Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibienii au ajuns să dea și mită pentru a fi trimiși în judecată din cauză că au băut la volan. Procurorii dau vina pe polițiști pentru dosarele care așteaptă și doi ani

Traian Deleanu
4
ruginosu-si-dancu-prim-procuror-21-a2tg

În ciuda unei complexități reduse, dosarele penale pentru consum de alcool la volan așteaptă cu anii pentru a fi trimise pe rolul instanțelor. Acest fapt îi afectează direct pe sibienii care ajung să facă presiuni pentru a fi trimiși în judecată și pentru a-și primi, astfel, înapoi carnetele de șofer.

Publicitate
Publicitate

Considerate „mărunte” din punctul de vedere al muncii care trebuie depuse pentru soluționare, dosarele penale deschise pe numele sibienilor prinși că au consumat alcool înainte să se urce la volan au devenit o mare problemă: durează și doi ani până când dosarele ajung în fața judecătorilor, iar în toată această perioadă permisele de conducere rămân suspendate.

„Este o situație total anormală. Oameni prinși cu alcoolemie la volan, care își recunosc faptele, care nu caută să obstrucționeze cu nimic derularea anchetelor, așteaptă cu anii să se finalizeze rechizitoriul și să fie trimiși în judecată. În toată această perioadă carnetele lor de șofer sunt suspendate, fapt care le afectează direct viața și nu din vina lor: nu este echitabil ca o lucrare penală pentru o astfel de speță să dureze atât de mult. Sunt cazuri în care oamenii ajung să încerce, efectiv, să mituiască agenți de poliție cu rugămintea de a le fi finalizate mai repede dosarele pentru a fi trimiși în judecată, proces la finalul căruia, în funcție de pedeapsă, să își poată recupera carnetul de șofer”, descrie situația un avocat din Sibiu.

Publicitate

„Nu stau doi ani în fișet”

Situația este recunoscută și de către procurorii sibieni. „Infracționalitatea rutieră este în creștere. Dar probatoriul unor astfel de dosare implică și opiniile unor specialiști, a unor medici legiști, iar când ajung la dosar aceste opinii se dispune continuarea urmăririi penale, este pusă în mișcare urmărirea penală, se administrează probatorii, martori și, de multe ori, au existat întârzieri din cauza personalului redus al Poliției și Parchetului. La Mediaș, de exemplu, a fost un singur procuror anul trecut. El nu are numai dosare rutiere ci și furturi, tâlhării și așa mai departe, deci e imposibil să le rezolve într-un timp rapid”, a descris Bogdan Nicolae Dancu (foto dreapta), prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-o conferință de presă organizată la Sibiu.

Mihaela Ruginosu (foto stânga), prim-procurorul adjunct al Parchetului sibian, spune că întârzierile sunt generate din cauza Poliției. „Aceste dosare, dintre care cele mai multe sunt în întârziere, nu stau un an sau doi ani într-un fișet. Întârzierile sunt și din cauza deficitului de personal din cadrul Poliției. Procurorul soluționează într-o lună-două un astfel de dosar. Dar aceste probleme sunt nu la noi, ci și poliție”, a adăugat Mihaela Ruginosu.

Speranțe la tineri

Nu doar în zona parchetelor Mediaș sau Agnita – unde există un real deficit de procurori – dosarele deschise pentru infracțiuni rutiere consumă ani până la soluționare. „La Sibiu sunt peste 6.000 de dosare noi pe an, iar noi avem 11 procurori în schemă, din care unii lucrează doar în sectorul judiciar. Ai un singur procuror care lucrează cu Poliția Rutieră, el are dosare și privind accidente rutiere și, posibil, și alte dosare. De aici s-a ajuns la un stoc ridicat de dosare, dar care este în continuă scădere. În 2023 am avut cu aproape 1.000 de dosare soluționate mai mult față de anul trecut. Am încredere că procurorii noi care ni s-au alăturat și care sunt tineri și cu dorință de muncă și afirmare vor «împinge» lucrurile spre rezultate notabile”, a adăugat Dancu.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Nume
    Nume

    Pai solutia este simpla, trebuie sa anuleze permisele definitiv daca sunt prinsi bauti la volan. Eu zic sa porneasca o companie in acest sens, ca leguitorul sa transeze aceasta problema.

    11
    3
  2. Avatar Claudiu
    Claudiu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    3
    9
  3. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    14
  4. Avatar BIoan
    BIoan

    „Sibienii au ajuns să dea și mită pentru a fi trimiși în judecată din cauză că au băut la volan” .” În ciuda unei complexități reduse, dosarele penale pentru consum de alcool la volan așteaptă cu anii pentru a fi trimise pe rolul instanțelor. ” Am si eu curiozitatea sa aflu cati romani, nu sibieni au fost prinsi/depistati consumand alcool la volan in cursul ultimilor 5 ani, sa zicem…daca ar fi sa facem un sondaj anonim prin care sa aflam cati dintre noi s-au aflat in postura de a spune: ” ba, mancati-as…stau de nebun de douj’de minute la giratoriu Cisnadiei cu Dima si mor de sete, hai sa bag o bere-doua ca sa treaca timpul mai repede…” Si a fost depistat de catre politie consumand alcool la volan, dupa cum se exprima onor gazetar…Acum nu mai conducem sub influenta alcoolului, ci consumam alcool, sau chiar bem alcool la volan…Sa inteleg ca asa procedeaza autorul „articolului”, dar nu a fost inca prins, pardon, depistat de catre organele de control?

    1
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate