu lux de amănunte, doar chestiunile de bază de la fiecare disciplină, apoi trebuie să simtă care anume îi interesează și care le place. Ei bine, ei nu mai simt așa. Sunt prinși numai de rețele acestea de socializare, își iau informații de acolo, dar ele nu au legătură cu ceea ce ar trebui să știe. Am ajuns și eu să-mi pun întrebarea dacă chiar trebuie să știe atâtea lucruri, dar apoi revin și-mi spun că, așa ca om, parcă nu ești împlinit dacă nu ai informații elementare din toate domeniile. Ei nu urmăresc filme, nu urmăresc sport, nu îi interesează chimia, nu îi interesează fizica. S-ar putea să fim și noi, dascălii, de vină și școala.

De ce?

Nu mai facem activități prin care să-i atragem. Nu mai facem. Nu mai facem spectacole cu ei, cum făceam odată. Înainte organizam foarte multe spectacole, mergeam prin sate și ne plăcea. Erau copiii aplaudați, era o satisfacție. Nu mai facem concursuri între școli, pe dansuri, pe soliști vocali, pe recitări, pe montaje literar – istorice. Învățai în continuare. Repetai ceea ce ai învățat la școală. Ne lăsăm parcă tot mai jos. Apoi noi, dascălii, am fost altfel. Noi nu veneam la școală ca la un serviciu. Nouă ne plăcea să venim să lucrăm cu copiii și am avut rezultate extraordinare. Din păcate acum sunt mulți profesori care vin în școli doar la serviciu, să-și facă norma și gata. Din punctul meu de vedere s-a făcut o mare greșeală și atunci când au introdus evaluarea anunțată. Anunțăm când dăm lucrare. Ei sunt mirați când îi ascultăm oră de oră. Dar ce aveți cu mine? Așa mă întreabă. Nu am nimic cu ei, dar am dreptul să-i ascult. S-a pierdut cumva deprinderea elevului de a fi pregătit oră de oră și nu vom mai putea recupera asta.

Respectul față de profesor, mai este același?

Nu. Nici din partea elevilor, nici din partea părinților.

Doare?

Doare și nu doare. În general se observă o lipsă de respect pentru autoritate. Că în școală autoritatea se manifestă sub forma dascălului este altceva, dar aici lipsește și educația pe care părinții ar fi trebuit să o dea copiilor. Părinții nu le spun: vezi, când te duci la școală îți vezi de treabă, când intră profesorul nu mai vorbești cu colegii și atunci ei te tratează așa. Sticle, genți, poșetuțe pe masă, ca la bar. Dar eu nu las lucrurile așa. Îi fac să înțeleagă că sunt într-o sală de clasă dintr-o școală. Atât timp cât eu respect relația cu elevul, cer același lucru. Dar, eu pot spune că mă înțeleg, în general, bine cu elevii mei. Și mă simt bine.

De asta ați ales să rămâneți?

Da. Este incitant. Și pot spune că-mi place și cum s-au schimbat ei, mai ales că nu-i las chiar de capul lor. Încerc să-i aduc cu picioarele pe pământ, pentru că este pentru binele lor să fie pregătiți.

Câți ani de învățământ aveți?

43 de ani.

Și cât vreți să mai rămâneți la catedră?

Un an din punct de vedere al legii, dar apoi, dacă liceul mai are nevoie de mine, mai vin. Doar dacă este vorba despre acest liceu, la altul, nu. Sunt foarte legată de copiii noștri.

Pot să vă întreb cât aveți salariu după 43 de ani de muncă?

Din câte am văzut acum, brutul vreo șase mii și ceva, dar din care vreo 45% se taie și rămân în mână cu patru mii și ceva după 43 de ani. Aparent nu este puțin, dar nici suficient nu este. Nu este ușor să te descurci cu ei. Dar când am ales, am știut ce aleg. Știam că n-o să am niciodată salariul mare, în schimb mi-a plăcut mediul. Te bucuri de o anumită libertate ca dascăl, asumându-ți, bineînțeles, responsabilitatea pentru ce faci la clase.  

Care este cel mai mare câștig al dumneavoastră după atâția ani de carieră?

Satisfacția pe care o simt.

De pierdut simțiți să ați pierdut ceva?

Nu. Mă simt împlinită ca om. Nu mi-ar fi plăcut să fac altceva în viață. Asta am simțit că trebuie să fac. Să dăruiesc ceva.

Din perspectiva dascălului, ce sfat le-ați da părinților?

Să fie apropiați de copii, să le arate afecțiunea de care au nevoie, sprijinul de care au nevoie, dar să-i dirijeze pe drumul cel bun. Eu îi spun educație. Să-i ofere copilului diversitatea acțiunilor și să-l lase să aleagă ce-i place. Să înțeleagă că insuflarea unui comportament care ține de bunul simț nu înseamnă îngrădirea niciunei libertăți.

Și pentru elevi?

Să se iubească pe ei cât mai mult, să-și descopere potențialul nativ și să-l valorifice. Așa se vor simți împliniți.

Foto Silvana Armat/Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671