Faptul că la finele acestei săptămâni sibienii au năvălit la petrecerile organizate prin tot locul nu poate fi decât continuat: în zilele care urmează temperaturile vor crește și mai mult.
Meteorologii sibieni anunță că marți vremea va fi „deosebit de caldă” pentru această perioadă a timpului. De miercuri, temperaturile vor scădea ușor, dar tot peste normalul perioadei vor fi, se arată în prognoza meteorologilor sibieni pentru săptămâna care urmează.
Mircea Bulboacă, fondatorul celei mai mari firme de construcții din Sibiu și unul dintre cei mai mari antreprenori din România, interpretează o parte din impactul modificărilor fiscale pe care președintele Klaus Iohannis tocmai le-a promulgat.
Președintele Clubului economic german Transilvania (DWS), Wolfgang Köber, consideră că Sibiul a ajuns la o așa-numită „saturație” a investițiilor și spune că orașul e gata pentru un nou nivel. Și anume: extinderea și consolidarea domeniului IT, Sibiul având un avantaj în fața Clujului, din punctul de vedere al costului vieții.
Un sibian nemulțumit de regulamentul pe care Primăria Sibiu intenționează să îl aplice pentru parcările din zonele de blocuri a solicitat să fie primit în audiență pentru mai multe lămuriri. Nu numai că n-a primit nicio lămurire, ci a mai și fost trimis în alt sediu al Primăriei pentru a depune întrebările în scris.
Ajuns la cea de-a zece ediție, Târgul de mere de la Sibiel s-a transformat în ceea ce poate fi descrisă drept o frumoasă poveste despre reuniunea comunității.
Chiar dacă peste zi numărul celor care intră în cortul amenajat la Târgul Obor este mai mic decât atunci când Oktoberfest-ul era organizat în Piața Mare, vineri seara a fost plin, spun cei care vând mâncare și băutură.
Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Sibiu a decis că este suficientă măsura controlului judiciar pe seama medicului Carmen Zaharia, reținută de către procurori sub acuzații de luare de mită. Totodată, judecătorul a dispus punerea în libertate „de îndată” a medicului.
Reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că, într-un top global unde la clasamentul general se află în ultimul interval (1.500+), se situează între pozițiile 501 – 600 în ceea ce privește calitatea cercetării, impactului și predării disciplinelor din cadrul „Științelor umaniste și artelor”.
Consiliul local al municipiului Sibiu a aprobat în unanimitate, în ședința de joi, 26 octombrie, un proiect prin care în Stațiunea Păltiniș va fi amenajat un teren de sport.
FC Hermannstadt a încheiat cu 1-1 meciul desfășurat în deplasare cu Oțelul Galați, în după-amiaza zilei de sâmbătă. Jucătorii antrenați de Dorinel Munteanu au beneficiat de un penalty care a revoltat suporterii sibieni.
Două evenimente rutiere în care au fost implicate motociclete au dus la rănirea a doi tineri, transportați mai apoi la Urgențe. În acest weekend polițiștii au anunțat doar evenimente rutiere în care au fost implicate motocicliști.
Citește cele mai importante informații de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: stirile weekendului caldura cr
Vizualizari: 1002
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Echili Bratu
Acum 2 ore
Chirica
Acum 2 ore
Marcel
Acum 2 ore
L
Acum 3 ore
JD Lassabyk