Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Fostul director general al Tursib despre suspiciunile de risipire a banilor: „Am făcut economie. Am demisionat ca urmare a neînțelegerilor cu consiliul de administrație”

Traian Deleanu
1
sebastian-torneanu-foto-atp-bus-facebook-utol

Sebastian Torneanu, cel care a demisionat din postul de director general al Tursib la mijlocul lunii trecute, respinge orice potențială acuzație de depășire a bugetului de cheltuieli în ceea ce privește salariile. Reacția lui Torneanu vine după ce reprezentanții Primăriei Sibiu au răspuns că este în derulare o expertiză independentă care vizează bugetele alocate salarizării.

Publicitate
Publicitate

„În contextul schimbării conducerii societății, Consiliul de Administrație a inițiat o expertiză realizată de un expert independent pentru a verifica gradul de conformare cu bugetul anual pentru cheltuielile cu personalul. Expertiza este în curs în prezent”, au anunțat, pentru cititorii Turnul Sfatului, reprezentanții Primăriei Sibiu, în subordinea căreia funcționează Tursib.

Sebastian Torneanu (foto principală dreapta), fostul director general, arată că suspiciunile ridicate nu au niciun temei. „Legat de încadrarea bugetară, în august 2023, ultima lună închisă de subsemnatul, a existat o economie legată de buget și în ceea ce privește cheltuielile salariale. Astfel, față de bugetul rectificat a fost realizată o economie de aproximativ 100.000 de lei. În luna septembrie (la mijlocul căreia și-a depus demisia – n.r.), cheltuiala bugetară era asemănătoare, iar dacă sistemul de management a funcționat la fel cu siguranță s-a realizat din nou o economie. Deci nu există niciun motiv de depășire bugetară. Și atunci despre ce discutăm?”, este replica lui Sebastian Torneanu.

Publicitate

Motivul demisiei

Sebastian Torneanu spune că motivul demisiei sale nu are nicio legătură cu limitele sau încadrările bugetare. „Motivul demisiei a fost diferența de opinii cu membrii Consiliului de Administrație referitor la lansarea unor proiecte privind sistemele de monitorizare electronică a combustibililor pentru autobuzelor”, afirmă fostul director general.

Este vorba de sistemele de monitorizare a consumului de combustibili pentru autobuzele Isuzu și Karsan achiziționate recent de către Primăria Sibiu și Tursib, sisteme care nu corespundeau cerințelor din caietul de sarcini. Torneanu spune că, în perioada de garanție, a impus în repetate rânduri furnizorilor să remedieze neconformitățile noilor sisteme, fapt care s-a întâmplat parțial. 

Iar de remedierea acestor lucruri depinde punerea în funcțiune a sistemului electronic de monitorizare a consumului la nivelul întregii flote a Tursib. Prin urmare, arată Torneanu, el a decis recuperarea pe cale legală a cheltuielilor generate de nerespectarea cerințelor din caietele de sarcini. „Inclusiv producătorii autobuzelor au recunoscut neconformitățile. Li s-au dat câteva termene pentru remedierea acestora, pentru a se trece la nivel de companie la noul sistem de monitorizare. Dar nu au fost remediate total. Am informat despre aceste demersuri și Consiliul de administrație și se pot vedea în acest sens adresele transmise pe acest subiect în martie și septembrie 2023. Adrese prin care conducerea executivă informa Consiliul de administrație despre acțiunea de recuperare pe cale legală a cheltuielilor. Dar Consiliul de administrație a decis ca acțiunile de recuperare a acestor cheltuieli să fie oprite, fiind blocate demersurile de notificare a producătorilor”, adaugă Sebastian Torneanu în descrierea motivelor care, spune el, l-au determinat să demisioneze la jumătatea mandatului.

Citește și Tursib: cheltuielile făcute de directorul general, verificate de un expert independent. Selecția celor doi noi directori a fost lansată

Sursa foto: Facebook / ATP Bus

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Sfdgh
    Sfdgh

    altfel spus cei din Primaria Sibiu au oprit recuperarea banilor de la „firmele de casa” care au livrat o porcarie pentru a nu putea fi pus in aplicare monitorizarea consumului (furtului) de combustibil pentru ca se stie de ani buni ca se fura cu nonsalanta combustibil la Tursib si apoi tot soferii se plang ca nu au salarii dar ei isi mai fac un salariu suplimentar…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate